Adevărul de Seară Marcel Frangopol, sportivul îndrăgostit de yachting şi baschet
Adevărul de Seară: Marcel Frangopol, sportivul îndrăgostit de yachting şi baschetElevul practică sportul pe apă de mai bine de şapte ani şi visează să devină navigator. Jocul cu mingea se numără printre preferatele sportivului.
Marcel practică yachtingul din clasa I şi spune că a învăţat ceva nou cu fiecare antrenament şi concurs la care a participat. „La început, am primit diplome de încurajare, eram nou şi nu ştiam să mă descurc foarte bine", mărturiseşte Marcel.
După şapte ani de practică şi perfecţionare, a ajuns să fie printre cei mai buni. A participat la competiţii în ţară şi peste hotare, de unde s-a întors de fiecare dată cu un loc fruntaş.„Cea mai grea competiţie a fost cea din Turcia, de acum patru ani. Vântul era foarte puternic şi mi-a fost un pic teamă, dar m-am descurcat", spune tânărul.
Începuturile au fost grele, îşi aminteşte sportivul. „Pentru prima oară, am fost cu tatăl meu şi am vrut să văd dacă mi-ar plăcea să fac asta. Am ieşit pe apă şi m-am răsturnat", rememorează Marcel.
Cu zâmbetul pe buze, elevul îşi aminteşte că antrenorul l-a întrebat dacă vrea să continue. „Am spus «da» imediat. Am simţit că sunt fericit când am ieşit pentru prima oară pe apă", spune sportivul.
El crede că antrenamentele sunt o practică de care are nevoie pentru a fi cel mai bun. „Ne mai şi jucăm", recunoaşte elevul. Pentru că seriozitatea îl caracterizează, Marcel are toate şansele de a deveni cel mai bun.
„Când luptăm cu alte ţări, suntem oarecum în dezavantaj pentru că ei ies mai mult pe apă. Dar fiecare concurs este şi un antrenament, deci ne descurcăm", crede elevul.
Concurentul la clasa optimist s-a clasat pe primul loc la cea mai recentă competiţie de pofil, Fregata „Moş Nicolae" din data de şase decembrie, organizată pe lacul Siutghiol.
Pasionat de navigaţie
Marcel visează să devină navigator şi crede că este pregătit pentru viitor. „Tata este marinar de profesie, prietenii surorilor mele sunt studenţi la UMC. Eu cred că voi face acelaşi lucru. Până atunci, urmează un liceu. Cel mai probabil, Telecom sau Decebal", spune tânărul cu un aer foarte serios.
Pentru că antrenamentele sunt programate pentru sfârşitul săptămânii, Marcel are timp să se ocupe şi de şcoală. Este elev în clasa a VIII-a, iar temele îi ocupă foarte mult din timpul rămas liber.
„Nu-mi place să fac lecţii, dar mă descurc de fiecare dată", mărturiseşte elevul. Când are timp liber, deschide calculatorul personal şi se joacă. „Nu sunt dependent de calculator, dar îmi plac jocurile de baschet sau cele de yachting", spune tânărul.
Pasiunea pentru sport nu se limitează doar la mediul virtual. „Îmi place să joc baschet cu prietenii şi colegii, dar şi fotbal, deşi nu sunt foarte bun", recunoaşte Marcel.
În timpul vacanţelor, antrenamentele de yachting sunt mai dese, motiv de bucurie pentru sportivul din clasa a VIII-a. „Vacanţele îmi plac cel mai mult. Pe lângă faptul că nu am teme aşa multe de făcut, reuşim să ieşim mai mult pe apă", spune sportivul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp