Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:30 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vor decide pe cine susţin la şefia PDL PDL Constanţa va convoca un nou Colegiu Director

ro

23 Apr, 2011 01:50 2575 Marime text
pdl_Gigi_Chiru.jpgDemocrat-liberalii constănţeni iau o pauză de politică, de Paşti, urmând să se întrunească într-o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean abia după sărbătorile pascale.

În şedinţa BPJ al PDL Constanţa care va avea loc săptămâna viitoare, pedeliştii vor stabili data convocării unei noi întruniri a Colegiului Director Judeţean, în care se va supune votului membrilor acestui for susţinerea uneia, a două sau chiar a celor trei moţiuni de candidatură la şefia PDL. „Cu siguranţă, săptămâna viitoare ne vom întruni într-o şedinţă a BPJ pentru a stabili o dată pentru convocarea Colegiului Director. Conform procedurii, noi putem acorda susţinere pentru una, două sau chiar pentru cele trei moţiuni", ne-a declarat preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru.

Totuşi, după modul în care vor fi distribuite voturile celor 104 membri ai Colegiului Director Judeţean, am putea aprecia cum va fi împărţită susţinerea organizaţiei PDL Constanţa între Vasile Blaga, Emil Boc şi cel de-al treilea candidat, Theodor Paleologu. Există şi varianta ca proporţia susţinerii Colegiului Director Judeţean să nu oglindească totuşi voturile celor 33 de delegaţi ai PDL Constanţa, având în vedere faptul că fiecare va decide în cabină cu cine votează, la Convenţia Naţională a PDL de pe 14 mai.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii