Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:29 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi politisti cercetati in dosarul lui Saviuc

ro

19 Jun, 2009 02:27 8412 Marime text
Cunoscutul Vasile Saviuc, împreună cu George Cristian Ene, Marian Alexandru Lupu, Mihai George Sîntion, Tănase Lupu şi Ionuţ Velichea, au fost deferiţi instanţei, fiind acuzaţi de comiterea unei tâlhării cu săbii şi cagule. Foarte interesant, în acelaşi dosar, procurorii au disjuns cercetările pentru identificarea unui anumit „Dan" şi, respectiv, un anumit „Elvin", „despre care sunt indicii temeinice că sunt lucrători de poliţie". 

Cei doi poliţişti sunt suspectaţi de favorizarea infractorului, mai precis, fiind bănuiţi că îl ţineau la curent pe Marian Alexandru Lupu cu mersul anchetei colegilor lor. Revenind la tâlhăria pentru care cei şase bărbaţi au fost trimişi în judecată, aceasta a fost comisă pe 10 noiembrie 2008, în Hârşova, iar prejudiciul a fost de 140.000 de euro şi 700.000 de lei. Conform procurorilor, în ziua respectivă, în jurul orei 16.00, George Cristian Ene, baza unei înţelegeri prealabile, împreună cu Vasile Saviuc şi ajutat de Marian Alexandru Lupu şi Mihai Goerge Sîntion, „au pătruns cu forţa , mascaţi cu cagule, în locuinţa părţilor vătămate Marian Chiocaru şi Adriana Socaci şi, pe fondul imobilizării, ameninţărilor cu o sabie şi exercitării de violenţe, au cauzat acesteia din urmă leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie, şi au sustras din seiful amplasat în imobil sumele de 140.000 euro şi şapte miliarde lei vechi". Mai mult spun anchetatorii, această activitate infracţională a fost urmată de primirea unei părţi din sumele de bani sustrase în scopul folosirii în interes personal. În ceea ce-i priveşte pe Marian Alexandru Lupu şi pe Tănase Lupu, anchetatorii au stabilit că aceştia sunt suspecţi şi în cazul tentativei de furt a unui ATM al Reifeissen Bank din incinta magazinului SC Ambasador CO SRL, din Băneasa, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2009. Lucrurile nu s-au desfăşurat însă conform planului, astfel că cei doi nu ar fi reuşit decât să vandalizeze ATM-ul, pagubele fiind de 10.200 de lei. De menţionat că George Ene, Vasile Saviuc, Marian Lupu şi Mihai Sîntion au fost deferiţi instanţei în stare de arest preventiv. Dintre suspecţi, doar Ene a dat declaraţii în faţa procurorilor, dar „a adoptat o poziţie nesinceră". Dosarul a fost trimis pe rolul Tribunalului Constanţa, iar cercetările privind implicarea celor doi poliţişti şi „mâna de ajutor" pe care aceştia par să le-o fi dat suspecţilor sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

 


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 06 Oct, 2009 19:30 Azi,06-10-2009,in jurul orelor 11:00,incercam sa ma inscriu la un concurs de la radio ZU,prin care poti castiga o suma de bani ce reprezinta plata unei datorii . In timp ce incercam sa ma inscriu la acest concurs a venit doamna STELIAN ,vecina mea de la etajul doi cu o craticioara de ciorba de peste.Am renuntat de a mai continua inscrierea la concursul de la radio ZU si am coborat cu vecina pentru ca o rugasem sa-mi dea imprumut niste bani . In apartamentul vecinei am discutat putin si despre faptul ca nu am serviciu si nu sunt ajutata de mama copilului si nici de autoritatile locale ,care daca te ajuta de doua -trei ori incep sa faca galagie . Nu pot sa-mi las singur in casa copilul de noua ani ,timp de opt ore cat este programul de munca . Acesta trebuie sa mearga la scoala ,trebuie sa manance , trebuie sa invete,trebuie supravegheat in permanenta deoarece este si in grija statului ,nu numai a mea . In acest sens am facut saptamana trecuta o cerere catre primaria orasului Harsova de Constanta pentru a lua legatura cu STRUCTURA COMUNITARA CONSULTATIVA . Acestei organizatii ,i-am cerut sprijinul prin a infiinta in strada Carsium nr. 34, unde se afla o cladire nefinalizata ,UN CAMIN DE COPII SCOLARI pentru clasele 1-4-8,ai caror parinti sau persoane care-i au in ingrijire au un loc de munca ce dureaza opt ore iar copii sunt lasati singuri in casa. Indiferent ce serviciu as avea sunt in postura de a incalca legea prin art. 314 din Codul Penal ,care se refera la :Punerea in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji. In spijinul celor spuse mai sus i-am citit si vecinei articolele din legea 272 pe 2004 si art.314 din C.P. Dupa ce am plecat de la vecina ,am iesit putin la aer pa balcon , de unde am vazut stationata o DUBA ALBASTRA ,cu o emblema mica galbena pe capota din fata si o alta emblema mica in partea laterala dreapta spate. Un barbat tanar,cu constitutie astenica ,inaltime 170 cm,imbracat in negru a privit in sus spre balconul meu si apoi un alt barbat imbracat in negru ce tinea o mapa albastra in mana si niste hartii ce avea scris pe spate BIBEDA ,a intrat in duba albastra urmat de colegul sau. Inainte de venirea celui de al doilea barbat ,se auzise zgomote ciudate din aceasta duba ca si cum cineva ar fi lovit-o cu pantofii. In acel moment m-am gandit ca nu degeaba a venit vecina STELIAN la mine cu pomana ci ca sa ma faca sa vorbesc despre situatia d-lui IONEL CHIRITA ,care se pare ca a inceput sa fie cercetat la BUCURESTI ??? in privinta celor reclamate de mine ,de foarte multe ori si pentru a ma putea INREGISTRA DIN DUBA din fata blocului meu.Duba a plecat la ora 11:25.In data de 28-09-2009 a mai fost o masina mica cu nr.CT-07-NGW,albastru inchis,cu doua persoane ce priveau spre mine si care i-am revazut la ora 12 cand mi-am luat copilul de la scoala. Erau doi barbati unul mai tanar ce statea afara pe scarile magazinului de unde faceam cateva cumparaturi si un barbat mai in varsta care era deja in magazin si cumparase o sticla mare de suc. Supravegherea mea si a copilului meu este totala, de doi ani de zile de cand am venit din Italia si mi s-a sugerat sa plec inapoi si sa-mi vand sau sa-mi inchiriez apartamentul.Nu am fost de acord deoarece am un copil ce trebuie sa mearga la scoala in clasele primare. Saptamana trecuta am primit cateva mesaje scurte de fiica mea Daniela care se afla in Spania. Pe fondul unuia dintre mesajele ei i-am trimis si eu la randul meu informatii cu ceeeace se intamplase la scoala , la iceput de an scolar.Printre altele i-am spus ca avem nevoie si de niste bani. Nu am primit bani , nu am primit raspuns.Duminica 04-10-2009,fiind si Ziua Recoltei ,am iesit si noi in oras ,sa facem o mica plimbare stiind ca nu aveam bani de cheltuiala pentru masinute si pentru dulciuri. Nu a durat nici 10 minute si am fost abordata de o matusa ,d-na Aliman Ioana care mi-a spus ca in urma cu 3-4 saptamani de zile fusese cautata acasa de un politist din oras in privinta unei reclamatii facute de mine pentru d-l IONEL CHIRITA si in care matusa mea aparea in calitate de complice.In moment ce stateam de vorba cu matusa mea a venit si un cunoscut de al meu Mihai,care este postas in oras . Acesta s-a oferit,sa-l dea pe ANDO in masinute ,sa-i cumpere jucarii si dulciuri. Tinand cont ca acest barbat este mai mic decat mine cu sase ani si ca in urma cu 3-4 ani se afisase ca fiind prietenul DANIELEI ,fiica mea, am fost SURPRINSA ca a avut aceasta idee SPONTANA de a cheltui niste bani cu ANDO.In jurul orelor 18:30 ne-am intors acasa. Acasa ,alta surpriza ,Daniela trimisese mesaj pe net ca ne asteapta si pe noi sa intram. Ajunsesem la concluzia ca problema copilului care trebuia si el sa se bucure de balciul din oras se rezolvase intr-o ALTA MANIERA ,putin mai ciudata . Unii i-ar spune COINCIDENTA , eu i-as spune MANIPULARE.
  • surmelis argentina pusa 27 Sep, 2009 12:19 Ziua in amiaza mare ,in jurul orelor 11:45 ,un tanar din orasul Harsova de Constanta , aflat in masina personala cu nr. de inmatriculare CT-07-PLH, se lauda cu un PISTOL ,catre un alt tanar din acelasi oras,aflati amandoi pe strada Carsium ,intre BARUL LUI BURIU si magazinul ROMARTA . Tanarul laudaros este d-l GIOGLOVAN, iar celalat tanar este un barbat in jur de 30 de ani ,inalt ,slab,chel,imbracat cu un tricou negru si ceva tatuaje pe ambele brate ,pe nume LAVIN OLTEANU, frate cu MINORICA SI NAURA OLTEANU,vecini cu mine din copilarie, deoarece parintii mei au avut casa pe strada Carsium nr .7 ,iar ei locuiau la o distanta de 100 de metri de noi.
  • surmelis argentina pusa 13 Sep, 2009 14:33 Azi am citit un articol ciudat din ziarul online ZIUA,la rubrica eveniment,din data de 11-sept.-2009,care se intituleaza "A fost furat un seif plin cu bani si aur" si mi-am amintit ca in jaful celor 300.000 de euro din orasul Harsova de Constanta ,au mai fost furate si o gramada de bijuterii in cantitate de aproape doua kg de aur . Curiozitatea mai mare a fost ca d-l MARIAN CHIOCARU ,nu a declarat organelor de cercetare ca era si CAMATAR,din moment ce tot orasul vuia ca i-au fost furate si bijuteriile. Deci ,camata o facea ilegal. Un semn mare de intrebare este cel ce se refera la LOCUL unde au DISPARUT cele doua masini de mare viteza ,care au dat spargerea din orasul Tulcea. Locul de disparitie a celor doua masini ,se spune in articolul citit, este considerat in ZONA PODULUI DE LA GIURGENI.Aceasta zona poate considerata si orasul Harsova de Constanta si tinand cont ca acest oras este VIZITAT din cand in cand ,de hoti si banditi de marca ,n-ar fi exclus ca "banditii locali" sa fie implicati in acest FURT "gras". De la un timp orasul este plin de masini de putere mare si foarte scumpe. Securitatea si linistea publica a orasului este "intarita" de inca 10 jandarmi ce patruleaza prin oras. Dupa parerea mea ar trebui verificati,din cand in cand si cei care au atributii de "paza si protectie" mobili,adica au in dotare masini. Cine are autoritatea de a face acest control sau supraveghere ? Controland pe cei care "pazesc mobil" s-ar putea avea surpriza ca acestia sa nu fie chiar straini de furturile din oras si din imprejurimi.
  • surmelis argentina pusa 04 Sep, 2009 21:15 Nu inteleg de ce fostul primar liberal al orasului Harsova de Contanta ,d-l IONEL CHIRITA ,nu este judecat inca, pentru cate infractiuni a facut pana acum ? Cine il apara ?
  • surmelis argentina pusa 04 Sep, 2009 17:29 D-l MARIAN CHIOCARU,"victima" atacului soldat cu bataia concubinei sale, d-na Adriana Socaci si cu furtul celor aproape 400.000 de euro din apartamentul proprietate personala din orasul Harsova de Constanta ,este noul patron si proprietar al unui DEPOZIT dotat cu o macara de mare capacitate al fostei fabrici de confectii metalice , S.C. "COMET" S.A.Harsova. Curios este faptul ca d-l MARIAN CHIOCARU si-a revenit foarte repede financiar dupa incidentul petrecut in data de 10-11-2008, in care a pierdut o suma considerabila de bani. Sa intelegem ca depozitul a fost cumparat pe DATORIE ? Asa a procedat si actualul patron al unei hale a fostei fabrici de confectii metalice ,S.C."COMET" S.A. , d-l ROSU si care in urma cu cateva luni a mai "cumparat" o alta hala ,mult mai mare decat prima. Sunt sigura ca nici pana azi acest domn ROSU nu si-a platit datoriile fata de fosta fabrica ,pe care a falimentat-o sistematic cu ajutorul fostului primar liberal d-l IONEL CHIRITA. Birourile acestei fabrici au fost cumparate cu o suma derizorie ,chiar de catre primaria orasului Harsova de Constanta .
  • surmelis argentina pusa 15 Aug, 2009 15:14 Azi este ziua numelui unei CRIMINALE in serie si inca in libertate.Este vorba de MARIN MARIANA,care in copilarie si-a sufocat doi frati gemeni nou-nascuti(2-3 saptamani de zile) si din a care-i cauza, intreaga familie a trebuit sa se mute de la OLTINA de Constanta ,in orasul Harsova de Constanta.De cate ori se supara maica-sa pe ea,o blestema,ceeace nu era normal pentru o relatie de mama- fiica si dadea de gandit. In 1987, a fost un accident foarte grav,urmat de moartea a 8-9 persoane in cursa regulata,Harsova-Constanta , datorat indirect, pontatoarei MARIN MARIANA de la IRTA Harsova ,care avusese in ziua respectiva un conflict puternic cu soferul autobuzului, d-l CERNICA. Soferul a facut ani grei de inchisoare ,iar AUTORUL MORAL al accidentului , MARIN MARIANA ,nu a luat ca pedeapsa decat ,desfacerea contractului de munca cu litera "I",ceeace presupunea interdictia de a muncii doi ani de zile. In 1998,a murit tatal acestei criminale,in conditii suspecte,mai bine zis,OTRAVIT in cantitati foarte mici si malnutrit. Se dusese vestea intre vecini ca socrul meu era foarte bolnav si nu putea manca nimic si nici a bea apa cu cana ,ci doar cu paiul. Eram curioasa si vroiam sa ma conving de vorbele ce circulau in vecini. Nu-mi era permis sa-l hranesc pe batran,intrucat acest lucru il facea MARIN MARIANA sau mama ei.Asa ca intr-o zi ,eu impreuna cu sotul meu am mers la socrii in vizita , imobilul lor era trecut pe numele nostru printr-un act de vanzare-cumparare,intarit cu clauza de abitare a batranilor si semnatura unui martor la intomirea acestuia in 1997. Ma hotarasem sa-i dau eu sa manance socrului meu bolnav,sa vad care-i adevarul . Sotul meu fusese de acord sa-i dau sa manance tatalui lui ,dar nu fusese de acord mama lui ,care incepuse sa tipe ,disperata. N-am tinut cont de tipetele ei disperate decat mai tarziu cand am constatat cu stupoare ca batranul manca fara sa se inece si chiar sa bea apa cu cana. Dar bucuria de moment a fost distrusa de accesul de "friguri", tremuraturi puternice si de lunga durata ale batranului in plina vara ,care nu-si aveau nici o justificare de moment. Apoi a intrat in coma si a doua zi a murit.La interval de cateva zile ,am auzit de la niste rude ale socrei mele ca eu l-as fi omorat. Revoltata de aceasta invinuire, m-am simtit obligata sa ma apar ,asa ca i-am anuntat ca daca as fi fost eu de vina ,batranul s-ar fi inecat cu mancarea facuta de soacra mea sau cu apa din cana si ar fi tusit cel putin o data ,ceeace nu s-a intamplat deloc,iar moartea ar fi survenit in cateva minute. Atunci MARIN MARIANA a gasit alt "tap ipasitor" in mama ei ,respectiv ,soacra mea ,in a o invinui ca si-a otravit sotul. Si in acest caz,aceeasi MARIN MARIANA ,criminala morala a asasinatului a scapat nepedepsita .Doar DUMNEZEU a pedepsit-o cu o pareza ,o fadza schimonosita ,o operatie la inima sau cap(nu este sigur unde) si o operatie de fibron. Dar se pare ca acum ravneste la casa fratelui ei LUCI SECHER si la apartamentul meu personal. Intrebarea este de ce o CRIMINALA IN SERIE ,nu este pedepsita de LEGE ? Ar fi o sigura explicatie si anume : este protejata de multi ani de "familia regala" CHIRITA, care face parte din familia ei liberala.
  • surmelis argentina pusa 12 Aug, 2009 11:23 In lunile:octombrie,noembrie si decembrie,2008 i-am vazut personal, (Surmelis Argentina Pusa),pe GORBUNOV si GRIBENCO,infractorii dati in urmarire generala in toata tara ,pe raza orasului Harsova,din jud. Constanta.In data de 10-11-2008,cand a avut loc furtul celor 400.000 de euro din apartamentul d-lui Marian Chiocaru si bataia d-nei Adriana Socaci,am crezut ca cei care actionasera in acest caz sunt GORBUNOV si GRIBENCO,deoarece aveau mai multe atuu-ri de a fi considerati cei implicati in aceasta infractiune.Statura fizica si metoda de bataie aplicata d-nei Socaci apartinea unor persoane care practicau arte martiale si carate ,cat si faptul ca d-l Marian Chiocaru si cei doi infractori karat-isti ,locuiau in acelasi bloc din orasul Harsova,jud.Constanta.Pe GRIBENCO l-am vazut in permanenta imbracat in FEMEIE. Pe data de 12-12-2008,a fost ultima data cand l-am vazut pe "d-na GRIBENCO",in orasul Harsova, in jurul orelor 10 dimineata cand ma duceam singura ,la Oficiul Postal Harsova ,pentru a lua alocatia de stat a copilului pe care-l ingrijesc de sapte ani de zile. Atunci am avut ocazia de a fi fata in fata cu "d-na GRIBENCO",pe trotuarul din fata frizeriei orasului . Inainte de a fi fata in fata cu GRIBENCO ,la interval de 1-2 minute ,ma intalnisem cu un politist de proximitate,d-l Moroianu ,de care afasem cu 15 minute inainte ,de la alt politist ,d-l Zaharia ,in urma unei conversatii la telefonul mobil ca celalalt politist era detasat in comuna Vulturul si nu se mai ocupa de anchetarea reclamatiei mele ,in care era invinuit d-l IONEL CHIRITA de VIOLAREA SECRETULUI CORESPONDENTEI mele adresate d-lui Traian Basescu,Presedintele Romaniei. Intalnirea mea cu d-l Moroianu a durat 1-2 minute ,in care l-am informat ca in urma cu cateva minute aflasem de detasarea acetuia si-mi ceru-sem scuze intr-o maniera deosebita,aducandu-mi mainile bagate in manusi negre de lana in fata capului meu.Gest care a fost interpretat de unii ca o rugaciune ,iar de altii, cum ar fi GRIBENCO ,ca un salut cand incepe o lupta in ringul de karate,deoarece in momentul cand am trecut pe langa "d-na GRIBENCO",avea un zambet in coltul drept al gurii."D-na GRIBENCO" era intotdeauna imbracata la asorte,cu poseta pe brat,cu palarie si incaltaminte cu toc,ceeace ii provoca mersul mai rigid,mai teapan.Chiar cu riscul de a fi ridiculizata de consatenii mei din oras ,am privit acesta persoana straina si din spatele ei.Cand i-am vazut fotografia si am aflat cine era cu adevarat,m-am convins ca era un infractor periculos care mersese in urma politistului de proximitate d-l Moroianu.GORBUNOV era imbracat intotdeuna barbateste.Avea,sapca neagra pe cap ,o scurta de blugi albastra cu guler lung, alb si pantaloni negri.I-am vazut separat si impreuna,din balconul apartamentului meu.
  • surmelis argentina pusa 08 Aug, 2009 03:05 Cand faceti conexarea dosarelor "scrisoarea",in care este invinuit d-l IONEL CHIRITA de violarea secretului si modificarea corespondentei de la Oficiul Postal Harsova din data de 08-05-2008 prin reclamatia catre Politia orasului Harsova, din data de 30-08-2008,inregistrata la nr.164558 cu dosarul "victimei" d-l MARIAN CHIOCARU,care si-a INSCENAT furtul aproape a 400.000 de euro din apartament si "bataia" d-nei ADRIANA SOCACI,prietena acestuia? O actiune de mare anvergura si planuita de un " functionar competent" din ministerul de interne ,pornita de la faptul ca d-l MARIAN CHIOCARU a acceptat sa faca "un serviciu" (nu este singurul in aceasta postura de a lua parte unui cuplu pervers de liberali) ,prin acoperirea urmelor lasate de d-l IONEL CHIRITA secondat de iubita lui sotie CHIRITA NICOLETA."Unul face si altul trage !"
  • surmelis argentina pusa 24 Jul, 2009 09:38 In data de 24-10-2008 ,am fost la Politia Harsova pentru a depune o reclamatie si ceva probe la dosarul"scrisoarea" ,invinuit fiinnd d-l IONEL CHIRITA ca mi-a VIOLAT CORESPONDENTA cu AR,adresata d-lui Presedinte al Romaniei,intrucat nu ajunsesem la nici un rezultat favorabil pentru mine si copilul cel am in ingrijire de multi ani.In timp ce asteptam sa mi se dea nr. de inregistrare la reclamatia mea ,a venit d-l Marian Chiocaru cu o reclamatie verbala in legatura cu o amenintare de VIOL .In acel moment nu cunosteam numele d-lui Marian Chiocaru , ba mai mult d-l APOSTOL EUGEN de la registratura Politiei m-a asigurat ca este strain de oras .Numele de Marian Chiocaru l-am aflat dupa data de 10-11-2008,cand a fost batuta d-na Adriana Socaci si s-a furat suma de 300 000 de euro din apartamentul celor doi mentionati mai sus,domiciliati in orasul Harsova.Dupa ce mi-am luat nr. de inregistrare am mers in parcul de la Casa de Cultura pentru recreerea copilului cel am in ingrijire.Prin geamul cladirii politiei am vazut forma si culoarea gri metalizata a masinii barbatului ce tocmai facuse o reclamatie CIUDATA la politie.Stand pe o banca in parcul, mai sus mentionat ,l-am vazut pe barbatul de la politie trecand cu masina de 2-3 ori pe strada de la Biblioteca si in acelasi timp privind spre mine.Dupa jumatate de ora de stat in parc ne-am deplasat spre casa .Am trecut pe trotuarul de la Fantana Arteziana si am dat de barbatul din politie discutand AMICAL cu 4-5 tineri.Asa am observat ca avea nr. rosu la masina si prietenii lui remarcasera ca trebuia sa vina cu o alta.Atunci mi-am dat seama ca de fapt barbatul din politie nu era CHIAR ASA DE STRAIN DE ORAS.Revenind la ce s-a mai intamplat la registratura politiei in momentul cand am fost asigurata de d-l Apostol ca barbatul era strain de oras,am afirmat ca de fapt era a doua oara cand eram AVERTIZATA prin prezenta barbatilor care veneau cu reclamatii de VIOL la registratura Politiei in acelasi momemt cu mine.Apoi am mai adaugat:"Imi v-oi vinde scump pielea si v-a curge sange pe strada ,daca este nevoie sa ma apar.Nu-mi vine sa cred ca sunt atacata chiar in INCINTA cladirii Politiei?Stiti,d-le Apostol,acest barbat a venit expre sa ma ameninte si este in legatura cu reclamatia care tocmai am depus-o aici,in legatura cu scrisoarea violata de la Posta."Aceasta intamplare a fost intr-o vinere iar saptamana urmatoare ,adica luni,SERVICIUL DE BULETINE SI PASAPOARTE ,care functiona alaturi de registratura Politiei,a fost transferat intr-o alta locatie din orasul Harsova.Nu inteleg de ce d-l Apostol a afirmat ca barbatul cu reclamatia de VIOL ESTE STRAIN de oras ? El fiind un politist din oras si cu multa vechime care nu putea sa nu remarce si sa tina minte un om cum este d-l Marian Chiocaru,adica un barbat foarte inalt, robust ,tuns scurt si cu fata aproape patrata si mai ales ca se ocupa cu afaceri mari.Parerea mea este ca nu numai d-l Marian Chiocaru a fost si este manipulat in orasul Harsova de d-l IONEL CHIRITA.Sunt oameni in toata firea care datorita unui LOC DE MUNCA s-au unui alt "serviciu" sunt "sclavii" unui "clan politic" PERICULOS.Vreau sa adaug un fragment semnat de d- IONEL CHIRITA- primar, dintr-o publicatie comunitara a ziarului local "REALITATI HARSOVENE" din luna august 2007 in care este prezentata instigarea si manipularea locuitorilor orasului HARSOVA."Am incredere in harsoveni,consider ca sunt oameni deschisi,destoinici,gospodari si cu AJUTORUL lor vom putea rezolva problemele create de o mica parte a concetatenilor nostri,care insa nu ne reprezinta,dar care exista in procent redus.Cu AJUTORUL lor si al institutiilor abilitate aceasta PARTE A POPULATIEIva trebui sa-si REFORMEZE MENTALITATEA si sa renunte la distrugera bunurilor de pe domeniul public si privat,sa renunte la a mai tulbura linistea publica,sa faca comert neautorizat ori sa-si lase animalele sa pasca pe spatiile amenajate. Aceasta categorie a populatiei reprezinta un procent foarte redus ,dar care ne DERANJEAZA pe toti,de aceea TREBUIE SA NE UNIM eforturile si sa incepem prin a NU MAI TOLERA manifestari de acest fel.De aceea sunt PREGATIT SA ADOPT,ca semn de protest pentru oamenii care nu respecta regulile de convetuire,o ANUMITA atitudine de FACUT CURATENIE IN STRADA.Vreau sa CONSTRUIESC UN PARTENERIAT SOLID cu cetatenii si IMPREUNA sa atragem atentia persoanelor care NU se conformeaza REGULILOde buna-cuviinta."Cuvintele subliniate de mine cu litere majuscule mi-au atras atentia asupra pericolului care plana in viata noastra cotidiana,iar faptele referitoare la dosarul"scrisoarea" si celor legate de d-l Marian Chiocaru m-au convins ca "periculosul om politic" IONEL CHIRITA exista in mijlocul nostru.
  • surmelis argentina pusa 23 Jul, 2009 14:59 S-AU GASIT BANII FURATI? NU! Si nici n-o sa-i gasiti pentru ca nici nu au EXISTAT .Banii vehiculati in discutii au fost ,de fapt "plata" perceputa pentru actiunea organizata de "CAPII" organizatiei infractionale sustinuta si condusa de d-l IONEL CHIRITA,care are in dotare aparatura de SPIONAJ DE RAZBOI, CU LASERE SI INFRA -ROSII. Cand ai un asemenea sistem de supraveghere STII TOTUL DESPRE adversarul aflat in lupta.D-l IONEL CHIRITA a transformat orasul Harsova intr-un ADEVARAT CAMP DE RAZBOI.Culmea este ca se stie si NIMENI nu intervine pentru stoparea acestei LUPTE ASCUNSE,care tine de cativa ani.
  • surmelis argentina pusa 19 Jul, 2009 09:42 Nu inteleg de ce a mai fost nevoie de cheile seifului,din moment ce fusese scos din lacasul lui din perete si transportat din sufragerie in hol ? Puteau foarte bine sa transporte seiful direct in masina,ca doar era afara in asteptare. Pentru ce au insistat sa deschida seiful in sala? pentru a o BATE pe d-na Socaciu fara noima ? Sau pentru a avea o motivatie in sprijinul reclamatiei de la Politia orasului Harsova din data de 24- OCTOMBRIE -2008 ,cu privire la amenintarea de VIOL ,reclamata de d-l Marian Chiocaru,cand eu,subsemnata,cat si d-l politist Eugen Apostol de la registratura eram de fata ?
  • surmelis argentina pusa 13 Jul, 2009 13:57 Cateva intrebari pentru d-l Marian Chiocaru:nr.1 Ce la determinat sau fortat.pe d-l Marian Chiocaru sa vina la registratura Politiei orasului Harsova in data de 24-octombrie-2008 sa depuna o reclamatie verbala in privinta unei amenintari cu violul a unei persoane, a carei nume nu a fost dat,eu,Surmelis Argentina Pusa fiind de fata si de asemenea d-l Apostol Eugen, politistul de la registratura ? nr.2 De ce NU a fost supravegheat apartamentul de parintii d-nei Socaciu in data de 10-11-2008 .conform declaratiei d-lui Marian Chiocaru din rechizitoriul intocmit de Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta,stiind ca in seif era o suma foarte mare de bani iar ei trebuiau sa se deplaseze in orasul Constanta pentru mai multe ore . NR. 3 Cine i-a amenintat prietena d-lui Marian Chiocaru cu VIOLUL ? Asta se subintelege din reclamatia verbala de VIOL din data de 24-octombrie-2008 si din faptele DE FURT si TALHARIE petrecute in data de 10- noiembrie-2008 .