Zgabercea n-are bugetul, dar planuieste costuri de 15 miliarde Bugetul Festivalului Mamaia va fi aprobat pe genunchi
Zgabercea n-are bugetul, dar planuieste costuri de 15 miliarde: Bugetul Festivalului Mamaia va fi aprobat pe genunchiConsiliul Judeţean Constanţa nu are buget pentru evenimentul Mamaia 2010, dar îl organizează. Preşedintele festivalului, Cristian Zgabercea, a înşirat ieri detalii despre desfăşurarea manifestării, însă a precizat că în prezent nu există buget.
„Deocamdată nu există buget. Noi mergem în faţa bugetului, en avans", a afirmat el. Reprezentantul CJC a făcut aşadar, „planu' ca ţiganu'", recunoscând că în ceea ce priveşte partea cea mai importantă - cea financiară - are câteva promisiuni. E an de criză şi, teoretic, mai sunt zece zile până la începerea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2010, însă conducerea CJC nu se lasă, trage de buget şi întinde pătura şi peste evenimentul devenit tradiţie. Motivul: bătrânul festival este o vacă de muls, o afacere profitabilă pe bani publici. „Am avut tenacitatea de a nu întrerupe tradiţia de 40 de ani a Festivalului Mamaia şi de 10 ani a Festivalului Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc", a declarat ieri Cristian Zgabercea. În ceea ce priveşte banii cu care se va organiza festivalul, reprezentantul CJC a afirmat că „există promisiuni cu privire la asigurarea unor fonduri minime necesare punerii în operă a festivalului".
Bugetul sfidează criza
Întrebat despre ce promisiuni este vorba, Zgabercea a precizat că banii vor fi alocaţi de la bugetul Consiliului Judeţean, în şedinţa viitoare, de pe 23 august, şi că este vorba despre 15 miliarde de lei vechi. Prin urmare, criza care este pe buzele tuturor, însă nu şi pe cele ale reprezentanţilor CJC, care stau pe grămada de bani a judeţului şi nu par să simtă suflarea rece a recesiunii. Reamintim că în anul 2007, CJC a alocat pentru organizarea festivalului 1,2 milioane lei, adică 12 miliarde de lei vechi. Costurile au crescut însă de la an la an, astfel încât, în 2008 cheltuielile cu festivalul erau aproape duble faţă de 2007: 2,2 milioane lei. De menţionat că în 2008, s-au alocat iniţial tot 1,2 milioane lei, însă în luna august suma a fost suplimentată cu încă un milion de lei noi, astfel încât, după ce s-a tras linia, s-a constat că preţul festivalului a păpat din bugetul CJC 22 miliarde de lei vechi în total. În 2009, pentru organizarea evenimentului s-au alocat 17,6 miliarde de lei vechi. Precizăm însă că, în 2008 şi 2009, organizatorii au pus costurile mari de organizare pe seama campaniei „Mamaia caută o vedetă", însă ieri Zgabercea a declarat că anul acesta nu se mai organizează această campanie. Prin urmare, costul de 15 miliarde de lei vechi nu se prea justifică, dacă ţinem cont că autorităţile s-au descurcat în 2009 cu 17,6 miliarde lei vechi, deşi era în program şi campania de tocat bani publici. Cele 15 miliarde sunt însă doar pentru Festivalul Mamaia, pentru că Festivalul Cântecului şi Dansului Popular este o altă curcă în altă traistă.
O ediţie cu multe acte benevole...
Zgabercea s-a declarat dezamăgit că nu a primit niciun sprijin pentru organizarea evenimentului de la Ministerul Culturii, însă a precizat că va primi suport logistic din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în ceea ce priveşte spaţiile de cazare şi promovarea festivalului.
Deşi este criză, în organizarea evenimentului ne surprind câteva gratuităţi sau acte benevole. Dacă în anii trecuţi organizatorii negociau cu televiziunile transmisia Festivalului Mamaia, anul acesta semnalul va putea fi recepţionat gratuit. Cu alte cuvinte, televiziunile pot difuza gratuit secvenţe sau seri întregi de festival. Cristian Zgabercea a declarat că evenimentul nu va putea fi transmis anul acesta de TVR din cauza faptului că nu s-a ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii Consiliului de Administraţie al postului public. „Am hotărât ca festivalurile să fie produse de către organizatori, din punctul de vedere al semnalului TV ce va fi ridicat la unul sau doi sateliţi. Televiziunile ne pot cere acordul în scris şi le vom da parametrii la care poate fi recepţionat semnalul festivalului", a precizat Zgabercea, adăugând că semnalul va fi transmis tot benevol de către firma Studio Video Art din Bucureşti.
Ca şi în anii trecuţi, trofeul festivalului va consta într-un autoturism. Festivalul se va desfăşura în perioada 26 - 29 august, la Teatrul de Vară Soveja, întrucât acesta este mai încăpător şi a fost renovat spre deosebire de cel din Mamaia. Potrivit lui Zgabercea, juriu va fi condus tot de „nepieritorul" Mădălin Voicu, alături de care se vor afla şi Titus Andrei, Adrian Romcescu, Viorel Gavrilă, Corina Chiriac, Dana Dorian, Andrei Tudor, Eugenia Florea, Berti Barbera, Gabriela Scraba şi Diana Radu Stan, reprezentantă a Consiliului Judeţean Ilfov şi care, potrivit lui Zgabercea, va face rost de nişte sponsori pentru festival, benevol, desigur.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp