Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:11 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultimii mohicani Ce pedelişti au rămas la conducerea deconcentratelor constănţene

ro

18 Jun, 2012 01:00 3912 Marime text
deconcentratepdl-siglapdl.jpgSocial-democraţii şi liberalii constănţeni schimbă garda de conducere a deconcentratelor. Pe principiul „ai noştri sunt mai buni", USL îşi instalează oamenii în funcţii de conducere atât la şefia companiilor naţionale, a autorităţilor, precum şi a celorlalte direcţii.

În pofida faptului că USL s-a mişcat cu viteză record şi discreţie maximă în procesul de înlocuire a directorilor de companii şi autorităţi naţionale, precum şi de instituţii deconcentrate, punându-şi oamenii în funcţii de conducere, pe principii ce ţin mai mult sau mai puţin de profesionalism şi meritocraţie, sunt însă şi instituţii pe care le-a „scăpat". Sau, probabil, e vorba doar despre o amânare.

Cine rămâne la şefia DSP?

Unul dintre directorii numiţi pe vremea guvernării PDL la conducerea unei deconcentrate constănţene este Constantin Dina, şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa. Până la acest moment, Dina a scăpat, se pare, de schimbarea din funcţia de conducere a instituţiei. Nu ar fi însă exclus ca democrat-liberalul să rămână la şefia DSP Constanţa, fiind de notorietate faptul că Dina are relaţii bune şi cu social-democraţii constănţeni.

deconcentratepdl-sediuDSP.jpg

Rămâne sau iese Culeţu din cărţi?

Nici democrat-liberalul Dionisie Culeţu nu a fost înlocuit la conducerea Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului. Chiar dacă nu a mai fost în primul rând al politicii, Culeţu a fost, totuşi, numit la şefia instituţiei în timpul guvernării partidului din care el provine şi al cărui membru încă este.

Unde e Boris Parpală?

deconcentratepdl-sediuDirectiaAgricola01.jpg

Deşi în urmă cu aproximativ o lună Nicuşor Constantinescu anunţa că viitorul director al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Constanţa va fi Boris Parapală, care, de altfel, a mai ocupat acest post, ei bine, Parpală nu a fost numit nici până la acest moment. Şefia DADR este în continuare asigurată de Paraschiva Bobe.

Situaţie ciudată la RAR

 

În primele zile ale lunii iunie s-a vehiculat informaţia potrivit căreia Tudorel Calapod, preşedinte demisionar al PDL Năvodari, va fi schimbat de la conducerea Registrului Auto Român (RAR) Constanţa. Informaţie confirmată şi de Calapod. Câteva zile mai târziu, Tudorel Calapod s-a deplasat la Bucureşti. La întoarcere, ne-a declarat că nu i s-a pus în vedere schimbarea sa de la şefia RAR Constanţa.

Cine va conduce Inspectoratul de Control în Transport Rutier?

În aceeaşi ordine de idei, rămâne de văzut dacă Titi Stan, şeful Inspectoratului de Control în Transportul Rutier Constanţa va fi şi el înlăturat de la conducerea instituţiei pe care o coordonează.

Acest inspectorat preluase atribuţiile de inspecţie şi control exercitate până spre finalul anului 2011 de către ARR şi CNADNR (excepţie făceau punctele de trecere a frontierei de stat a României în care controlul era făcut tot de CNADNR).

Mult a fost, puţin a rămas

 

Să facem însă o trecere în revistă a instituţiilor la conducerea cărora USL şi-a numit, de la preluarea guvernării, oamenii. Ce-i drept, democrat-liberalii făcuseră exact acelaşi lucru, singura diferenţă dintre aceştia fiind, poate, discreţia USL.

Astfel, social-democraţii şi liberalii au director executiv la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, în persoana lui Claudiu Teliceanu, director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, în persoana lui Decebal Şerban, dar şi director al Administraţiei Canalelor Navigabile, în persoana lui Daniel Georgescu.

De la preluarea guvernării USL, noul şef al Autorităţii Navale Române este Constantin Matei, atribuţiile de director al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu au fost preluate de Constantin Teodorescu, iar noul inspector şcolar general este Răducu Popescu.

Şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa are un nou director. Este vorba despre inginerul Marin Dima, care l-a înlocuit pe Aidân Ibram.

Ovidiu Cupşa nu a fost lăsat pe-afară, astfel că, astăzi, este noul director al CERONAV.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii