Adevărul de Seară O gravidă în șapte luni a provocat un accident în intersecție la Delfinariu
Adevărul de Seară: O gravidă în șapte luni a provocat un accident în intersecție la DelfinariuUPDATE 12.57 La fața locului a venit și un echipaj al Serviciului Poliţiei Rutiere. Oamenii legii au încercta să afle ce a stat la baza producerii accidentului, care ar fi putut fi fatal pentru şoferiţa neatentă. Poliţiştii i-au întocmit tinerei de 21 de ani un dosar penal pentru că nu s-a asigurat.
UPDATE Ora 12.51 Oamenii de pe stradă s-au panicat în momentul în care au văzut accidentul. Marin Pescaru (58 de ani) era în zona Delfinariului și a observat cum autoturismul Tico a intrat în Mercerdes. „Am auzit o bubuitură puternică și,apoi, am auzit-o pe tânăra gravidă cum striga după ajutor", povestește bărbatul îngrozit de spaimă.
UPDATE Ora 12.37 Șoferița autoturismului Tico a suferit mai multe contuzii la cot și genunchi.
UPDATE Ora 12.05 Tânăra vinovată de producerea accidentului este șoferița Tico-ului, are 21 de ani și este gravidă în 7 luni. Femeia a vrut să facă stânga din strada Soveja către Bulevardul Mamaia, dar a pierdut controlul volanului și a intrat într-un Mercedes parcat pe trecerea de pietoni, pe strada Zorelelor.
Gravida în luna a şaptea a primit îngrijiri medicale
În Tico se aflau alte două colege ale tinerei. Ele mergeau la facultate pentru a susține un examen.
Din primele cercetări ale polițiștilor sosiți la fața locului vina pentru producerea incidentului o poartă șoferița de 21 de ani. În momentul în care a vrut să vireze stânga, fata nu s-a asigurat și s-a izbit cu putere de Mercedesul de culoare vișinie.
Şoferiţa rănită a fost scoasă prin portbagaj
UPDATE Ora 12.00 Ambulanţa tip SMURD se îndreaptă către Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
UPDATE Ora 11.58 Autoturismul Tico a intrat într-un Mercedes, care era parcat pe trecerea de pietoni pe strada Zorelelor. SMURD-ul în care se află persoana rănită grav se află, în continuare, la locul accidentului.
Autoturismul Tico a intrat cu aripa din dreapta în Mercedes
UPDATE Ora 11.45 După aproape zece minute de chin, persoana rănită din Tico a fost scoasă şi urcată în Ambulanţa SMURD.
UPDATE Ora 11. 40 Echipajul SMURD nu reuşeşte să scoată persoana rănită din Tico. În acest moment, medicii încearcă să scoată rănitul prin portbagaj.
Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate în zonă. Un poliţişti de la Serviciul Rutier Constanţa dirijează intersecţia de la Delfinariu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp