Restaurant Sabroso, delicios sau nu? (galerie foto + document)
Restaurant Sabroso, delicios sau nu? (galerie foto + document)

Cunoscută
deja de câţiva ani pe piaţa constănţeană ca o firmă specializată în
comenzi şi livrări la domiciliu, pizzeria cu nume iberic („sabroso"
înseamnă delicios, gustos în limba spaniolă) s-a transformat de curând
într-un restaurant în toată regula. Situat în zona complexului „Intim",
pe bulevardul I. C. Brătianu la numărul 48, în aceeaşi clădire care
găzduieşte şi „Fabrica De Pizza", o zonă nu foarte propice unui astfel
de local. Se pare însă că acest inconvenient nu i-a speriat pe cei de la
Sabroso şi nici pe clienţii fideli ai pizzei cu acelaşi nume, care nu
au întârziat să apară, unii dintre ei mânaţi, ca şi mine, de pură
curiozitate.
„Lăsaţi orice speranţă, voi ce parcaţi!", ca să îl parafrazez pe
Dante, care, dacă ar
fi trăit în zilele noastre, cu siguranţa ar fi fost inspirat de parcarea
din faţa restaurantului, plina ochi cu maşinuţe mici, verzi, purtând
sigla Sabroso. Evident, maşinile serviciului de livrare. Mă gândesc că e
doar o întâmplare şi las maşina ceva
mai încolo. Încă de la intrarea în holul restaurantului eşti întâmpinat
cu muzică. De asta se ocupă un difuzor mascat în tavan. Restaurantul în
sine este foarte spaţios şi se
pretează la petreceri private sau corporate, aniversări, evenimente.
Separeurile sunt suficient de multe, dacă aveţi în minte o întâlnire
romantică sau de afaceri. Totuşi, denumirea de „restaurant" e puţin
forţată, deoarece Sabroso, în sens strict vizual, arată la interior ca
un pub. Finisajele sunt moderne, la fel şi mobilierul. Este un
local aerisit, patronii nu s-au zgârcit cu instalaţiile de aer
condiţionat. Pentru a-mi servi micul dejun am ales un separeu, departe
de mulţime, imaginară la acea oră matinală, şi pentru că tot am amintit
de
ore, menţionez că localul este deschis non-stop, 7 zile pe săptămână.
După o scurtă incursiune în
meniu, care conţine nu mai puţin de 37 de pagini, am decis sa îmi încep
ziua cu un „mic dejun Englezesc" (2 ouă ochiuri, bacon, cabanos, cartofi
prăjiţi, ciuperci la grătar şi 1 roşie) şi o cafea. Micul dejun, fie că
este el grecesc, bulgăresc sau englezesc, are 300 de grame şi costa 12
lei. Cafeaua - doar 4,5 lei. Pentru un „meniu Sabroso" (şniţel, cartofi,
salată, clătite) scoţi din buzunar 17 lei, iar „meniul zilei", la care
poţi alege din 4 feluri de ciorbă (pui, văcuţă, perişoare, burtă), iar
felul doi este diferit în fiecare zi a săptămânii, te costa doar 18 lei.
Clătitele de la desert sunt incluse
în preţ. O prăjitură „Sabroso" costă 5 lei, iar pentru gurmanzi există
„Torta delizia ricota e pere" la 9 lei. Preţurile sunt bune, la fel ca
şi raportul calitate - preţ. Meniul satisface chiar şi cel mai înrăit
gurmand. Servirea este fermă, ospătarii sunt tineri şi amabili.
Este un restaurant pe care îl recomand în special tinerilor care vor
aprecia cu siguranţă muzica de club în surdină şi designul modern al
localului. Curăţenia este impecabilă, chiar şi la toaletă,
capitol la care alte restaurante mai au de învăţat şi de pus în
practică. Restaurant Sabroso primeşte 4 stele cu felicitări pentru bun
gust şi curăţenie. Localul funcţionează pe societatea SC GEORGIO FAST
SRL, administrată de Mişu Gheorghe, avându-i ca asociaţi pe Mişu Maria
şi Verban Olimpiu.
[label]SC GEORGIO FAST SRL[/label]
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- cristina 01 Jul, 2011 17:33 ami place restaurantul e f frumos si tinetio tot asa .va felicit aveti mancarurile f bune si gustoase as vrea si eu reteta pui sabroso vreau soncerc dar nu mai retin cum era.am vazut la tv si nu am scris reteta puteti sa majutati?
- Activistu 07 Mar, 2011 19:10 Eu am o singura nedumerire. Pe toate furumurile umbla unu cu naframa in bat. CONFISCATE..... Intreb si eu pe aici nu a fost?