Zestrea doamnei Taran difera de cea a sotului!? (document)
Zestrea doamnei Taran difera de cea a sotului!? (document)
Din venituri majoritar provenite de la stat, familia Ştefan şi Georgeta Taran a reuşi să-şi asigure un trai mai mult decât decent şi să-şi aştepte liniştită perioada când va ieşi la pensie. Mai corect spus, doar pensionari, având în vedere faptul că, după cum precizam şi-n materialul de miercuri, Ştefan Taran este deja beneficiarul unei pensii militare. Însă, lăsând de-o partea acest aspect care, potrivit legii, se va lămuri până în data de 9 decembrie (n.r. până la acea dată Ştefan Taran va trebui să aleagă între a fi pensionar sau angajat bugetar), am trecut la lucruri mai serioase. Revenind la soţia sa, Georgeta Taran, trebuie să menţionăm că aceasta deţine funcţia de şef serviciu în cadrul Agenţiei nr. 1 a Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local din subordinea Primăriei Constanţa. Comparând declaraţia ei de avere, actualizată în luna martie, cu cea a soţului, datând din iunie, am constatat unele neconcordanţe.
Prima se referă la bunurile mobile ale familiei Taran, care, potrivit şefului Protecţiei Civile, se compune dintr-un autoturism Renault şi un ATV, iar potrivit şefei Agenţiei fiscale nr. 1, se reduce doar la autoturismul Renault.
Nici la capitolul bunuri mobile, a căror valoare depăşeşte 1.000 euro şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni, soţii Taran nu par să se fi înţeles ce să declare. În declaraţia lui Ştefan Taran apare „auto" fără alte amănunte, iar în declaraţia semnată de Georgeta Taran, pe 10 martie 2009, apare „teren" înstrăinat în 21 decembrie 2007, pentru 270.000 euro.
Ajunşi la rubrica „Active financiare", doamna Taran a trecut mai multe depozite bancare deschise în anii 2005 şi 2007, însumând 500.000 lei şi 58.000 euro, precum şi un cont curent din 2006, de 60.000 lei. Domnul Taran susţine în declaraţia sa că deţin doar depozite bancare deschise în 2008 şi 2009, care însumează 430.000 lei şi 27.000 euro.
Neconcordanţele continuă şi în cazul activelor producătoare de venituri. Ştefan Taran menţionează în documentul postat pe site-ul Primăriei Constanţa că a beneficiat de 6.000 euro de pe urma unui spaţiu comercial, iar soţia sa nu pomeneşte nimic despre un astfel de venit.
Nici veniturile încasate de familia Taran nu coincid conform celor două declaraţii de avere. Pe declaraţia domnului apar: salariul său - 70.000 lei, salariul soţiei - 68.252 lei, pensie militară - 40.000 lei şi pensie viageră - 30.000 lei. Pe declaraţia doamnei figurează: salariul ei - 56.437 lei, salariul lui - 52.576 lei, pensie viageră - 20.000 lei şi pensie militară - 40.000 lei.
În concluzie, diferenţele sunt evidente între cele două declaraţii de avere ale soţilor Taran, ambii cu funcţii de conducere în sistemul bugetar.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp