Adevărul de Seară Poliţist de nevoie - un patron constănţean şi-a prins singur hoţul
Adevărul de Seară: Poliţist de nevoie - un patron constănţean şi-a prins singur hoţulExasperat că i-a fost spart magazinul de două ori într-o singură lună iar poliţiştii nu au prins hoţii, deşi aveau la dispoziţie imagini surprinse de camerele de luat vederi, patronul unui magazin din Constanţa s-a transformat în poliţist de ocazie.
Octavian Baloi deţine un magazin alimentar de cartier situat la parterul unui bloc din zona Gării. În ziua de 10 noiembrie hoţii i-au spart magazinul şi i-au golit un raft întreg de ţigări, creându-i o pagubă de aproape 10.000 lei. Imaginile suprinse de camerele de supraveghere arată trei tinere de entnie romă, intrând în magazin, după ce uşa a fost forţată de un bărbat. Imaginea acestuia nu a fost surprinsă de camerele de luat vederi, pentru că nu a intrat în interior. În schimb hoaţele sunt cât se poate de expuse, ba mai mult de atât, înainte de a pleca cu prada, una dintre ele dansează în faţa camerei.
Azi dimineaţă hoţii au pătruns din nou în magazinul lui Băloi. De această dată patronul a auzit că în camera alăturată se petrece ceva necurat. „Am auzit zgomot pe la cinci şi un sfert. În magazin era un individ. Forţase uşa cu o rangă, umblase cu şurubelniţa la prima cameră de luat vederi ca să nu poată să-l înregistreze. Nu şi-a dat seama că era şi o a doua. Am sărit pe el, l-am pus pe jos, l-am percheziţionat şi l-am predat firmei de pază şi poliţiştilor", a declarat Băloi. Individul a fost prins cu mâna în cutia cu bani.
Patronul a spus că suspectează că acesta este bărbatul care a participat şi la primul furt. „Nu îmi pot explica altfel de ce este spart tot magazinul meu şi de unde ştia unde este camera de luat vederi ca să o dezactiveze", a spus patronul. Hoţul a fost identificat drept Şerban Vijai (19 ani) din Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp