Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:55 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Judeţul Constanţa, ipotecat la bancă

ro

09 Nov, 2010 12:18 949 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa a contractat, în ultimii 10 ani, credite bancare de 40 de milioane de euro, pentru care plăteşte rate lunare de sute de mii de euro

 

Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a reuşit să actualizeze, pe site-ul instituţiei, toate împrumuturile contractate din 2000 şi până acum, reprezentând datoria publică locală la încheierea celui de-al treilea trimestru. Potrivit documentului postat pe pagina web, gradul de îndatorare a unităţii administrativ-teritoriale la sfârşitul celui de-al treilea trimestru era de 23,52%, mai mic faţă de cel din al doilea trimestru (24,69%), dar mai mare faţă de primul trimestru(22,69%).

Ziarul „Cuget Liber" a mai arătat în ediţiile anterioare că, începând cu 2000, CJC a făcut împrumuturi de aproximativ 40 de milioane de euro, majoritatea contractate în an electoral. Judeţul ar putea scăpa de datorii de-abia în 2026, când expiră contractul cu cea mai mare perioadă de rambursare.

Recordul CJC: 20.000.000 de euro

Contractul de cea mai mare valoare, 20.000.000 de euro, a fost încheiat pe 18.11.2000 între SC RAJA SA Constanţa şi BERD Londra, pentru realizarea staţiilor de pompare, a reţelei de canalizare şi a conductelor de descărcare în zona Constanţa Sud, precum şi pentru extinderea reţelei de canalizare în municipiul Constanţa.

Pentru acest contract, în cel de-al treilea trimestru din 2010, SC RAJA SA a avut o rată de capital de 955.351 de euro, achitând dobânzi de 261.018 de euro şi comisioane de 2.226 de euro.

CJC se orientează spre Austria

Următorul contract, de 8.232.783 euro, a fost încheiat de CJC în iulie 2006, cu Dexia Kommunal-kredit Bank AG Viena Austria. Aşa cum se arată în document, destinaţia finanţării este execuţia şi finalizarea lucrărilor la Pavi-lionul Expoziţional Constanţa, iar CJC este bun de plată până în 2026.

Începând cu primul trimestru din 2010, consiliul a plătit doar dobânzi. În cel de-al treilea trimestru, CJC a achitat 42.925 de euro pentru dobânzi.

Zeci de mii de euro pentru autoturisme

La 2.07.2007, CJC şi SC Porsche Leasing Romania IFN SA încheiau un contract de 74.588 euro. Contractul a expirat anul acesta, pe 29 iulie. Aceşti bani erau destinaţi achiziţionării în sistem leasing a cinci autoturisme Skoda Superb Extended 1,9 TDI/115CP. La 30.09.2010, CJC plătise 2.298 euro pentru rata de capital şi 15 euro pentru dobânzi.

Un an mai târziu, în 2008, CJC încheia un alt contract asemănător tot cu Porsche Leasing Romania IFN SA, în valoare de 30.057 euro. Cu aceşti bani au fost achiziţionate în sistem leasing alte două autoturisme Skoda. În acest caz, consiliul nu a putut să acopere în trimestrul al treilea decât 159 euro pentru dobânzi şi 2.671 euro pentru rata de capital.

Tot în 2008, CJC a semnat un contract de împrumut cu SC BT Leasing Transilvania IFN SA, de 99.375 euro, pentru achiziţionarea în sistem leasing a unui autobuz Higer V8.

În trimestrul al treilea al lui 2010, rata de capital a consiliului judeţean a fost de 6.816 euro, instituţia plătind dobânzi de 435 euro, dar nu şi comisioane.

Finanţări pentru Secţia de Chirurgie Cardiovasculară

La 08.05.2008, consiliul a încheiat un contract de 8.681.137 euro cu SC Fortis Lease Romania IFN SA, în vederea achiziţio-nării în sistem leasing a echipamentelor medicale pentru Secţia de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Pentru trimestrul al treilea, consiliul a plătit o rată de capital de 167.663 euro şi dobânzi de 157.895 euro.

Milioane de euro pentru laboratoarele informatice

Potrivit datelor prezentate de către CJC, ultimul contract de împrumut a fost încheiat la data de 29.08.2008 cu SC Unicredit Leasing Corporation IFN SA, în valoare de 2.420.805 euro.

Suma a fost contractată în vederea achiziţionării în sistem leasing a unor laboratoare infor-matice: echipamente pentru tehnică de calcul, echipamente peri-ferice şi de copiere, echipamente de reţea-program pentru Sistemul Educaţional Informatizat Judeţean (SEIJ) Învăţământ preşcolar şi Preuniversitar clasele I-VIII din judeţul Constanţa.

În comparaţie cu primele două trimestre, rata de capital a crescut de la 209.839,36 de euro la 217.718 euro, iar dobânzile s-au redus de la 24.533 euro la 16.654 euro.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii