Cuget Liber Prezent, vineri, la inaugurarea sediului UNPR Constanţa, Ministrul Gabriel Oprea a declarat că susţine „măsuri excepţionale în vremuri excepţionale"
Cuget Liber: Prezent, vineri, la inaugurarea sediului UNPR Constanţa, Ministrul Gabriel Oprea a declarat că susţineAcţiunea a debutat cu o slujbă de sfinţire a sediului, situat pe bulevardul Mamaia, şi a continuat cu o scurtă conferinţă de presă, context în care Gabriel Oprea şi fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu au vorbit despre „pilonii principali" pe care, susţin ei, se bazează UNPR-ul, anume „interesul naţional şi dialogul social". Ţinând să precizeze că partidul conturat relativ recent a ajuns, în acest moment, la peste 125.000 de membri, în toate judeţele ţării, dar şi în cele şase sectoare ale Bucureştiului, Gabriel Oprea a explicat că, în opinia sa, actuala criză economică trebuie depăşită solidar, şi că „în vremuri excepţionale, iei măsuri excepţionale". El s-a referit aici la proiectul de lege al UNPR, ce prevede achitarea, de către persoanele fizice care deţin bunuri imobile constând în locuinţe şi terenuri şi bunuri mobile constând în avioane şi elicoptere, ambarcaţiuni şi autoturisme a căror valoare însumată depăşeşte suma de 450.000 de euro, a unei taxe de solidaritate în cuantum de 1% din valoarea totală a acestora. Proiectul se află acum în Parlament, dar, dacă el va deveni lege, va permite, potrivit explicaţiilor ministrului Oprea, strângerea a nouă miliarde de euro în trei ani, din impozitarea acestor averi. Mai mult, liderul UNPR a anunţat şi că, în ultimele patru-cinci zile, pentru susţinerea acestei iniţiative au fost contorizate 150.000 de semnături la nivel naţional.
În ceea ce priveşte proxima moţiune de cenzură, ce va fi depusă în noua sesiune ordinară din această toamnă, dar şi poziţia UNPR vizavi de acest gest al Opoziţiei, Cristian Diaconescu a declarat, fără a fi tranşant, că, din punctul său de vedere, „cei care pleacă de la politicianism şi de la jocul mai mult sau mai puţin abil pentru a crea majorităţi la putere nu reprezintă aşteptările românilor", dar şi că „o astfel de atitudine nu e doar contraproductivă, ci şi periculoasă". Prin urmare, lăsând, deci, de înţeles că partidul pe care îl reprezintă nu va sprijini moţiunea - previzibil, de altfel, căci UNPR este un partid din arcul guvernamental - Diaconescu a adăugat că, raportat la ceea ce se întâmplă în prezent în România, calculele politice „sunt minore".
Nu mai puţin important e faptul că preşedintele de onoare al partidului a mărturisit că, în viziunea sa, „oamenii aşteaptă un alt semnal politic de la ce înseamnă mecanismul de guver-nare în România", fapt pentru care UNPR îşi propune, conform spuselor lui Diaconescu, să poată aplica politicile publice pe care le susţine.
Nu în ultimul rând, aşa cum a declarat Gabriel Oprea, în acest week-end are loc prima şcoală de vară a UNPR, eveniment ce se desfăşoară la Mangalia sub sloganul „Soluţii, nu doctrine" şi la care iau parte, alături de conducerea centrală, şefii de departamente, secretarii executivi, preşedinţi ai structurilor UNPR din toată ţara, dar şi membri ai organizaţiilor de femei şi de tineret din cele 41 de filiale judeţene şi cele şase sectoare din Capitală.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp