Amprentele istoriei in Dobrogea

Reporterii ZIUA de Constanta au colindat, in cursul anului 2003, cele mai importante situri arheologice

Tinutul dintre Dunare si mare e unic prin vestigiile civilizatiei grecesti, dar si prin alte amprente ale istoriei * In cursul anului, am "batut" mai multe obiective arheologice, identificand probleme, tragand semnale de alarma si propunand solutii * Monumente unice, lasate de izbeliste din lipsa banilor, comoditate si indiferenta, cautatori de comori, vestigii ingropate * In urma articolelor noastre s-au gasit bani pentru o cladire care va adaposti si va permite vizitarea mormantului pictat din Constanta, un monument unic * Reporterii cotidianului ZIUA de Constanta au descoperit o inscriptie tatara unica, pe un bloc de piatra de langa Cernavoda * Primarul orasului va aseza piatra pe un soclu, creand astfel un monument in centrul urbei

In decursul anului 2003, una dintre preocuparile noastre constante a fost cercetarea unor situri arheologice. Dobrogea este unul dintre cele mai bogate in obiective arheologice tinuturi din tara si singura zona in care pot fi gasite urmele civilizatiei antice grecesti. Din pacate insa, lipsa fondurilor, nepasarea sau nepriceperea fac ca, uneori, vestigii de maxima importanta sa nu fie protejate corespunzator, fiind lasate prada intemperiilor sau in "grija" traficantilor de relicve. Reporterii cotidianului ZIUA de Constanta au batut in lung si in lat Dobrogea, colindand cele mai importante situri arheologice. Astfel am atras atentia asupra distrugerilor si "braconajului" arheologic si am descoperit chiar noi obiecte arheologice importante - cum ar fi inscriptia tatara de la Cernavoda. Ne-am documentat pe probleme istorice, am solicitat opinii specialistilor, am intervenit in dezbateri publice, am incercat sa avansam ipoteze si sa propunem solutii institutiilor abilitate. In unele cazuri, initiativele noastre au avut ecou si problemele chiar s-au rezolvat. Asa s-a intamplat cu mormantului hypogeu din Constanta, pentru care s-au gasit fonduri in vederea construirii unei cladiri moderne care sa-l protejeze si sa permita includerea monumentului in circuitul turistic. Un alt exemplu este inscriptia tatara de la Cernavoda descoperita de noi, care va fi transformata in monument urban de catre primarie. Prezentam mai jos o retrospectiva a periegezelor noastre prin siturile arheologice din Dobrogea si a problemelor ridicate pe aceasta tema.

Monumente ingropate la Constanta

Dupa cum bine se stie, orasul modern Constanta se suprapune pe edificiile vechiului Tomis, lucru care face ca cercetarea arheologica a acestora sa fie mult ingreunata. Mai ales in Peninsula, aproape orice lucrare edilitara moderna scoate la lumina urme ale trecutului din perioada greceasca sau romana a vechiului Tomis. De-a lungul anilor, de la inceputul secolului trecut, au fost cercetate mai multe edificii. Putine dintre ele au fost refacute si incluse in circuitul turistic, dar sunt intretinute cu mare greutate. Monumente deosebite din Constanta se afla in prezent sub pamant. Cercetarile arheologice au scos la lumina Edificiul Roman cu Mozaic si termele, situate in zona Poarta 1. Daca Edificiul a fost amenajat pentru vizitare prin construirea unei mari cladiri care il protejeaza, nu acelasi lucru se poate spune despre terme. Lipsa fondurilor a facut ca zidurile sa se degradeze si locul sa fie lasat in paragina. Fostul gard care proteja zidurile a fost distrus in cea mai mare parte, iar locuitorii de pe strada Ovidiu si-au croit o poteca direct peste zidurile romane, pentru a nu ocoli o suta de metri pana la statia de RATC. Cercetarile termelor nu au fost finalizate, iar o parte din ziduri a fost acoperita la loc cu pamant, pentru a fi protejate mai bine impotriva distrugerilor, pana in ziua cand, printr-un miracol, se vor gasi bani pentru punerea lor in valoare. La Edificiul Roman cu Mozaic, in lipsa banilor, conservarea se face prin metode destul de empirice. In interior exista aparate care masoara permanent temperatura si umiditatea, iar daca valorile nu corespund, problema se rezolva prin deschiderea usii.

Mormantul pictat, ascuns de ochii vizitatorilor

O parte din vestigiile civilizatiei greco-romane stau acum sub pamant si nu pot fi vizitate, ori au un regim special si pot fi vazute numai de specialisti, cu aprobare speciala. Motivul: nu sunt bani pentru punerea lor in valoare, astfel incat sa fie deschise vizitarii publicului larg, desi o astfel de investitie ar aduce un profit bunicel. Pentru unele dintre ele au existat idei, s-au facut proiecte generoase, dar totul s-a oprit la acest stadiu incipient. Mormantul pictat din zona restaurantului "Zorile", deasupra terasei naturale din dreptul plajei "Modern", este un bun exemplu. E vorba de o cripta prevazuta cu un culoar de acces care se deschide intr-o camera mortuara. Peretii sunt pictati cu scene simbolice, marcand locul in care avea loc banchetul ritual. Accesul in mormant se face pe o intrare ingusta si poate fi vizitat de una, cel mult doua persoane. Un alt inconvenient este ca un circuit de vizitatori ar putea distruge pictura, si asa sensibila, care se afla in conservare. Vecinii nostri de la sudul Dunarii au insa un monument similar, pe care l-au pus in valoare construind deasupra lui o replica identica a mormantului, la o scara mai mare. Acesta este un concept pus in practica in multe tari ale lumii, mai putin in Romania. La cateva luni dupa semnalul de alarma tras de noi, s-au gasit bani pentru realizarea unei constructii care sa protejeze mormantul si sa permita si accesul vizitatorilor.

Hotel peste bazilica

Sapaturile arheologice din Constanta au scos la lumina mai multe bazilici crestine. In zona Muzeului Marinei au fost descoperite, in anii `60, "Bazilica mare" si "Bazilica mica" ce deserveau mai intai Episcopia si apoi Mitropolia Tomisului. Cea mai mare bazilica descoperita la Constanta se afla insa in apropierea esplanadei plajei "Modern". Deasupra ruinelor s-a inceput constructia fostului Hotel al Partidului Comunist. Proiectul initial nu a tinut cont de vestigii, dar, dupa mai multe interventii, acesta a fost schimbat, astfel incat bazilica sa nu fie afectata. Intre timp, constructia a fost abandonata. In prezent, lantul hotelier international "Continental" a inceput sa construiasca acolo un hotel si s-a angajat ca va pune in lumina si cea mai mare bazilica descoperita pana acum in vechiul Tomis. Bazilica de sub hotel, construita in secolele V-VI d.Hr. se suprapune pe un amfiteatru mai vechi, din secolele I-III d.Hr. Subsolul Liceului "Eminescu" ascunde o alta bazilica tomitana. Specialistii spun ca ea se poate vizita numai cu aprobarea conducerii liceului, iar conditiile de conservare lasa mult de dorit. Umiditatea mare si lipsa de interes a directorului acestei institutii de invatamant ar putea compromite monumentul. Langa Oficiul Postal 13, tot in zona peninsulara, se mai afla o bazilica ingropata, iar la Poarta 1, aproape de statia mijloacelor de transport in comun, se poate vedea o parte dintr-o alta bazilica scoasa la lumina. Arheologul Zaharia Covacef este de acord ca sapaturile arheologice nu pot obtura construirea edificiilor contemporane, dar aproape in toate situatiile se pot gasi solutii pentru punerea in valoare a vestigiilor antice, astfel incat acestea sa aduca bani frumosi orasului, prin includerea lor in circuitul turistic.

Capidava - cetatea de la cotitura

De aproape doua mii de ani, un castru roman vegheaza cursul Dunarii, de pe un promontoriu inalt. Capidava, in traducere "Cetatea de la cotitura", si-a luat numele de la o particularitate a batranului fluviu, care face in zona un mare cot. In vremea locuirii romane, fluviul isi avea nivelul foarte ridicat, ajungand pana langa zidurile cetatii, oferindu-i o protectie naturala. Capidava a fost construita in vremea imparatului Traian si locuita pana in secolul XI. Cetatea a fost distrusa partial de incendii si cutremure si refacuta de mai multe ori, cea mai importanta reconstructie avand loc in secolul IV. Capidava a fost castru militar pe frontiera si facea parte dintr-o salba de edificii cu rol de aparare, la fel ca si un "Castel", fortificatie romana de dimensiuni mai mici, situat la numai cativa kilometri, langa actuala comuna Topalu. Pe la sfarsitul secolului XIX, pe vatra vechii cetati au fost asezati aici "cojenii", colonisti adusi din zonele Buzaului, numiti asa pentru ca purtau cojoacele cu blana in interior si "coaja" afara, spre deosebire de "mocani", care le purtau invers. Catunul Capidava are acum numai 30 de familii, in general oameni saraci. Ei traiesc de azi pe maine, muncind cu ziua la cei doi-trei oameni mai avuti. Vara, la Capidava se mai stabilesc lipoveni veniti din satele vecine. Dis-de-dimineata, barbatii blonzi cu ochi albastri si brate puternice "semneaza condica" la carciuma-magazin a lui Nicu Spataru, intreprinzatorul satului. Ei incep cu bere si termina, noaptea tarziu, cu cate o jumatate de votca ordinara, de caciula. Apoi pleaca fiecare spre barca lui, ca sa scoata din Dunare setcile pline de peste. In ciuda numarului mic de locuitori, Capidava e un loc destul de salbatic. "Consumatorii" din Capidava se iau la ciomageala aproape zilnic pe langa gardurile carciumii, dupa ce se imbata. Lipovenii cu "cojenii", sau chiar "cojenii" intre ei. Cinci dintre copiii satului merg la scoala primara din Capidava. In aceeasi cladire functioneaza biserica si scoala - in fapt, o clasa cu sase banci. Elevii, de clase diferite, invata alternativ lucruri care ii vor ajuta mai mult sau mai putin in viata petrecuta pe malul apei.

Tatuatii si cautatorii de comori

In schimb, pe acesti copii ii gasesti zilnic in balta cu animalele, in padure sau la porumb. Cei mai multi dintre ei au deprins deja acea obraznicie a tancilor care intra in contact cu turistii si au invatat din viclenia parintilor, care stiu ca trebuie sa se descurce, indiferent cum. Ei umbla toata ziua pe malul apei, desculti si aproape goi si cersesc ba un peste, un carlig sau o pluta, ba un colt de paine sau un mititel pregatit de strainii care vin sa pescuiasca. Multi dintre acesti copii de 10-12 ani au corpurile pline cu tatuaje reprezentand cutite, sirene sau ancore si sunt vopsiti blond, ultima moda la Capidava. Nicu Spataru, carciumarul, are singura fantana din sat, dar e alimentata de o pompa electrica si nu ii convine sa plateasca pentru toti satenii care isi umplu caldarile. De aceea, multi dintre "cojeni" beau apa direct din Dunare, fara a se obosi nici macar sa o mai fiarba. In timp ce unii scot la lumina urmele trecutului, altii scormonesc ilegal pamantul, in cautare de obiecte pe care apoi le vand. Oamenii locului se tem sa vorbeasca despre astfel de lucruri, dar au marturisit ca au vazut de multe ori pe cetate, in zona cimitirului roman sau in alte locuri din zona, persoane necunoscute care cautau obiecte, inarmati cu detectoare de metale. Arheologii care lucreaza la Capidava ne-au povestit ca la inceputul fiecarei veri, cand vin in tabara pentru campania de sapaturi, gasesc gropi sapate ilegal de acesti cautatori de comori. "Castelul" din Topalu e un alt loc preferat de acesti "braconieri" ai arheologiei, pentru ca locul e virgin, neexplorat de arheologi. Se pare ca satenii ii cunosc si ii ajuta pe cautatorii de comori, insa nu vor sa sufle un cuvintel despre asta.

"Biserica Omului"

Atunci cand turcii au gasit urmele monumentului roman, o movila de pamant si piatra, au crezut ca e cupola unei biserici de-a crestinilor. Atunci ei au numit locul Adamclisi, adica "Biserica Omului". Apoi, satul care s-a intemeiat pe acel loc a imprumutat acelasi nume. Movila nu era insa o biserica crestina, ci ramasitele unui monument roman: Tropaeum Traiani. Din orice parte te-ai apropia de monument, e imposibil sa nu vezi, inca din departare, silueta impresionanta a trofeului. El creste, de peste dealuri, ridicat pe cea mai mare inaltime din zona. Aflam de la ghidul monumentului, Mariana Petrut, ca locul nu a fost ales intamplator: monumentul domina imprejurimile pentru ca romanii au vrut sa impresioneze populatia geto-daca si sa arate cine e invingatorul. Din acelasi motiv, la picioarele soldatului roman din varful monumentului sunt reprezentati un barbat si doua femei geto-dace, intr-o postura de umilinta si supunere.

Nici un fel de conditii pentru turisti

In dimineata calduroasa de august, ghidul le da informatii celor cinci-sase turisti. Monumentul a fost ridicat cu prilejul victoriei romanilor asupra dacilor si aliatilor bastarni si roxolani, in anii 105-106. Ideea monumentului pleaca de la obiceiul romanilor ca dupa o victorie sa isi agate armele intr-un copac numit trofeu. De aceea, monumentul are forma unui trunchi de copac, trofeul propriu-zis fiind soldatul roman purtand armura si multe arme. Ghidul, o tanara de nici 30 de ani, relateaza cu mult zel aceeasi poveste pe care a mai spus-o de cel putin cateva sute de ori. Monumentul a fost construit de Apolodor din Damasc, inaltimea fiind de 40 de metri, egala cu diametrul bazei. In interior, a fost descoperit un mausoleu cu ramasitele incinerate ale unui inalt ofiter roman. Pe un altar sapat in piatra sunt scrise numele celor 3.800 de ostasi romani cazuti in lupta. Restaurarea monumentului a inceput in 1971 si s-a terminat in 1977, atunci cand lucrarea a fost inaugurata. Constructia e o replica fidela, ce foloseste o mica parte din monumentul original. Piesele originale descoperite au fost duse in muzeul ce se afla in sat. Ghidul termina de povestit, turistii fac cateva fotografii si pleaca. Femeia recunoaste ca nu prea sunt vizitatori. "Avem totusi cel putin un microbuz de turisti pe saptamana", spune ea. La Adamclisi, sezonul incepe vara si tine pana la 15 septembrie. Timp de cel mult o luna, vin grupuri de elevi si apoi totul se stinge treptat. Oricine ajunge in zona intelege imediat de ce lipsesc turistii. In Adamclisi nu exista nici macar un restaurant, ce sa mai vorbim de vreun motel. Se pare ca a existat un bufet, chiar in apropierea monumentului, care a fost insa abandonat.

Poarta pentru Adamclisi

La Adamclisi, s-a incercat refacerea uneia dintre porti, cu tot cu arcada monumentala. S-au intocmit schite, au fost aduse blocurile de piatra finisate, numerotate in functie de locul pe care urmau sa-l ocupe in zid si aruncate, o parte in sectorul nord-vestic al cetatii si alta parte in exterior, foarte aproape de zid. Desi cea mai grea parte fusese deja facuta, adica proiectarea, alegerea si aducerea materialului, pentru montarea pieselor in poarta nu s-au mai gasit bani. Directorul Muzeului National de Istorie si Arheologie Constanta, Gheorghe Papuc, a semnalat, de mai multe ori, Ministerul Culturii si Cultelor in legatura cu problema reconstruirii portii, aratand ca e vorba doar de montarea pieselor respective, pentru care e necesara o suma mica de bani. Cu toate acestea, nimeni nu si-a batut capul cu acest subiect. Au trecut anii si pietrele (cu finisarea, numerotarea si transportarea carora s-a pierdut timp si s-au cheltuit bani) au ramas aruncate prin cetate. "Eu am vazut multe rautati la viata mea", zicea nea Rica, paznicul cetatii. El a infruntat crivatul sec si zapezile iernii, precum si toropeala zilelor nesfarsite de vara. S-a indragostit de cetate, dar asta i-a adus si necazuri. "Intr-o noapte, i-am auzit pe unii in cetate. Cand m-am apropiat, am vazut ca sapau cu o lopatica de armata. Aveau bocanci maro, haine de camuflaj si combinezoane negre. Eu zic ca erau de la Politia de Frontiera. Mi-a dat unul un sut in fund si apoi m-au alergat pe dealuri". Acesta nu a fost singurul exemplu de cautatori, de "braconieri ai istoriei" de la Adamclisi, dar a fost probabil cel mai flagrant. Toti oamenii cu care stam de vorba zambesc amar atunci cand ii intrebam despre conditiile de care s-ar putea bucura aici turistii.

Urmele lui Gingis Han la Cernavoda

In peregrinarile in zona Cernavoda am descoperit, in apropierea malului Dunarii, langa Rezervatia fosilifera, un bloc de piatra ce parea sa cantareasca aproape doua tone si avea inscriptionat un simbol atipic, construit cu mai multe linii oarecum simetrice. In vecinatatea blocului de piatra pe care se afla inscriptia, in desis, se aflau imprastiate alte cateva sute de bucati de roca din aceeasi compozitie. Cel mai ciudat este ca aceste roci nu par a fi luate din zona, unde e de baza calcarul Rezervatiei fosilifere, ci aduse din alta parte. Cu datele pe care le aveam speram sa putem afla cat mai multe lucruri despre perioada si contextul istoric caruia ii apartine inscriptia. Ulterior, Reprezentantii organizatiei "Eco Dobrogea" au insotit la fata locului un grup de arheologi de la Muzeul de Istorie din Constanta si le-au aratat inscriptia. Nici unul dintre acestia nu a putut sa spuna prea multe lucruri despre inscriptie, cu exceptia faptului ca e o piesa atipica, foarte ciudata. In schimb, istoricii au promis ca vor incerca sa afle cat mai multe. Ulterior, problema a fost insa ingropata. Atunci am hotarat sa apelam la ajutorul altor persoane care ar fi putut sa ne ofere relatii despre cazul nostru. Am incercat la mai multe centre de heraldica din tara, la Iasi, la Cluj-Napoca, la Bucuresti, la cateva fundatii de heraldica si genealogie etc. Tuturor le-am trimis corespondenta, la care am atasat fotografii cu inscriptia si date referitoare la locul de provenienta. Dupa ce am dat sfoara in tara, nu au intarziat sa apara si raspunsuri.

In atentia "cercetatorilor" de la Muzeul de Istorie Constanta...

Unul dintre cercetatorii romani care au raspuns prompt cererii noastre a fost dr. Ernest Oberlander-Tarnoveanu, seful Cabinetului Numismatic si de Heraldica din cadrul Muzeului National de Istorie Bucuresti. Conform teoriei acestuia, la prima vedere, inscriptia pare sa reprezinte un simbol tatar, care poarta o denumire specifica, si anume cea de "tamgha". Aceasta inscriptie era folosita de populatiile de stepa inca din secolele IV-I i.Hr. de populatii de neam iranian care locuiau intre Don si Altai, iar mai apoi in secolul IV d.Hr. de nomazii de limba turca sau mongola din stepele eurasiatice. Tamghalele aveau aceeasi functie ca si blazoanele nobiliare europene. Ele erau folosite pentru a marca proprietatile familiei, de la vite la morminte, pentru distingerea tribului, gintii sau clanului din care facea parte posesorul lor. Despre inscriptia descoperita de noi, dr. Ernest Oberlander-Tarnoveanu spune ca pare a fi o tamgha de "ctitor", de pe un edificiu public. Ar fi putut apartine unui senior, dintr-un alt clan decat cel al noghailor, care de obicei se amplasa pe moschei sau biserici ale tatarilor crestini, ori pe palate. Profesorul e de parere ca simbolul gravat pe piatra descoperita de noi e un scut romboidal care indica existenta unor influente occidentale vechi, iar stilul baroc al intregii inscriptii sugereaza reprezentari medievale. Totodata, istoricul a sugerat ca aceste feluri de tamghale erau folosite de tatarii noghay din Dobrogea pentru insemnarea pietrelor de mormant. Afland de descoperirea facuta de noi, primarul municipiului Cernavoda, Gheorghe Hansa, intentioneaza sa aseze piatra pe un soclu, in centrul orasului, transformand-o in acest fel intr-un monument.