Un nou congres PSD, tema artificiala cu rezonanta interna
Un nou congres PSD, tema artificiala cu rezonanta interna
17 Oct, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
724
Marime text
Legea vanzarii cabinetelor medicale, insuficient gandita
Parlamentarul social-democrat, Corneliu Dida sustine ca incetarea lucrarilor la Canalul Bastroe este un succes datorat diplomatiei romanesti * In ceea ce priveste controversele iscate in sanul partidului, Corneliu Dida considera ca exprimarile de tipul "prostanac" si "handicapat" nu sunt benefice
Deputatul Partidului Social Democrat, Corneliu Dida, a prezentat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ultimele activitati intreprinse de grupul parlamentar al formatiunii. In acest context, social-democratul a prezentat o declaratie politica expusa in Parlament, pe 11 octombrie anul curent, vizavi de relevarea unor succese ale diplomatiei romanesti in problema Marii Negre. Astfel, Corneliu Dida este de parere ca incetarea lucrarilor la Canalul Bastroe este un succes datorat diplomatiei romanesti, precum si conjuncturii actuale din Ucraina. Parlamentarul a mai adaugat insa ca este o reusita modesta daca se ia in calcul potentialul sau reversibil. In contextul in care Romania are sanse sa devina o poarta a Uniunii Europene spre Rasarit, fiind nevoie de o foarte buna expertiza in problemele Marii Negre, deputatul social-democrat a propus infiintarea unui institut specializat in acest sens, al carui sediu ar putea fi la Constanta.In ceea ce priveste actul normativ privind vanzarea cabinetelor medicale, deputatul considera ca nu este nevoie de o astfel de lege. Mai mult, el a adaugat ca actul legislativ este insuficient gandit, astazi fiind de fapt si ultima zi de depunere a amendamentelor vizavi de acest proiect. Pentru a-si intari afirmatiile, Corneliu Dida a precizat ca termenele prevazute de ordonanta specifica sunt nerealiste si mult prea scurte. In urma cu aproximativ 10 luni, consilierii judeteni au adoptat o hotarare similara textului legislativ.Referitor la eventualitatea organizarii unui nou congres PSD, deputatul este de parere ca ideea este de fapt o tema artificiala care a provocat reactii vii in sanul formatiunii. "Nu mi-am schimbat parerea din 1990 si cea de la congresul din aprilie anul curent. Exprimarile de tipul "prostanac" si "handicapat" nu fac bine. Nu acesta este tonul", a mai specificat Corneliu Dida. Este cunoscut faptul ca organizatia judeteana a PSD Constanta l-a sustinut pe Mircea Geoana drept presedinte al partidului, in detrimentul fondatorului, Ion Iliescu.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii