Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:11 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber În timp ce Mazăre e în Caraibe - Primăria le transmite constănţenilor „proşti şi bătuţi în cap" că nu va organiza Revelionul

ro

02 Jan, 2011 06:05 975 Marime text

În perioada sărbătorilor de iarnă, în condiţiile normalităţii unui stat ce se vrea a fi european, primăria celui de-al doilea oraş ca mărime pe ţară pretinde că nu are fonduri pentru organizarea unor evenimente pentru seara de Revelion. Întrebat care sunt motivele pentru care anul acesta locuitorii oraşului nu vor putea beneficia de un spectacol în aer liber, directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanta, Petrică Munteanu, s-a arătat vizibil deranjat de subiect. El a adus injurii jurnaliştilor, pe care i-a numit „proşti şi bătuţi în cap", justificându-şi atitudinea prin faptul că a explicat tot anul motivele pentru care nu se organizează nimic. „Voi parcă sunteţi proşti şi bătuţi în cap. V-am explicat tot anul că nu avem bani. D-aia nu am făcut nimic, nici Revelion, nici Ziua Marinei, nici Zilele Constanţei", a declarat pe un ton nervos Munteanu.

Alternative costisitoare

Într-o astfel de situaţie, constănţenii care nu vor să rămână acasă şi care sunt dispuşi să dea ceva bani, pot alege să petreacă Revelionul într-un club, cafenea sau restaurant din oraş. Preţul sărbătoririi nopţii de Anul Nou într-un club constănţean variază între 120 şi 400 lei de persoană. În general, diferenţa de 200 lei este justificată prin prezenţa unor artişti anume sau a unor numere de spectacol speciale. Pentru a putea concura cu ofertele cluburilor mai mari, unele dintre ele au ales să facă din acest eveniment o petrecere tematică: bal mascat, latino party. Cel mai nou club din Constanţa, situat pe strada Răscoalei, a ales să aducă o trupă londoneză pentru a bucura auzul oaspeţilor săi. Nici meniul nu se lasă mai prejos, în cei 380 lei va fi inclus un bufet ce conţine brânzeturi franţuzeşti, aperitive asiatice şi fructe exotice. Ofertele celorlalte cluburi mari din oraş şi din staţiunea Mamaia în ceea ce priveşte artiştii care vor încânta petrecăreţii amintesc nume precum Ionuţ Galani, Laurenţiu Duţă, Taraful Căluţ, Mircea Cazan, Ansamblul folcloric Plaiuri Dobrogene.

Dacă nu sunteţi adepţii cluburilor şi preferaţi să petreceţi Revelionul într-un restaurant unde vă puteţi bucura de muzică ambientală şi o atmosferă liniştită, trebui să ştiţi că o astfel de alegere vă va costa peste 600 lei pentru două persoane. Preţul include două meniuri complete cu aperitive variate, fel principal, desert şi diverse băuturi răcoritoare şi alcoolice.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii