Adevărul de Seară Traian Băsescu despre descinderile din vămi - „Portul Constanţa ar trebui să fie o prioritate"
Adevărul de Seară: Traian Băsescu despre descinderile din vămi - „Portul Constanţa ar trebui să fie o prioritate"Preşedintele României a declarat în această seară că nici o vamă din România nu ar trebui să scape necontrolată, prioritatea fiind Portul Constanţa.
Direcţia Regională Vamală Constanţa nu s-a numărat, până în prezent, printre punctele de pe „agenda" de descinderi ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, vizate fiind vămile externe cu un trafic mult mai mic decât realizează vama Constanţa Sud Agigea.
Ofiţerii anticorupţie nu au mai călcat prin Portul Constanţa din anul 2004 când Mihai Mihăiţă, adjunctul Biroului Vamal Port Constanţa a pretins, prin intermediul finului său, Roberto-Lucian Bojin, comisionar vamal, o mită de 1500 de euro. Cea de-a doua tentativă de a găsi corupţi în vama Constanţa a fost în 2008 când în ofiţer anticorupţie a fost infiltrat chiar la scannerul din port.
Auditul în desfăşurare
Sunai Cadâr, directorul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa (DRAOV) a spus că nu este în măsură afirme dacă se impune sau nu o verificare de genul celei la care s-a referit preşedintele. Noi doar muncim aici şi încercăm să ne facem treaba", a spus directorul.
La acest moment la DRAOV Constanţa este în derulare un audit făcut de inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi verificarea Curţii de Conturi. Sunai Cadâr a precizat că este vorba despre un control anual şi că la verificările de anul trecut au fost descoperite doar nereguli administrative şi de procedură, ce au fost remediate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp