Cuget Liber Dan Puric declară public, dar ironic - „Eu voi fi viitorul primar al Constanţei. După o legumă, o insectă!"

Invitat adesea de organizaţii sau institute să ridice moralul, dând notă ironică tragediei realităţii româneşti, Dan Puric a făcut sală plină din nou la Casa de Cultură din Constanţa la invitaţia Fundaţiei comunitare Pontus Euxin. De data aceasta singur. Doar cu microfonul şi o masă cu scaun pe scenă, la care a refuzat să ia loc. Timp de aproape două ore şi jumătate, „prestatorul de servicii de la Teatrul Naţional" a plimbat constănţenii prin istoria Dobrogei, având laitmotiv iubirea ca liant al multiculturalităţii, discursul finalizându-se într-o notă comică, pe subiectul fracului „magic" de la ridicarea premiului UNITER.

Ascultat cu voracitatea românului spectator-sătul să vizioneze sau să citească ştiri-bombă, şoc, macabre, sexy, porno, hidoase, Dan Puric nu se doreşte un Guru sau Mesia. Poate doar un apreciat actor (iniţial, cunoscut de pantomimă), pe care iubirea de ţară l-a determinat să răscolească istoria şi să dea glas unor sentimente pe care toţi le trăim, dar nu le ştim aşeza atât de intens pe o scenă, în faţa unui public. Iar el nu face altceva decât să-şi îndepli-nească menirea, şi anume aceea de a ne conduce la catharsis.

„Dragostea nu calculează, dar totul cântăreşte"

„Când le-am spus celor care m-au invitat că am o mărturisire despre martiri pe care urmează să o fac la Ateneul Român, m-au rugat să vă vorbesc despre iubire. Venind pe drum, m-am gândit cum să concentrez eu acestea şi mi-am dat seama că nu-i nevoie, pentru că s-a concentrat Dobrogea. Pentru că pământul Dobrogei este un pământ al iubirii, dar este şi al martirilor.

Pământul Dobrogei este o altă patrie. Există o proclamaţie a Majestăţii Sale Carol I la 1878 către armata română care spune aşa: «Români veţi pune piciorul pe pământul sfânt al Dobrogei, dar nu în calitate de cuceritori, ci de fraţi pentru toţi cei care locuiesc acolo. Orice alte religii şi alte neamuri, ei sunt în statul român, au tot dreptul la protecţia şi la dragostea noastră». Este foarte intere-santă dimensiunea de iubire post-belică. Prima mişcare a Majestăţii Sale a fost ridicarea moscheii.

Dobrogea... Constanţa... Port... Pontus Euxin. N-a fost de la început Euxin, ci euxenios care înseamnă «ospitalitate».

În 1338, în documentele veneţiene, veţi găsi pentru prima dată denumirea de Marea Neagră sau Caradeniz, cum ziceau turcii în secolul XIII.

Eminescu a spus aşa: «Dobrogea trebuie să fie o patrie mai bună şi mai dreaptă».

Eu iubesc poporul român şi nu ştiu ce m-aş face dacă şi el m-ar iubi pe mine. Astăzi, oficial, dragostea în România nu este preţuită. Copiii noştri nu mai sunt învăţaţi să-şi iubească neamul, să-l iubească pe bunul Dumnezeu înainte de toate şi familia. E o lume a interesului".

Cea mai frumoasă definiţie a iubirii ne-a mărturisit că a găsit-o pe internet, la o copilă de 5 ani: „Iubirea este atunci când bunica scapă ochelarii, iar bunicul, deşi are reumatism, se apleacă şi îi ridică".

„Eu voi fi viitorul primar al Constanţei. După Mazăre... Puric, că doar avem nume predestinate. După o legumă, o insectă... Primul lucru pe care l-aş face în Constanţa se referă la faleza Cazinoului. În vecinătatea statuii lui Eminescu, realizată de Oscar Han, în stânga Cazinoului, cum priveşti marea, eu aş realiza faţa lui Eminescu de dimensiuni mari, dintr-un material ca de sticlă sau porţelan şi pe care valurile să urce tot timpul, să-l mângâie şi să-l sărute. Iar îndrăgostiţii să-şi spună: «Hai să vedem dacă marea ne îngăduie azi să-l vedem pe Eminescu!». Nu m-aş avânta să rezolv problemele crizei, ci aş face asta pentru ca oamenii să devină mai demni şi mai frumoşi şi vor şti să-şi facă singuri treaba şi să nu se sperie. Şi-or să mai ştie să îndrăznească".

www.cugetliber.ro