Transparenta nu face casa buna cu Primaria Constanta

15 Apr, 2009 03:43
ZIUA de Constanta
1060
Marime text
Institutul pentru Politici Publice a dat, ieri, publicităţii informaţii
prin care se confirmă că diverse instituţii şi autorităţi publice centrale şi
locale continuă să obstrucţioneze liberul acces la informaţiile de interes
public.
Într-un asemenea raport al lipsei de transparenţă era, inevitabil, să nu apară şi Primăria Constanţa. „Cazul Primăriei Municipiului Constanţa este unul endemic, în sensul în care, de ani de zile, această instituţie refuză cu obstinaţie să răspundă la solicitările de informaţii de interes public transmise de IPP", se arată în sinteza remisă de cei de la Institutul pentru Politici Publice. Potrivit acestora, la începutul acestui an, mai precis în data de 3 februarie, cu ajutorul unor organizaţii neguvernamentale locale, partenere într-un proiect referitor la monitorizarea procesului de achiziţii publice, IPP a trimis o solitare în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Demersul a avut ca scop testarea transparenţei autorităţilor locale. În acest context, solicitarea formulată de Centrul pentru Resurse Civice din Constanţa „a fost plimbată pe la diferite departamente ale Primăriei, pentru ca, într-un final, Direcţia de Achiziţii Publice să lase responsabilitatea «oportunităţii» deciziei de a transmite informaţiile solicitate (o serie de contracte de achiziţii publice) în sarcina Centrului de Informare Cetăţeni Constanţa". Totodată, cei de la Centrul pentru Resurse Civice Constanţa au fost atenţionaţi că informaţiile respective „nu s-ar regăsi în lista categoriilor de documente produse şi/sau gestionate de Consiliul Local Municipal Constanţa şi Primăria Municipiului Constanţa". Într-un final, după cum era de aşteptat, angajaţii de la Centrul de Informare pentru Cetăţeni „nu au mai avut curajul să considere oportună transmiterea documentelor solicitare".
„Pretenţii" prea multe?!
În adresa trimisă de Centrul pentru Resurse Civice (CRC) se solicitau Primăriei Constanţa copii după documente precum: contracte de achiziţie publică pentru servicii de publicitate media încheiate în perioada 2007 - 2008; contracte de achiziţie, montare şi întreţinere a dotărilor pentru locurile de agrement din municipiu în aceeaşi perioadă, precum şi contractele privind achiziţia şi întreţinerea de material dendrologic/floricol din municipiu şi staţiunea Mamaia tot în perioada 2007 - 2008. „Curiozitatea" celor de la CRC a mers mai departe, ei solicitând şi copii ale: anexelor şi actelor adiţionale ale contractelor amintite anterior; ale proceselor-verbale de deschidere a ofertelor pentru toate contractele atribuite în urma achiziţiilor efectuate, precum şi ale ofertelor depuse de toţi participanţii la procedurile de achiziţie organizate pentru atribuirea fiecăruia dintre contractele mai sus menţionate. Lista „pretenţiilor" se continua, reprezentanţii CRC dorind să afle componenţa nominală a comisiilor desemnate pentru evaluarea ofertelor primite în cadrul fiecăreia dintre procedurile de atribuire la care se făcea referire anterior; copii după anunţurile de atribuire a contractelor de achiziţii şi după contestaţiile formulate împotriva Autorităţii Contractante la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), incluzând numele celor ce le-au formulat, date de identificare a acestora, stadiul contestaţiei şi decizia formulată de CNSC.
La ora actuală, cei de la IPP aşteaptă soluţia reclamaţiei administrative înaintată Primăriei Constanţa, potrivit prevederilor aceleiaşi legi privind accesul la informaţiile de interes public.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii