Cuget Liber În unităţile din Constanţa - Infecţiile din spital sunt ţinute la blat
Cuget Liber: În unităţile din Constanţa - Infecţiile din spital sunt ţinute la blatSaloane friguroase, în care mai vezi şi câte un gândac. Bolnavi de tuberculoză şi pacienţi cu lovituri la cap, aşezaţi în paturi alăturate. Asta întâlneşti în spitalele din Constanţa. Altfel spus, sunt create toate condiţiile pentru ca pacienţii să plece acasă mai bolnavi decât atunci când s-au internat.
Curăţenia nu este punctul forte al unităţilor spitaliceşti din judeţul Constanţa. În toate spitalele mobilierul este învechit, la fel şi aparatura medicală; sunt puţine secţiile unde pereţii şi podelele au fost acoperite cu material antibacterian. Şi chiar dacă ar fi o curăţenie exemplară, totul ar fi ultra-modern, iar personalul medical ar aplica întocmai măsurile antiseptice, spitalele tot nu ar reprezenta cel mai sigur loc pentru siguranţa stării de sănătate. Aici este cel mai mare aflux de tulpini de germeni, căci fiecare bolnav în parte poartă în piele, haine, tub digestiv etc microorganisme patogene, care se pot transmite cu uşurinţă de la o persoană la alta.
Tocmai de aceeea, legislaţia impune urmărirea strictă a infecţiilor intraspitaliceşti (sau nosocomiale, cum mai sunt cunoscute), ca un indice al gradului de curăţenie şi modului cum sunt respectate măsurile antiseptice. Potrivit dr. Mihaela Dinisov, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa, toate cazurile în care au fost depistaţi pacienţi care au contractat infecţii în spital trebuie raportate. „Medicul curant este cel care semnalează cazul, iar la nivelul fiecărui spital este o secţie de prevenire şi control a infecţiilor nosocomiale, care trebuie să ia măsuri. Apoi aceste cazuri sunt raportate către direcţie", a arătat medicul. Aşa ar trebui să se întâmple. În realitate însă sunt foarte puţini medici care raportează că pacienţii pe care îi îngrijesc s-au îmbolnăvit de o infecţie intraspitalicească, iar statistica centralizată la nivelul DSP o demonstrează.
30 de infecţii nosocomiale în 4 spitale
Astfel, în perioada ianuarie - noiembrie 2010, în judeţul nostru au fost înregistrate 30 de infecţii intraspitaliceşti: 26 în Spitalul Judeţean Constanţa şi câte unul sau două în Spitalul de Pneumofti-ziologie, Spitalul Medgidia şi Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Sud. Adică, 30 de pacienţi în patru spitale - în condiţiile în care, în fiecare unitate sanitară din judeţul nostru sunt internaţi, pe parcursul unui an, câteva mii de bolnavi.
Numărul infecţiilor nosocomiale raportate este redus, admite şi reprezentantul DSP, dar este mai mare decât în anii trecuţi. „Spitalele au început să le declare, spre deosebire de anii anteriori, când erau mult mai puţine. Este important ca aceste infecţii să fie declarate, pentru a avea o imagine clară asupra situaţiei din spitale şi pentru a putea lua măsurile adecvate", a adăugat dr. Dinisov. Infecţiile nosocomiale apar cu precădere în secţiile chirurgicale, de ortopedie şi de obstetrică-ginecologie, cât şi în terapiile intensive.
Medicii din Bucureşti şi Cluj sunt mai sinceri
În spitalele din judeţul Constanţa, infecţiile nosocomiale sunt ţinute ascunse, pentru a da bine în rapoarte, susţin voci din sistemul sanitar. În restul ţării însă, nu se întâmplă la fel. În Bucureşti, Cluj şi Iaşi, medicii sunt mai sinceri. Astfel, potrivit rapoartelor Ministerului Sănătăţii, în 2009, au fost semnalate peste 1.500 de infecţii nosocomiale în Bucureşti, aproape 1.300 în spitalele din Cluj şi aproape 1.200 în cele din Iaşi. În Constanţa au fost înregistrate 25 de infecţii intraspitaliceşti anul trecut.
La nivel mondial sunt şi mai multe infecţii semnalate. „Ca date statistice, la nivel mondial 5 - 6% dintre pacienţii internaţi contractează infecţii nosocomiale", a arătat dr. Mihaela Dinisov.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp