Adevărul de Seară Un copil s-a înecat în apele mării la Costinești
Adevărul de Seară: Un copil s-a înecat în apele mării la CostineștiUn băiat în vârstă de14 ani din Prahova s-a înecat în mare după ce a plecat să înoate cu prietenii săi.
UPDATE Salvamarii din Costineşti s-au adunat în această dimineaţă în zona Forum şi caută trupul lui Cosmin în apele mării. „Marea este liniştită acum şi plecăm cu toţii să căutăm trupul băiatului", a spus Nichi Coitu, şeful salvamarilor din Costineşti.
În zona unde s-a înecat adolescentul de 14 ani din Prahova este interzisă îmbăierea şi mai multe pancarte anunţau pericolul de pe acea porţiune de plajă. „În cursul zilei de ieri am arborat steagul roşu, ceea ce înseamnă că nu avea voie să intre în mare. Tot în zonă au fost pancarte pe care scria că scăldatul este interzis, însă ele au dispărut pe la jumătatea sezonului", a mai spus Coitu.
Băiatul venise împreună cu un grup de colegi de școală, însoțiți de o profesoară. Cosmin B. a dispărut în jurul prânzului, iar salvamarii și polițiștii l-au căutat până la lăsarea întunericului.
„Am fost sesizați în jurul orei 14.25. Băiatul plecase cu alți trei colegi din mini-hotelul DVG, unde erau cazați împreună cu profesorul. Copiii au plecat pe plajă fără să o anunțe pe profesoră. Ei s-au dus să facă o baie în mare pe o plajă neamenajată, în zona Forum, unde apa este foarte adâncă și sunt foarte multe pietre", a declarat pentru Adevărul de Seară Constanța, Dorel Răcaru, șeful Poliției Costinești.
Colegii care-l însoțeau pe Cosmin l-au văzut cum se ducea la fundul mării și au alergat repede la mal, să ceară ajutor. Martorii au alertat imediat salvamarii, care au venit de pe o plajă alăturată și au început să-l caute.
În operațiunea de căutare au fost cooptați și scafandrii, precum și ambarcațiuni ale Agenției Navale de Salvare pe Mare. Toate eforturile au fost în zadar, corpul băiețelului nefiind descoperit nici până acum. Mâine dimineață vor fi reluate operațiunile de căutare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp