Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:45 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adevărul de Seară Lumină de la malul mării la Mangalia

ro

20 Apr, 2011 11:56 687 Marime text

Şi în acest an, credincioşii din Mangalia vor lua Sfânta Lumină a Învierii de la malul Mării Negre. Tradiţia datează de 9 ani, iniţial slujbele fiind organizate la Neptun şi apoi pe plaja din Mangalia.

Şi anul acesta, manifestările prilejuite de evenimentul „Lumină de la malul mării" vor fi organizate cu toată atenţia cuvenită unui eveniment de asemenea amploare, care atrage an de an mii de turişti spre sudul litoralului. Evenimentul va fi anunţat de către iepuraşii pascali care se vor plimba prin municipiul Mangalia în Săptămâna Mare, împărţind dulciuri copiilor cuminţi şi anunţând evenimentul. Cei mai mici locuitori ai municipiului Mangalia sunt aşteptaţi în foaierul Casei de Cultură, sâmbătă, de la ora 11.00, pentru a-şi demonstra priceperea în încondeierea ouălor pascale. Talentul lor va fi răsplătit cu daruri dulci.

Slujba de pe plaja President din Mangalia va fi oficiată de Protopop Rotaru Iulian, alături de un sobor de preoţi din oraş şi de la Arhiepiscopie, secondaţi de corul teologic din Constanţa. Credincioşii care vor asista la Sfânta Slujbă a Învierii Domnului vor primi, ca în fiecare an, lumânări şi colaci pentru a fi pregătiţi să răspundă în cor tradiţionalului „Hristos a Înviat!".

http://www.adevarul.ro/locale/constanta

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii