Cuget Liber „Până la vară, n-o muri nimeni dacă se circulă pe DN2A"
Cuget Liber: „Până la vară, n-o muri nimeni dacă se circulă pe DN2A"Pândichi a cerut devierea traficului greu de pe ruta DN2A, pe ruta DN3C şi montarea unui sens giratoriu cu caracter provizoriu pe noul traseu, pentru a se diminua pericolul de accidente.
La momentul respectiv, i s-a explicat că o astfel de idee nu se poate pune în discuţie, deoarece ar însemna ca maşinile de tonaj mare să circule pe un drum aflat într-o stare foarte proastă, fapt ce le-ar aduce avarii majore.
„Adevărul este undeva la mijloc"
Potrivit declaraţiilor primarului oraşului Ovidiu, Dumitru Bocai, s-a renunţat la această solicitare, deoarece prefectul Claudiu Palaz are dreptate în expunerea de motive pentru care devierea traficului nu ar fi o iniţiativă tocmai potrivită. Edilul spune că nu vor mai cere nimic în acest sens şi că vor avea răbdare până la terminarea lucrărilor pe autostrada Cernavodă - Constanţa.
„Până la terminarea autostrăzii, trebuie să avem răbdare. Vicele a susţinut cauza oraşului, avea şi el dreptate, dar pe cealaltă parte aveau şi ei dreptate (nr. prefectul şi organele de poliţie). Adevărul este undeva la mijloc. Nu se poate devia circulaţia pe acel drum, deoarece este varză, iar tirurile respective costă foarte mult şi, dacă vor merge pe acea rută, vor suferi defecţiuni mari", afirmă Bocai.
De asemenea, primarul a spus că, în ceea ce priveşte casele de pe DN2A din zona Ovidiu, acestea nu se află în pericol de a se prăbuşi, pentru că sunt situate la o distanţă destul de mare faţă de şosea, iar drumul în sine este unul lat, fapt ce ajută la reducerea vibraţiilor. Astfel, motivul pentru care viceprimarul a făcut acele solicitări sunt accidentele sporite şi traficul îngreunat, nicidecum o eventuală distrugere a caselor.
„Domnul viceprimar a făcut această so-licitare din cauza accidentelor frecvente şi din cauza intensificării traficului. Nu se pune problema de prăbuşire a caselor. Însă, am renunţat la această idee. Până la vară, n-o muri nimeni dacă se circulă pe acolo. Trebuie să fim înţele-gători, până la urmă această autostradă se face şi pentru noi", a declarat primarul Dumitru Bocai.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp