Adevărul de Seară Onurghn Bolat este campion de judo la doar şapte ani
Adevărul de Seară: Onurghn Bolat este campion de judo la doar şapte aniMicuţul sportiv îşi împarte timpul între antrenamentele într-o sală special amenajată, şcoală şi desenele animate preferate.
A intrat în fascinanta lume a sportului în urmă cu şapte luni, iar de atunci nu conteneşte să uimească prin performanţele pe care le obţine. Micul campion îşi aminteşte de primii paşi pe care i-a făcut într-o sală special amenajată.
„Tatăl meu m-a dus pentru prima oară într-o sală de sport", rememorează Onurghn. Tatăl băiatului aflase că la Clubul Sportiv „Hunter", înfiinţat în urmă cu doar un an, există un antrenor care este şi vorbitor de limba turcă. Părintele micuţului a văzut materialele apărute în presă şi a decis să-l înscrie pe Onurghn în club. Pentru că a dovedit că este serios, elevul a fost legitimat la clubul sportiv.
Antrenamentele îi ocupă micului campion aproape tot timpul liber, însă regulile învăţate în sala de judo l-au ajutat pe micul sportiv să-şi organizeze programul. „După orele de şcoală, îmi fac temele şi apoi mă uit la desene", spune micuţul. În fiecare zi, îşi petrece o oră în faţa computerului.
Trei ore de abecedar zilnic
Onurghn s-a născut în Constanţa, oraş în care tatăl său lucrează de ani buni. Pentru a deprinde limba română, copilul învaţă câte trei ore de abecedar în fiecare zi.
Profesorii îl dau drept exemplu pe micuţul sportiv în faţa colegilor săi, pentru că îşi ia mereu în serios sarcinile primite. Dascălii de la şcoala „Ion Jalea" sunt uimiţi de fiecare dată de capacitatea copilului de a-şi organiza timpul şi activităţile.
Elevului îi place să fie primul în tot ceea ce face, iar eforturile sale sunt răsplătite de fiecare dată. În luna decembriea anului trecut, micul sportiv a obţinut medalia de argint pentru categoria 38 de kilograme la Festivalul Românesc de Judo organizat în Sala Floreasca din Bucureşti.
Doar prin prima zi a competiţiei, la concursul de judo au participat peste 600 de copii. „Nu am avut emoţii", spune micul campion, stăpân pe sine. Şi are dreptate, s-a descurcat de minune.
Vrea să fie arhitect
Elevul nu vrea să îmbăţişeze cariera de diplomat a tatălui său şi nici să devină navigator, ca fratele său. Când „se va face mare", Onurghn vrea să devină arhitect. Spune că îi place frumosul, iar meseria pe care doreşte să o urmeze ar fi perfectă pentru el. Până atunci, micul campion la judo îşi continuă antrenamentele şi vrea să fie, ca de fiecare dată, cel mai bun. El spune că le-ar recomanda şi celorlaţi copii de vârsta sa să vină la antrenamente.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp