Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:56 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viceprimarul Mangaliei a făcut afaceri cu Omar Hayssam

ro

16 Sep, 2010 00:00 2048 Marime text
minca_-_ion_minca_01.jpgActuala mână dreaptă a lui Claudiu Tusac în Mangalia, penelistul Sorin Andrei, este pe lista neagră a fostului vice, care vrea să îi pedepsească corespunzător pe toţi trădătorii.

Fostul viceprimar din Mangalia, Ion Mincă, şi actualul viceprimar, Sorin Andrei, sunt la cuţite. Mincă, liderul organizaţiei judeţene PC Constanţa, nu îşi poate reveni după ce a fost demis din funcţie şi vrea să se răzbune aşa cum se cuvine pe toţi cei care au votat împotriva lui, cu toate că, în majoritatea ocaziilor, îi erau aproape. „Am rămas în funcţia de consilier local al Mangaliei şi o să fiu atent la tot ceea ce face Tusac (n.r. Claudiu Tusac, primarul municipiului Mangalia). Cu el, personal, nu am nimic, dar am ceva cu liberalii. O să mă ocup de trădători“, a spus Ion Mincă. În vederea realizării acestui deziderat, preşedintele PC a pus deja ochii pe prima victimă.minca_-_sorin_andrei.jpg „Voi începe cu Sorin Andrei, viceprimarul. Am aflat că face afaceri cu Omar Hayssam şi are un teren de 2.500 de metri pătraţi în Venus, luat în concesiune de la Primăria Mangalia, pentru care plăteşte 100 de euro pe an“, a mai adăugat Ion Mincă. Consilierul PC ştie bine părţile afacerii, dar nu deţine corect chiar toate datele, viceprimarul făcând precizările lămuritoare în acest sens. „Este adevărat că am cumpărat un activ în Venus, în 2005, cu plata prin bancă, de la Omar Hayssam, iar terenul de sub clădire este cel despre care se vorbeşte. Este al Primăriei, însă am făcut un contract pentru o sumă care nu este nici mai mare, nici mai mică decât preţurile ce se practicau la acea dată. Înainte de 2005, am avut închiriată clădirea aceea pentru trei ani, iar acum am renovat-o şi are destinaţia de magazin mixt. Personal, nu-l cunosc pe Omar Hayssam, am tratat timp de doi ani la telefon, iar actele de vânzare-cumpărare le-am semnat cu soţia acestuia şi cu un reprezentant legal“, a explicat Sorin Andrei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Adrian 16 Sep, 2010 10:39 Cand Sorin Andrei a cumparat de la Omar Hayssam Magazinul 71, vanzatorul era incarcerat preventiv pentru teorism. Cum a obtinut acel "reprezentant legal" semnatura teroristului, ca sa vanda magazinul? Procura notariala nu se face la inchisoare! Iar Omar ce-a facut cu banii, nu cumva si-a pregatit sustragerea de la executarea pedepsei? Favorizarea infractorului? Minca a citit si el povestea pe blogul moravuri.ro (chestiune informativa, nu publicitara).