Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:43 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veteranii de razboi, cu plangeri la Palaz

ro

04 Aug, 2010 01:31 1794 Marime text
Prefectura_-_Claudiu_Palaz_01.jpgAsociaţiile veteranilor de război i-au adus la cunoştinţă prefectului Claudiu Palaz faptul că reglementările fiscale specifice lor nu sunt aplicate unitar.

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a transmis autorităţilor administraţiei publice locale din judeţ o adresă prin care solicita aplicarea reglementărilor fiscale specifice veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război/văduvelor de veterani de război în conformitate cu Legea 303/13.11.2007, prin care s-au adus unele îmbunătăţiri fiscale în comparaţie cu cele prevăzute în Codul fiscal. În urma semnalării de către structurile asociative ale veteranilor de război a faptului că autorităţile publice locale nu aplică unitar legislaţia fiscală, prefectul a luat măsuri. Actele normative care creează probleme veteranilor sunt Legea 571/2003 privind Codul fiscal şi Legea 303/13.11.2007 pentru modificarea şi completarea Legii 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. Ministerul Apărării Naţionale s-a adresat direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, care a emis un punct de vedere. „Întrucât Legea nr. 303/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, este lege specială în raport cu Codul fiscal, a fost adoptată la o dată ulterioară intrării în vigoare a Codului fiscal. Dispoziţiile Legii nr. 303/2007 se vor aplica începând cu data de 1 ianuarie 2008. Urmare celor de mai sus, începând cu 1 ianuarie 2008, veteranii de război beneficiază de scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale, precum şi de la plata impozitului corespunzător pentru terenurile arabile în suprafaţă de până la cinci hectare. Aceste scutiri se aplică şi văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii