Cuget Liber La PDL Constanţa, până la organizarea alegerilor - Banias rămâne preşedinte interimar la judeţ, Constantin la municipiu
Cuget Liber: La PDL Constanţa, până la organizarea alegerilor - Banias rămâne preşedinte interimar la judeţ,Mai exact, tema discuţiilor a fost organizarea alegerilor interne, atât la Organizaţia Judeţeană a PDL Constanţa cât şi la Organizaţia Municipală Constanţa.
De altfel, întâlnirea era stabilită încă de săptămâna trecută, însă, surprinzător, de la ea a lipsit echipa care o susţine pe Maria Stavrositu.
Aşadar, doar echipa lui Banias, din care au făcut parte deputatul Constantin Chirilă, Adrian Manole şi Florian Constantin s-a întâlnit cu mai-marii PDL.
„Deşi era stabilit să ne vedem cu toţii, am rămas surprins că nu a fost prezentă şi Maria Stavrositu. A mai lipsit şi deputatul Zanfir Iorguş", a spus Banias.
El a mai precizat că, în urma discuţiilor, liderii PDL de la Centru au concluzionat că, în filiala PDL de la malul mării, este nevoie urgentă de organizarea alegerilor interne.
„Nu s-a stabilit nicio dată concretă, dar alegerile vor fi în februarie. Urmează ca data exactă să se stabilească în funcţie de calendarul evenimentelor din PDL, pentru ca, la alegeri, să participe şi cineva de la Bucureşti", a precizat Banias.
Totodată, în urma întâlnirii s-a concluzionat că, până la organizarea alegerilor în filiala de la Constanţa, Mircea Banias rămâne preşedinte interimar la judeţ, iar Florian Constantin, la municipiu.
În altă ordine de idei, Maria Stavrositu a lipsit de la această întâlnire, deoarece, ieri, era în drum spre Strasbourg.
„Am avut o întâlnire cu Emil Boc încă de săptămâna trecută în care ne-am spus punctul de vedere vizavi de situaţia din filiala de la Constanţa. M-a asigurat că pot pleca fără nicio problemă la Strasbourg", a declarat Maria Stavrositu.
La rândul lui, deputatul Zanfir Iorguş a declarat că nu l-a anunţat ni-meni despre întâlnirea care a avut loc.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp