Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:40 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Biblioteca Judeţeană Constanţa, în pericol de a fi desfiinţată

ro

08 Dec, 2010 12:20 967 Marime text

Ca majoritatea instituţiilor de cultură din oraş, Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman" are de suferit de pe urma dezinteresului autorităţilor locale, dublat de măsurile de austeritate luate de Guvern. În urma concedierilor, din cei 104 angajaţi ai instituţiei au rămas doar 50, dintre care doar 39 sunt bibliotecari.

Cum poate să funcţioneze o bibliotecă în condiţiile în care, conform legii, la o populaţie de 722.360 de locuitori ai Constanţei, personalul de specialitate ar trebui să fie cuprins între 103 şi 144 de bibliotecari? Pe fondul acestor probleme, de ceva vreme, prin Bibliotecă circulă un zvon conform căruia instituţia se află în pericol de a fi desfiinţată, Consiliul Jude-ţean creând deja precedent pentru astfel de situaţii.

A mai fost închisă

Biblioteca Judeţeană Constanţa a fost închisă în perioada 15 iunie - 1 august, iar în intervalele 1 mai - 15 iunie şi 1 august - 15 septembrie, doar jumătate din serviciile instituţiei au putut fi folosite de public, întrucât toţi angajaţii au fost, pe rând, în şomaj tehnic, timp de 90 de zile.

Probleme grave cu care se con-fruntă instituţia ne-au fost semnalate de bibliograful Ionel Alexe: „Practic nu există achiziţii de carte în 2010. În iunie a fost facturat doar un singur stoc de carte, în valoare de 2.379 lei, care nu a fost însă achitat. De la 15 septembrie programul cu publicul al bibliotecii s-a redus la doar 39 de ore pe săptămână. Astfel, publicul e văduvit în ceea ce priveşte dreptul la informare".

Ca şi în cazul altor instituţii de cul-tură constănţene, de la 1 octombrie, angajaţii bibliotecii nu şi-au mai primit salariile, deşi aceştia au venit la serviciu zi de zi. „Speranţe de plată? Nule. Bugetul alocat pentru salarii a fost cheltuit, iar alţi bani pen-tru salarii, conform şefilor Direcţiei de Cultură a Consiliului Judeţean, nu sunt de găsit", declară Ionel Alexe.

În scrisoarea prin care cere solidaritate faţă de Biblioteca Judeţeană, Ionel Alexe aduce în atenţie opinia specialiştilor din Ministerul Culturii, care susţin că aceste probleme denotă „interesul scăzut al autorităţilor publice pentru susţinerea lecturii publice".

„Conducerea bibliotecii a ales smerenia"

Ionel Alexe a avut curajul de a încălca „legea tăcerii", ajungând, ca angajat al Bibliotecii Judeţene, într-un moment critic: în pragul sărbătorilor, nu există certitudinea că el şi colegii săi îşi vor primi salariile: „Situaţia nu e deloc uşoară, ne e frică, dar eu am ales să nu încuviinţez spaimei mele şi să spun adevărul. Tuturor ne e teamă pentru posturile noastre, pentru relaţia cu profesia pe care o iubim şi în care am investit nu puţin, pentru stabilitatea familiilor noastre. Şi toţi ştim că ceea ce se aşteaptă de la noi este să cedăm spaimei. Eu aleg să rostesc franc adevărul: situaţia Bibliotecii Judeţene Constanţa este critică, viitorul ei e în cumpănă, chiar desfiinţarea este o ipoteză plauzibilă, angajaţii ei sunt disperaţi, comunităţii locale i se îngrădeşte dreptul la infor-mare".

În acelaşi apel la solidaritate, Ionel Alexe consideră că situaţia dezastruoasă în care se află biblioteca nu a fost cunoscută până acum din cauza fricii şi a smereniei: „Mâhnirea mea pro-fundă şi acest apel deznădăjduit la sprijin vin din faptul că, în faţa brutalului act de forţă impus de Consiliul Judeţean, conducerea bibliotecii a ales smerenia. Situaţia noastră reală nu e cunoscută. Nici măcar la nivelul asociaţiilor de bibliotecari, nu mai vorbesc de corpul social. Pentru că teama de represalii a fost şi este imensă. Adevărata motivaţie este însă alta: frica. Iar această frică a generat confuzie, amânări, suspiciune şi, ca într-un cerc vicios, mai multă frică", adaugă Ionel Alexe.

Dezastrul de sub preş

Pe de altă parte, directorul Bibliotecii, Liliana Lazia, nu crede că situaţia e atât de disperată pe cât o prezintă Ionel Alexe: „S-au făcut restructurări peste tot. Trebuie să ne adaptăm acestei situaţii. Noi am făcut o primă adaptare, făcând în aşa fel ca biblioteca că funcţioneze, dar nu la pa-rametrii la care a funcţionat până acum. În privinţa salariilor, se va face rectificare de buget. Bănuiesc că în urma rectificării se vor primi salariile".

Am stat de vorbă şi cu un alt angajat al Bibliotecii, care nu a vrut să-şi decline identitatea, de frica de a nu fi dat afară. Ne-a împărtăşit, însă, problemele grave cu care se confruntă: „Noi ne vedem de treabă, venim la serviciu, dar când n-ai cu ce plăti facturile e greu. Suntem toţi supăraţi. Când te sună creditorii şi n-ai nicio perspectivă e foarte greu... mi-e şi frică să mă împrumut de bani".

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii