Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:21 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traseismul, boala cronica a politicienilor

ro

08 Mar, 2004 00:00 1087 Marime text

Un sfert dintre alesii locali si judeteni constanteni s-au plimbat cam pe la toate partidele * Recordul a fost stabilit de plimbaretii Ecaterina Prodan si Laurentiu Marin, care au trecut pe la PRM, PD si s-au oprit la PSD * Parlamentarul Pruteanu, care isi va depune candidatura pe listele Constantei si in acest an, a trecut pe la toate partidele care il puteau primi * Cele mai multe mutari de la un partid la altul au avut loc, in ultima perioada, in apropierea alegerilor, cand multi dintre primari, dar nu numai, au luat calea PSD-ului

Din pixurile inspirate ale unor ziaristi au iesit niste metafore sugestive despre comportamentul unor politicieni care trec dintr-un partid in altul. Acestora li s-a spus "pasari calatoare", ce isi pot schimba oricand culoarea penelor, ca sa fie la fel cu cea a gardului de partid pe care se asaza. Li s-au mai spus si "traseisti" si "tradatori" de catre cei din randurile carora au plecat. Cred ca ii putem numi oricum, dar nu le putem ignora viclenia si nerusinarea de a pretinde sa se prezinte curati ca niste porumbei ai pacii. Ei pot trada cu usurinta partidul prin care au parvenit, isi pot trada prietenii; intr-un cuvant, orice. Numai interesele lor meschine nu si le tradeaza. Pot sa doarma intr-un fotoliu parlamentar, in vreun scaun de consilier local, dar ceva din ei ramane permanent in stare de veghe, de alerta, ca sa simta la timp de unde adie sau bate vantul pentru interesele lor personale. Daca simt ca au intrat in dizgratie, ca sunt impinsi pe linii secundare, datorita unor aparente spasme de nonconformism, isi si pregatesc bagajele, organizeaza intalniri de taina cu adversarii si trec de partea acestora, declarand ca asa au visat ei de cand au intrat in politica. Stau ce stau in partidul in care si-au gasit refugiu si, daca nu li se respecta pretentiile, isi fac bagajele si iar calatoresc. Sunt parlamentari, consilieri locali si alti maruntei politicieni care au trecut prin doua, trei sau chiar patru partide. Aici am avea exemple cat carul si ne intrebam imediat ce credibilitate pot avea acesti indivizi in fata electoratului?! De exemplu ne aducem aminte de pe vremea cand mult controversatul parlamentar George Pruteanu, care a schimbat pe rand haina taranista cu cea a partidului de guvernamant, apoi s-a lepadat de toate acestea si acum a ales-o pe cea a lui Vadim Tudor. Acelasi lucru s-a intamplat si cu multi dintre consilierii judeteni alesi de-a lungul celor 14 ani de la evenimentele din decembrie 1989. De exemplu, ne aducem aminte de Ovidiu Preda care, in prima faza, a fost ales pe listele fostului UFD, apoi a trecut putin pe la Partidul Social Democrat si, pentru ca ceva nu i-a mai convenit, a ales sa fie independent, iar acum s-a ales cu presedintia de la Constanta a partidului infiintat de Gigi Becali. Cam acelasi model l-a copiat si Ecaterina Prodan care, dupa ce a prins un loc destul de caldut in Consiliul Local Municipal pe listele Partidului Romania Mare, s-a certat cu sefii sai de partid si a "facut o halta" la Partidul Democrat, cu apropiatul sau din acea vreme, senatorul Viorel Pana. Cum nici aici nu prea s-a regasit, madam Prodan a schimbat rapid macazul catre social-democrati, pe care pana mai ieri ii facea "albie de porci". Nici colegul sau de partid nu s-a lasat mai prejos, urmand cam acelasi traseu politic, aici fiind vorba de mai tanarul Laurentiu Marin care a avut ce invata de la seniori. Chiar si doctorul Nicolae Bileca a avut un parcurs destul de anevoios, schimband destul de des directia. Dupa ce a inceput in Alianta National Crestin Democrata candidand, chiar, in 2000 pentru postul de primar, a incercat sa faca ceva prin Partidul Democrat, dar nu l-a prea ascultat nimeni, acum a ajuns, surprinzator!, la PSD. Dincolo de rautatile care se spun despre partidul-stat, PSD acesta a cules, pana la urma, toti nemultumitii care desi au inceput poate in politica cu dreptul, in timp, nu s-au mai regasit si au preferat sa faca aceasta alegere cu riscul de fi judecati de electorat. Si toate astea pentru a-si atinge propriile interese. Lista ar putea continua, dar preferam sa ne rezumam la aceste exemple. Asa ca din cei 31 de consilieri locali si cei 45 consilieri judeteni, aproximativ un sfert din acestia au transbordat in patru ani principalele partide. Ce baza poate sa puna omul obisnuit pe politicianul care isi scuipa adversarul ca o pisica in calduri, iar a doua zi cade topit de atasament in bratele acestuia? Si, totusi, acesti plimbareti vor avea castig de cauza pentru interesele lor (de rotunjire in putere, in relatii profitabile, in imunitati si, bineinteles, in buzunare), fiindca vor fi impinsi spre electorat drept candidati, nu uninominal cum s-ar fi cuvenit, ci pe listele de partid. Si astfel ei ne vor "darui" legi, hotarari in cadrul Consiliului Local Municipal cu care sa ne "fericeasca" viata, si tot ei ne vor privi de sus, din tabieturile lor tihnite si prospere, si ne vor rade in nas, ca fara ei n-am putea trai. In momentul asta, profund daunator, se incetoseaza si mai mult controversatul nostru esichier politic. Alaturi de alta categorie de politicieni, intrati de mult in faliment si in aroganta disperare, care isi croiesc partide in ateliere obscure sau resuscita pe altele aflate in agonie, "pasarile calatoare", "traseistii", sau cum vreti sa-i numiti, au facut din esichierul politic un permanent spectacol cu "actori" care de mult i-au depasit pe Catavencii, pe Branzovenestii si Dandanachii lui Caragiale. Si, cand ii vezi pe micul ecran vorbind, cand dai peste declaratiile lor prin ziare, nu poti sa nu-ti amintesti de niste cuvinte ramase de la Voltaire. Parafrazandu-le, ar suna astfel: totdeauna specia umana este injosita cand imoralitatea si ignoranta sunt inarmate cu putere.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii