Popisteanu al Adarei vinde cafea pe trotuar
Popisteanu al Adarei vinde cafea pe trotuar


Spaţiul
este mic, dar aranjat cu bun gust. Lambriuri din lemn de o culoare
închisă,
mici tablouri cu mesaje haioase care te fac să zâmbeşti. Pare un loc bun
pentru
a bea o bere seara sau o cafea dimineaţa. O mare problemă este
reprezentată de
mese. Cu toate că sunt frumoase, sunt mult prea multe şi mult prea
înghesuite
pentru spaţiul respectiv. Când am fost în bar, erau doar două mese
ocupate, aşa
că aveai loc să respiri, dar nu vreau să mă gândesc cum este atmosfera
când e
plin. Preţurile nu sunt justificate. O bere costă 7 lei şi îţi este
servită
fără vreo urmă de chef. Ajungem iar la problema ospătarilor, pe care eu o
consider foarte importantă. Într-un bar sau restaurant, ospătarul este
cel care
interacţionează
cu clienţii şi ar trebui să lase o impresie bună. Ospătăriţa din Mons
Public
House a stat tot timpul pe un scaun lângă bar. Cu greu se mişca de acolo
să
vadă dacă clienţii au nevoie de ceva sau măcar să schimbe scrumierele.
Iar când
i-am cerut nota de plată, se uita la mine de parcă i-am cerut să
escaladeze
Everestul. Barul iese în evidenţă prin faptul că administratorul, Dan
Sever
Popişteanu, s-a ales de curând cu un dosar penal pentru mesele aflate în
faţa
barului, pe trotuar, şi pentru ghivecele cu flori amplasate pe prima
bandă a
străzii Ştefan cel Mare. Cu toate acestea, acele mese şi ghivece încă se
află
în aceeaşi poziţie. Dan Sever Popişteanu este administratorul firmei
Zucilla
Intermed SRL, societate sub care funcţionează barul, şi unde asociaţi
sunt Ana
Popişteanu, mama acestuia, şi Margareta Tramudana, mama Adarei de la
Cafe
D'Art. Se pare că Adara nu i-a dat niciun sfat lui Dan despre cum se
administrează un bar în oraş.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp