Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:49 28 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adevarul de Seara Spitalul Constanţa, casă pentru 20 de copii abandonaţi

ro

26 May, 2011 13:17 1350 Marime text

În prezent, 20 de copii sunt abandonaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Este vorba despre 10 micuţi din secţia de Nou-născuţi, cu vârste cuprinse între câteva zile şi patru luni, şi încă 10 copii în secţia de Pediatrie, cu vârste cuprinse între patru luni şi doi ani.

Alți 14 care fuseseră abandonați la Nou-născuți au fost transferaţi la secţiile de Pediatrie de la unităţile medicale din localitățile de domiciliu al mamelor.

În situaţia dată, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) s-a sesizat, iar trei dintre copiii aflaţi pe secţia de Pediatrie vor fi preluaţi şi plasaţi în asistenţă maternală.

„Ceilalţi au probleme de sănătate, care impun spitalizare. După recuperare se va lua legătura cu familiile pentru reintegrare", a declarat Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanţa.

Ea a mai spus că există şi un caz de polihandicap pentru care Direcţia nu ar putea face nimic. „Este o situaţie care ne depăşeşte şi pe noi pentru că nu avem nici servicii şi nici centre speciale", a mai spus Roxana Onea.

Mai mult pe http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Spitalul_Constanta-casa_pentru_20_de_copii_abandonati_0_487751239.html

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii