Canaraua sihastrului

O grota de langa Medgidia pastreaza urmele vietuirii unui pustnic pe nume Nichita

La cativa kilometri de municipiul Medgidia, aproape de Canal, se pastreaza urmele vietuirii unui pustnic * Acesta a locuit intr-o grota sapata de apa in stanca * E greu de stabilit cu exactitate in ce perioada s-a intamplat acest lucru sau daca nu cumva e vorba de o locuire succesiva a mai multor pustnici * Cert este ca noi am gasit incizata in peretele de calcar o cruce malteza de secol VIII-XI si alte inscriptii crestine mai recente, din 1884 si 1881 * Satenii din mica comunitate de la Remus Opreanu au auzit de la strabunii lor de un pustnic caruia ii spuneau "Mos Nichita" * Cel mai curios e faptul ca monumentul crestin de la Remus Opreanu este cunoscut numai de catre sateni

Istoria crestinismului pastreaza marturii despre o multime de sihastri care s-au nevoit in locuri pustii pentru a dobandi mantuirea. Multi altii insa s-au ostenit fara ca nimeni sa-i stie, in crapaturile stancilor sau in alte locuri salbatice, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Doctrina crestina marturiseste ca ei isi vor lua plata de la Dumnezeu, chiar daca istoria nu a consemnat jertfa lor. Inceputurile vietii de sihastrie trebuie cautate in primele secole crestine sau chiar inainte, daca luam in calcul comunitatea izolata a esenienilor de la Marea Moarta, din care - spun unii cercetatori - a facut parte si Ioan Botezatorul. Crestinismul a adus insa extinderea fenomenului. Filozofia acestui mod de viata se bazeaza pe izolarea de lume, ca ingredient principal pentru o relatie mai stransa cu Dumnezeu. Pe acela care a avut puterea sa se extraga derizoriului vietii cotidiene Dumnezeu il cerceteaza mai indeaproape si il sprijina in aceasta aventura spirituala indrazneata. In Dobrogea, istoria sau memoria colectiva, fixata prin povestile batranilor, creioneaza existenta unor astfel de traitori autoexilati la marginea comunitatilor. De urmele unuia dintre ei am dat in apropierea orasului Medgidia, intr-o grota sapata de natura intr-un perete de stanca.

Grota miraculoasa

De la marginea Canalului Dunare - Marea Neagra, la cativa kilometri de municipiul Medgidia, intre dealuri cu iarba arsa de vant, se insinueaza un drumeag ingust si noroios. E poteca ce te conduce spre satul Remus Opreanu. Drumul marcheaza marginea podgoriilor ce au facut faima acestor zone. Dincolo de el incep dealurile golase ce se semetesc din ce in ce mai mult, pe masura ce se apropie de Dunare. Masina noastra inainteaza opintindu-se prin noroiul tot mai gros, pana cand zarim in stanga drumului un perete stancos, rasarit parca din pamant. E calcar vechi, cu multe hrube, fisuri si hornuri. Putin mai in fata, cladirile unei ferme viticole. Doua grote spectaculoase sparg peretele de calcar. Desi au tavanul inalt, ele nu sunt insa adanci, ci numai cat sa ofere un adapost generos pentru vreme rea. Deasupra grotei principale, pe peretele in surplomba, gasim incizata o cruce malteza. Marginile drepte si frumos creionate marturisesc o grija deosebita pentru detalii. Ea dateaza din secolele VIII-XI. Sub cruce, o alta inscriptie. E vorba de anul 1848, in care reprezentarea celor doua cifre opt pastreaza in partea de sus un spatiu liber, realizandu-se astfel semnul pestelui - IHTIS, Monograma lui Hrisos -, unul dintre simbolurile crestinismului primar. Astfel de inscriptii au fost descoperite in locurile clasice ale sihastriilor Bisericii Crestine. E o dovada indubitabila ca avem de-a face cu un cunoscator al subtilitatilor crestinismului. Tavanul grotei principale e puternic afumat, semn ca a avut loc un puternic incendiu sau ca, timp de mai multi ani, acolo s-a facut focul in mod constant. O inscriptie cu litere neclare, cel mai probabil in caractere chirilice, si anul 1881 scrijelit in acelasi loc ne fac sa credem ca a doua varianta e mai probabila. Asa cum se intampla adesea, contemporaneitatea neglijeaza trecutul, mai ales cand in poveste apare si ignoranta. Pe podeaua grotei am gasit un strat gros de balegar si paie, semn ca ciobanii care pasc oile pe vaile de langa Canal si-au gasit adapost de multe ori chiar in grota abandonata a calugarului.

Batranii satului au auzit de pustnic de la stramosii lor

Remus Opreanu e o asezare modesta, de 70 de familii, un satelit al Medgidiei. Cateva case pitite intr-o rapa si alte cateva urcate pe versanti. Drumurile sunt pline de noroi, pe unele dintre ele e o adevarata aventura sa intri cu masina. In general, case dobrogene, saracacioase. Aparitia unui autoturism strain pe ulitele "asfaltate" cu noroi ale satului e un adevarat eveniment pentru comunitatea din Remus Opreanu. La "Magazinul-bar", asa cum e intitulata principala legatura cu civilizatia a satenilor, aflam ca trebuie sa stam de vorba cu Nea Becu. Un barbat de 76 de ani, care se tine bine, ne intampina dintr-o curte. "Am auzit de calugarul de la Canara, cum nu? Ne povesteau mosii nostri de el. Ii spuneau Mos Nichita. El statea in grota de la Canara si se ruga toata ziua. Acolo se ruga, acolo dormea. Avea o barba lunga si alba. Lumea din sat mai mergea pe la el si ii mai ducea de mancare. Batranii spun ca noaptea se vedea o lumina mare, ca un curcubeu, deasupra la tot dealul, de la rugaciunile lui. Ca Dumnezeu tinea cu el si il iubea. A disparut intr-o zi si nimeni nu a mai stiut de el, si a fost suparare mare in sat, ca oamenilor le era drag de el, ca nu facea nici un rau la nimeni". Satenii ne-au povestit ca, intr-o seara de primavara, oamenii l-au vazut pe ulitele satului pe Mos Nichita si s-au speriat. Caci era prima data, in zece ani, cand pustnicul de la marginea satului ii vizita. Putini sateni mersesera la el. Altii il zarisera din departare in fata grotei sau pe stanca rugandu-se si se infiorasera. Niciodata insa pustnicul nu se apropiase de sat. Nici chiar satenii mai credinciosi, care il vizitau, nu schimbau decat cateva cuvinte cu el. De aceasta data insa, sihastrul venise in sat si oamenii s-au adunat sa il vada. El le-a vorbit atunci tuturor, spunandu-le ca peste cateva zile baierele cerului se vor rupe si va ploua naprasnic. Satenii l-au crezut, caci, desi nu il cunosteau, il respectau si se temeau de forta lui. Cei care aveau casele in vale si-au dus animalele pe deal si au mutat si hambarele. Satenii spun ca a plouat 13 zile incontinuu si ca abia au scapat de puhoiul de ape. Numai de grota calugarului nu s-a apropiat apa. Ei spun ca e numai una dintre minunile calugarului, dar de celelalte nu isi mai aduc aminte. Ne-a fost foarte greu sa ne rupem de batranii satului, cu har de povestitor, vrajiti de figura calugarului, evocata cu atata patos. Am lasat in urma satul si pe batranii adunati de noi sa faca paralele intre trecut si viitor si ne-am indreptat spre prezent, trecand pe langa "Canaraua" in care calugarul Nichita s-a rugat la Dumnezeu pentru iertarea pacatelor. Din toate acestea a ramas numai amintirea - si aceea fragila -, o grota si cateva mesaje crestine peste veacuri.