Trei secretari de stat la Ministerul Justitiei

21 Jan, 2009 22:24
ZIUA de Constanta
740
Marime text

Ministrul
Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, în cursul zilei de azi, pe cei trei
secretari de stat: avocata Rodica Constantinovici, care a mai ocupat această
funcţie în 2004, în mandatul lui Cristian Diaconescu, procurorul Octavian Ojog,
adjunctul secţiei de Urmărire Penală din Parchetul de pe lângă Înalta Curte, şi
procurorul Alina Bica, de la DIICOT.
Potrivit Ministrului Justiţiei, Emil Boc a semnat învestirea în funcţii pentru cei trei secretari de stat la propunerea sa. Predoiu a anunţat că a trimis o scrisoare celor patru lideri ai partidelor parlamentare prin care le solicită implicarea în soluţionarea a două mari probleme ale sistemului judiciar: adoptarea de urgenţă a noilor Coduri, penal, civil şi de procedură penală, respectiv civilă, şi adoptarea de urgenţă a unei noi legi de salarizare în sistemul judiciar, având în vedere avalanşa de procese pe care magistraţii le-au intentat Ministerului Justiţiei pentru acordarea unor sporuri

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii