Adevărul de Seară Supraviețuitorul Generației SIDA

Erchin (22 de ani) este unul dintre cei 10.000 de copii infectaţi cu HIV în urma unei transfuzii de sânge, în perioada 1986-1991. Trăiește cu două pastile zilnic, fără de care viața lui s-ar sfârși. Dar cel mai tare îi este teamă de reacția oamenilor când află că este seropozitiv.

Şaban Negeai Erchin a fost abandonat în spital imediat după ce s-a născut. Condamnat să trăiască într-un leagăn de copii, el a mai primit o lovitură: o transfuzie de sânge făcută în Spitalul Judeţean Constanţa l-a transformat într-un copil abandonat și seropozitiv pe deasupra.

Trimis la un leagăn din Cernavodă, în urma unui control medical general, cei care îl aveau în grijă au descoperit că este infectat cu HIV/SIDA.

„Luam medicamente, dar nu ştiam pentru ce. Credeam că sunt pentru răceală. Nu mă durea nimic, dar eu luam pastile. Eram însă prea mic ca să-mi pun întrebări. Am aflat abia la vârsta de nouă ani, când am fost transferat la Casa Ashitanoie din Mihail Kogălniceanu a Asociaţiei Speranţa. Doctorul Rodica Mătuşa, care a înfiinţat asociaţia, mi-a explicat ce este boala", mărturiseşte tânărul.

„Îl obligau să-şi pună mănuşi la dansuri"

Ajuns la maturitate, Şaban vede viaţa frumoasă. Visează, munceşte să răzbească şi este înconjurat de oameni cu sufletul deschis, care văd omul din el, nu seropozitivul condamant să facă tratament până moare. „Am fost respins de multe ori, dar am învăţat să lupt de mic", povesteşte tânărul.

La Mihail Kogălniceanu a făcut primii ani de şcoală. La început la şcoala din comună, apoi în particular cu o învăţătoare. „Pentru că nu-i primeau la şcoală, făceau ore în casa protejată, unde am angajat o învăţătoare", relatează Rodica Popescu, managerul Casei Ashitanoie din Mihail Kogălniceanu.

Pentru toţi copiii din casă, 10 la număr, a fost greu la început, pentru că întreaga comunitate îi respingea. „Au fost multe momente dificile pentru ei. Unul dintre ei era în clasa a VIII-a şi îi plăceau foarte mult dansurile populare. L-am înscris la dansuri, însă copiii, influenţaţi de părinţi, se fereau de el şi îl obligau să-şi pună mănuşi la repetiţii. Era prea mare durerea şi a trebuit să-l retragem", povesteşte Rodica Popescu.

Şaban a fost o fire mai dură, mai puternică, iar reacţia oamenilor care l-au discriminat nu l-a îngenunchiat. A reuşit să termine opt clase la Şcoala nr. 12 din Constanţa, apoi a făcut mai multe cursuri de calificare: de grădinar, de îngrijitor animale, de agent vânzări, de educaţie sexuală şi prevenire HIV/SIDA.

„Mi-a fost teamă să-i spun patronului"

Trecut de adolescenţă, Şaban şi-a dorit să se angajeze, să câştige un ban al lui. „M-am gândit că pot munci la fel ca oricare alt om sănătos. Diferenţa dintre mine şi el ar fi că eu mă trezesc şi-mi iau pastila, muncesc şi, înainte de culcare, mai iau o pastilă. În rest, boala nu mă împiedică în niciun fel", spune el.

Prima lui slujbă a fost ca spălător de maşini la o firmă de curăţenie din Constanţa: „Aveam 20 de ani. Şeful nostru ştia că sunt seropozitiv. Ştiam că mai angajase copii ca mine şi nu mi-a fost frică să-i zic de boală. A fost deschis cu mine, m-a sprijinit şi mi-a întins o mână de ajutor. Îmi plătea transportul şi ne dădea şi masă. Am lucrat doar o lună pentru era prea obositor pentru mine, pentru că mă punea să urc pe clădiri. Am considerat că este prea riscat. Dar cât am stat la el, o lună, am fost mulţumit".

La scurt timp s-a angajat la o spălătorie din Constanţa, însă aici nimeni nu a ştiut că este seropozitiv. „Auzisem că înaintea mea a mai fost o persoană infectată şi că patronul l-a dat afară când a aflat. De teamă, m-am hotărât să nu zic nimic", rememorează Şaban. A rezistat patru luni. „Am plecat de frică să nu se afle. Nu am vrut să simt umilinţa patronului. Eram singur printre acei oameni sănătoşi şi nu mă simţeam bine", explică el.

Îşi împarte salariul cu cei din casă

S-a angajat apoi în Mihail Kogălniceanu, la o seră a unui ONG şi a stat până când nu a mai avut finanţare. Aici a lucrat cu carte de muncă, până în 2009.

Acum lucrează ca grădinar-gospodar în casa în care locuieşte, cu jumătate de normă. „Acum sunt printre ani mei. Câştig 294 de lei, dar îi împart cu ceilalţi copii din casă. Am şi pensia de handicap, de 500 de lei, pe care o pun deoparte şi carte de muncă", îşi povesteşte el realizările.

Ca grădinar-gospodar, are în sarcină gospodăria şi microferma. Nu se dă în lături de la nicio muncă, fiind omul priceput la toate. „Tot ceea ce se strică, eu repar în casă. Chiar dacă nu ştiu, desfac obiectul, meşteresc şi îl repar. Nevoia m-a învăţat să mă pricep la toate", se laudă el.

Ceilalţi copii din casă au încercat să-i urmeze exemplul, dar s-au temut de angajatori. „Au încercat să-şi găsească loc de muncă, dar au lucrat o lună, cel mult două, după care le-au fost cerute analize. Deşi patronii nu erau obligaţi să le ceară testul HIV, de frică ei au spus «suntem seropozitivi». Angajatorii le-au găsit imediat nod în papură", povesteşte cea care are grijă de ei.

Şaban se consideră o persoană norocoasă: iubeşte, este iubit şi are un loc de muncă. Nu se gândeşte încă la copii, iar la căsătorie visează doar dacă va avea propria lui casă.

Şaban Negeai Erchin a fost abandonat în spital imediat după ce s-a născut. Condamnat să trăiască într-un leagăn de copii, el a mai primit o lovitură: o transfuzie de sânge făcută în Spitalul Judeţean Constanţa l-a transformat într-un copil abandonat și seropozitiv pe deasupra.

Trimis la un leagăn din Cernavodă, în urma unui control medical general, cei care îl aveau în grijă au descoperit că este infectat cu HIV/SIDA.

„Luam medicamente, dar nu ştiam pentru ce. Credeam că sunt pentru răceală. Nu mă durea nimic, dar eu luam pastile. Eram însă prea mic ca să-mi pun întrebări. Am aflat abia la vârsta de nouă ani, când am fost transferat la Casa Ashitanoie din Mihail Kogălniceanu a Asociaţiei Speranţa. Doctorul Rodica Mătuşa, care a înfiinţat asociaţia, mi-a explicat ce este boala", mărturiseşte tânărul.

„Îl obligau să-şi pună mănuşi la dansuri"

Ajuns la maturitate, Şaban vede viaţa frumoasă. Visează, munceşte să răzbească şi este înconjurat de oameni cu sufletul deschis, care văd omul din el, nu seropozitivul condamant să facă tratament până moare. „Am fost respins de multe ori, dar am învăţat să lupt de mic", povesteşte tânărul.

La Mihail Kogălniceanu a făcut primii ani de şcoală. La început la şcoala din comună, apoi în particular cu o învăţătoare. „Pentru că nu-i primeau la şcoală, făceau ore în casa protejată, unde am angajat o învăţătoare", relatează Rodica Popescu, managerul Casei Ashitanoie din Mihail Kogălniceanu.

Pentru toţi copiii din casă, 10 la număr, a fost greu la început, pentru că întreaga comunitate îi respingea. „Au fost multe momente dificile pentru ei. Unul dintre ei era în clasa a VIII-a şi îi plăceau foarte mult dansurile populare. L-am înscris la dansuri, însă copiii, influenţaţi de părinţi, se fereau de el şi îl obligau să-şi pună mănuşi la repetiţii. Era prea mare durerea şi a trebuit să-l retragem", povesteşte Rodica Popescu.

Şaban a fost o fire mai dură, mai puternică, iar reacţia oamenilor care l-au discriminat nu l-a îngenunchiat. A reuşit să termine opt clase la Şcoala nr. 12 din Constanţa, apoi a făcut mai multe cursuri de calificare: de grădinar, de îngrijitor animale, de agent vânzări, de educaţie sexuală şi prevenire HIV/SIDA.

„Mi-a fost teamă să-i spun patronului"

Trecut de adolescenţă, Şaban şi-a dorit să se angajeze, să câştige un ban al lui. „M-am gândit că pot munci la fel ca oricare alt om sănătos. Diferenţa dintre mine şi el ar fi că eu mă trezesc şi-mi iau pastila, muncesc şi, înainte de culcare, mai iau o pastilă. În rest, boala nu mă împiedică în niciun fel", spune el.

Prima lui slujbă a fost ca spălător de maşini la o firmă de curăţenie din Constanţa: „Aveam 20 de ani. Şeful nostru ştia că sunt seropozitiv. Ştiam că mai angajase copii ca mine şi nu mi-a fost frică să-i zic de boală. A fost deschis cu mine, m-a sprijinit şi mi-a întins o mână de ajutor. Îmi plătea transportul şi ne dădea şi masă. Am lucrat doar o lună pentru era prea obositor pentru mine, pentru că mă punea să urc pe clădiri. Am considerat că este prea riscat. Dar cât am stat la el, o lună, am fost mulţumit".

La scurt timp s-a angajat la o spălătorie din Constanţa, însă aici nimeni nu a ştiut că este seropozitiv. „Auzisem că înaintea mea a mai fost o persoană infectată şi că patronul l-a dat afară când a aflat. De teamă, m-am hotărât să nu zic nimic", rememorează Şaban. A rezistat patru luni. „Am plecat de frică să nu se afle. Nu am vrut să simt umilinţa patronului. Eram singur printre acei oameni sănătoşi şi nu mă simţeam bine", explică el.

Îşi împarte salariul cu cei din casă

S-a angajat apoi în Mihail Kogălniceanu, la o seră a unui ONG şi a stat până când nu a mai avut finanţare. Aici a lucrat cu carte de muncă, până în 2009.

Acum lucrează ca grădinar-gospodar în casa în care locuieşte, cu jumătate de normă. „Acum sunt printre ani mei. Câştig 294 de lei, dar îi împart cu ceilalţi copii din casă. Am şi pensia de handicap, de 500 de lei, pe care o pun deoparte şi carte de muncă", îşi povesteşte el realizările.

Ca grădinar-gospodar, are în sarcină gospodăria şi microferma. Nu se dă în lături de la nicio muncă, fiind omul priceput la toate. „Tot ceea ce se strică, eu repar în casă. Chiar dacă nu ştiu, desfac obiectul, meşteresc şi îl repar. Nevoia m-a învăţat să mă pricep la toate", se laudă el.

Ceilalţi copii din casă au încercat să-i urmeze exemplul, dar s-au temut de angajatori. „Au încercat să-şi găsească loc de muncă, dar au lucrat o lună, cel mult două, după care le-au fost cerute analize. Deşi patronii nu erau obligaţi să le ceară testul HIV, de frică ei au spus «suntem seropozitivi». Angajatorii le-au găsit imediat nod în papură", povesteşte cea care are grijă de ei.

Şaban se consideră o persoană norocoasă: iubeşte, este iubit şi are un loc de muncă. Nu se gândeşte încă la copii, iar la căsătorie visează doar dacă va avea propria lui casă.

http://www.adevarul.ro/locale/constanta