Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:37 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Deţinuţii de la Poarta Albă, singuri acasă

ro

04 Nov, 2010 08:00 777 Marime text

Penitenciarul se confruntă cu o acută lipsă de personal, neefiind exclus ca, în viitor, puşcăriaşii să se păzească între ei. Din cauza crizei de oameni, şedinţele de judecată sunt tot mai frecvent suspendate, pentru că nu are cine să-i aducă pe deţinuţi la procese.

Criza de personal loveşte la temelia sistemului penitenciar din România. Oamenii vorbesc de lipsurile salariale, de faptul că trebuie să muncească mai mult, să facă ore suplimentare, dar totul pe bani mult mai puţini. Nemulţumirile mocnesc, iar revolta pare iminentă. Angajaţilor din sistem nici măcar de grevă nu le arde, pentru că şi asta ar face-o tot pe banii lor. Chiar şi patru ore de protest pe săptămână le-ar mai lua încă o „bucăţică" din salariul care, şi aşa, a scăzut cu 25%. Se gândesc la familii, la copii, la ratele de la bănci.

Şedinţe de judecată suspendate

Lipsa de personal de la Penitenciarul Poarta Albă se face resimţită şi la instanţele de judecată constănţene. Pe lângă problemele deja existente în sistem, judecătorii se confruntă, acum, şi cu un alt impediment privind buna desfăşurare a actului de justiţie. Ne referim, de această dată, la întârzierile sau întreruperile şedinţelor de judecată pe motiv că deţinuţii nu pot fi aduşi în sălile de şedinţe pentru că nu există oameni în escortă.

Magistraţii se arată înţelegători. Deocamdată. Este evident că nimeni nu face acest lucru cu rea intenţie. Problema vine de la criza de personal în penitenciar care se acutizează pe zi ce trece. Schemele din organigramă erau incomplete demult, între timp, cei care aveau vârsta de pensionare au plecat, unii şi-au dat deja demisia, alţii se pregătesc să facă acest pas. Prin urmare, oricât se încearcă să se forţeze lucrurile, „terenul minat" pe care se păşeşte crează din ce în ce mai multe obstacole şi disconfort.

Perioada demisiilor

Directorul adjunct al Penitenciarului de Maximă Siguranţă de la Poarta Albă, Gheorghe Giulliano, ne-a declarat că ar mai fi nevoie de cel puţin 50 de oameni pentru ca schema de personal să fie acoperită. „S-au pensionat în ultima vreme foarte mulţi, alţii au plecat prin demisie. Anul acesta, este exclusă o suplimentare de posturi, rămâne de văzut la anul..." - ne-a spus Giulliano.

De partea cealaltă, liderul de sindicat al cadrelor din Penitenciarul de la Poarta Albă, Toni Fenu, ne-a spus că, „în ultima perioadă, respectiv ultimele 3-4 luni, 18 colegi au ieşit la pensie. Posturile lor nu au fost ocupate, ele fiind blocate. De la Câmpina ne-au venit 11 persoane, dar tot nu putem spune că asta ne ajută foarte mult... Din schema de vreo 620 de angajaţi, sunt ocupate aproximativ 540 de posturi".

Pe de altă parte, îngrijorător este faptul că, din ce în ce mai mulţi angajaţi, nemulţumiţi de salarii, au ales să-şi depună demisiile. „Doi-trei în ultima lună şi mai urmează alţii, din câte am auzit" - ne-a declarat Toni Fenu.

„Am rată la casă, copii la şcoală, guri de hrănit"

Din discuţiile purtate cu angajaţi din cadrul penitenciarului, nemulţumirile oamenilor pornesc în primul rând de la faptul că salariile le-au fost diminuate foarte mult. „Am rată la casă, copii la şcoală, guri de hrănit! Cu ce aş putea să-i întreţin? Dacă îmi găsesc un post mai bine plătit, plec fără să stau pe gânduri! Chiar dacă am făcut o şcoală şi am vechime în sistem! Nimeni nu ne bagă în seamă, iar drepturile noastre sunt călcate în picioare" - ne-a declarat unul dintre gardieni, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

În prezent, gardienii din penitenciarele din toată ţara protestează purtând banderole negre pe care scrie: „Doliu pentru statul de drept! Siguranţa naţională, fără siguranţa zilei de mâine? Echipament şi hrană sub 75%, salarii sub 75%, dar sancţiuni 100%! Mii de ore suplimentare, anual promiteţi că le plătiţi la... anu'! Ne-aţi ucis speranţa de viaţă!"

11.500 de infractori se întorc acasă

Un alt aspect îngrijorător şi care bagă-n spaima-n gardieni este legat de o directivă a Consiliului Europei. Aceasta vorbeşte despre faptul că, până la finele lui 2011, 11.500 de români certaţi cu legea, arestaţi în întreaga Europă, ar putea fi trimişi să-şi ispăşească pedepsele în penitenciarele de acasă. Acest „boom" va da peste cap acest sistem, şubrezit deja de lipsa oamenilor şi de nemulţumiri salariale.

Dacă o astfel de directivă s-ar pune în aplicare, este mai mult decât evident că sistemul penitenciar ar fi depăşit de situaţie. Vizavi de acest aspect, directorul adjunct Gheorghe Giulliano ne-a declarat că este puţin probabil ca directiva respectivă să fie pusă în aplicare doar pe parcursul anului viitor, purtându-se deja discuţii cu privire la prelungirea ei până în 2014-2015.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii