Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:24 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adevărul de Seară Zeci de percheziţii pentru anihilarea unei filiere de contrabandişti

ro

15 Dec, 2010 11:44 829 Marime text
Poliţiştii constănţeni au descins azi dimineaţă în 41 de locuinţe aparţinând unor persoane suspectate că ar comercializa ţigări de contrabandă.

În operaţiune sunt implicaţi ofiţeri ai Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă şi ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Poliţiştii au început percheziţiile la ora 6.00. Oamenii legii sunt ajutaţi de jandarmi. Anchetatorii spun că vor să anihileze o grupare de contrabandişti de ţigări care acţionează, de ani, în zona Abator din Constanţa. Percheziţiile sunt efectuate în Constanţa şi Agigea.

UPDATE: În total poliţiştii au făcut 68 de percheziţii domiciliare, la sediile unor societăţi comerciale, depozite şi hoteluri, din Constanţa, Ialomiţa, Suceava, Brăila şi Bacău. Acţiunea s-a soldat cu confiscarea 3.000.000 ţigarete de diferite mărci, în pachete netimbrate sau cu timbre emise de autorităţile din Republica Moldova şi Ucraina, cu o valoare de piaţă estimată la 1.228.000 lei, precum şi 222 de sticle cu băuturi alcoolice fără timbru fiscal. Poliţiştii au arătat că bunurile de contrabandă confiscate astăzi ar fi umplut un tir. Cea mai mare captură a fost făcută la la complexul hotelier Astoria din staţiunea Mamaia, administrat de Viorel Done, unde au fost descoperite un număr de 134.397 pachete de ţigarete netimbrate sau purtând marcaje emise de autorităţile din Republica Moldova şi Ucraina, precum şi sticlele cu băuturi alcoolice netimbrate.

Cinci persone sunt reţinute pentru 24 de ore: Viorel Done Cristian, Liciu, Nelu Mocanu, Romeu Onilă şi Doru Rîşcu. Ei sunt învinuiţi de contrabandă, speculă şi nerespectarea condiţiilor de antrepozit fiscal .

Anchetatorii au spus că lui Done i s-a făcut rău în timpul anchetei şi a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa unde a fost internat, sub paza poliţiştilor, sub suspiciunea că ar fi suferit un infarct.

www.adevarul.ro/locale/constanta

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii