Turistii straini reclama managementul liberal al sanatoriului de la Eforie Nord
Turistii straini reclama managementul liberal al sanatoriului de la Eforie Nord
01 Oct, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
2917
Marime text
O baie de namol pentru ambulatoriu la Spitalul Clinic de Balneofizioterapie si Recuperare Medicala Eforie Nord costa 26 lei, iar cazile arata ca dupa razboi
Reforma sanitara initiata de ministrul Eugen Nicolaescu nu da rezultatele scontate. Dupa mai bine de un an de la punerea ei in practica, balneofizioterapia si recuperarea medicala ramane un domeniu lasat in paragina. Petre Georgescu, membru in Biroul Executiv Judetean al organizatiei PLD Constanta, este medic sef la Spitalul Clinic de Balneofizioterapie si Recuperare Medicala (SCBRM) Eforie Nord. In cadrul unei conferinte de presa sustinuta la sediul filialei, liberal democratul a criticat activitatea derulata de managerul institutiei in care profeseaza, Vasile Petrisor. De profesie economist, Petrisor a preluat conducerea SCBRM Eforie Nord la finele lunii mai 2006. "Si-a inceput «domnia» cu amenintari mai mult sau mai putin voalate la adresa personalului care ar indrazni sa comenteze ceva", a afirmat Petre Georgescu. Si totusi, medicul sef a rupt tacerea si a prezentat o serie de nereguli existente in unitatea sanitara. El a specificat ca, la scurt timp dupa venirea noului manager, membru al PNL, prima sa grija a fost schimbarea numerelor de telefon ale institutiei "izoland unitatea de potentialii tur operatori cui care colaboram". Medicul sef sustine ca a facut numeroase referate prin privind necesitatea achizitionarii de aparatura, consumabile, materiale sanitare etc, dar fara niciun efect. "Nevoile fundamentale ale spitalului au fost neglijate", a subliniat Petre Georgescu. Chiar daca baile reci de la Eforie Nord functioneaza aproximativ trei luni pe an, sume importante au fost investite aici, in detrimentul unitatii spitalicesti. "In data de 19 octombrie 2006 Guvernul a alocat 25 miliarde de lei pentru Spitalul Clinic din Eforie, iar cateva luni mai tarziu alte sase miliarde lei au fost acordate de Ministerul Sanatatii. Mare lucru nu s-a prea facut, desi fonduri au existat. Doar in baile reci s-a investit", a declarat medicul sef Petre Georgescu.Reclamatiile curg
In contextul prezentat, o unitate etalon a medicinii balneare romanesti e lasata de izbeliste. Si asta in conditiile in care, anual aici vin pacienti din toate colturile lumii. Situatia este cu atat mai grava cu cat potentialilor pacienti le sunt prezentate conditii inexistente in unitate. Intr-o prezentare facuta de Club Vacances Modernes din Franta, turistii sunt informati ca piscina a fost renovata complet, echipamentul a fost schimbat, iar sistemul de incalzire refacut. Numai ca realitatea este cu totul alta. Cazile sunt inutilizabile, caloriferele au disparut si se pare ca au ajuns la fier vechi, iar nemultumirea turistilor este in crestere. Medicul sef Petre Georgescu a aratat presei o reclamatie semnata de 21 de turisti francezi, veniti prin tur-operatorul amintit anterior. Ei reclamau ca aparatura este invechita si nu exista materiale sanitare. "Am intervenit, scris si verbal, la manager, dar degeaba. S-a mers in acelasi stil", a afirmat Georgescu. Chiar daca personalul incearca prin amabilitate sa compenseze lipsurile, situatia pare sa scape de sub control. In data de 26 septembrie anul curent o alta adresa avea sa ajunga la sediul institutiei. Documentul provenea de la un reprezentant al firmei AB Tours din Belgia si solicita returnarea sumei de 240 euro reprezentand contravaloarea tratamentului "efectuat" unor turisti belgieni. In adresa se stipuleaza:"turistii Buelers si Dewachta, care nu au efectuat tratament intrucat au fost total nemultumiti de conditii si au facut reclamatie la firma". Se pare ca nu este o situatie singurala, ceea ce presupune luarea unor masuri imediate.Actiuni fara efect
In iunie 2006, deputatul de Constanta Mircea Iustian a facut o interpelare pe aceasta tema, adresata ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu. Nici pana la ora actuala, parlamentarul nu a primit un raspuns. Potrivit medicului sef Petre Georgescu, unitatea a fost "vizitata" de reprezentanti ai Corpului de Control al primului ministru, insa. Nu se stiu rezultatele si nu s-au vazut schimbari. Georgescu sustine ca ministerul de resort a fost sesizat si...nimic. Mai mult, medicul sef de la Spitalul Clinic de Balneofizioterapie si Recuperare Medicala din Eforie Nord a afirmat ca s-a facut un plan de reparatii capitale, "dar nimic nu a demarat". "Prin aceasta reforma sanitara medicina s-a dorit a fi politizata, ceea ce este foarte grav. Sa fie o intamplare ca tot litoralul balnear romanesc este manageriat de liberali?", se intreba retoric Petre Gerorgescu in speranta ca cineva va interveni si va remedia situatia.Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii