Viitorii parlamentari se vor scoli
Viitorii parlamentari se vor scoli
10 Sep, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
705
Marime text
Pe parcursul a doi ani de zile, deputatii vor invata despre codul de conduita al euro-parlamentarului
Deputatii vor fi initiati in procedurile si tehnicile legislative ale Parlamentului European printr-un program cu o durata de 24 de luni, finantat in intregime de Uniunea Europeana. Programul Phare, in valoare de doua milioane de euro, intitulat generic "Intarirea capacitatii administrative a Parlamentului Romaniei", va fi lansat joi si se va aplica incepand cu noua sesiune parlamentara, deci pentru viitorii deputati care vor castiga mandate in urma alegerilor din toamna. Alaturi de parlamentari, vor fi inclusi in programul de formare si functionarii din cadrul serviciilor legislative din Camera Deputatilor. Puiu Hasotti, deputat PNL de Constanta, sustine ca parlamentarii nou-alesi vor fi familiarizati cu functionarea Camerei si cu mecanismele activitatii legislative si se va crea totodata un cod de conduita al deputatilor, urmand ca acestia sa fie verificati daca il respecta sau nu. De asemenea, va fi evaluat impactul legilor adoptate de Parlament, iar societatea civila va fi incurajata sa participe la elaborarea legilor, la nivelul comisiilor parlamentare. Programul mai cuprinde un sistem modern de gestiune a resurselor umane. Totodata, se are in vedere pregatirea Camerei Deputatilor pentru perioada post-aderare, care sa-i permita asocierea eficienta la controlul elaborarii normelor europene si la transpunerea acestora.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii