Cuget Liber Protestul disperării „De trei luni ne e foame, dar vă dorim sărbători fericite!"
Cuget Liber: Protestul disperării „De trei luni ne e foame, dar vă dorim sărbători fericite!"Nicuşor Constantinescu nu ştie cum e să nu ai bani de autobuz pentru a veni la teatru şi a cânta timp de două ore în faţa câtorva sute de oameni. Nu are idee ce înseamnă să îţi fie foame şi să nu ai ce face în această privinţă. Nu se gândeşte că în orice moment recuperatorii de la bănci pot veni să-ţi ia mobila din casă. Preşedintele Consiliului Judeţean nu are habar de supliciul angajaţilor Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski", care vor petrece sărbătorile de iarnă cu frigiderele goale.
Înainte de începerea şedinţei, angajaţii Teatrului s-au strâns în faţa Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman", în semn de protest pentru că nu şi-au mai luat salariile din luna septembrie. Au venit la şedinţa de Consiliu Judeţean pentru a le cere explicaţii celor care se ambiţionează să-i anihileze, aceloraşi care au desfiinţat Opera în vara acestui an.
Consiliul Judeţean, o boală incurabilă
Dreptul la supravieţuire al artiştilor a fost apărat şi de această dată de Daniela Vlădescu, directorul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" (TNOB). Cu un discurs foarte bine articulat, ea le-a prezentat consilierilor judeţeni catastrofa în care se află angajaţii instituţiei: „Suntem aici după trei luni de zile în care nimeni nu a primit niciun leu. Oamenii au venit zi de zi la muncă, am avut un festival cu săli arhipline, pe care dvs. probabil nu vi l-a adus nimeni la cunoştinţă. Ne-am făcut datoria faţă de oraş şi faţă de meseria noastră şi am aşteptat să avem salariile plătite la zi, pentru ca Ministerul Culturii să ne poată prelua".
Hotărârea de Guvern prin care TNOB trece din subordinea CJC în cea a Ministerului Culturii a apărut pe 30 noiembrie, iar în termen de 20 de zile urma ca transferul propriu-zis să aibă loc. Pentru că CJC refuză să plătească salariile angajaţilor teatrului, Ministerul nu poate realiza acest transfer. Teatrul este blocat, aşadar, de ambiţia stupidă a Consiliului Judeţean de a se răzbuna pe TNOB pentru că a coalizat cu „inamicul", respectiv Guvernul României. Este regretabil, cu atât mai mult cu cât, în sfârşit, Consiliului Judeţean i s-a oferit posibilitatea de a scăpa de o mare parte a acestei poveri numită cultură. „Situaţia Teatrului e gestionată de PDL. Guvernul a promis din iulie că îl va prelua. TNOB nu mai e în subordinea noastră", a spus Nicuşor Constantinescu la finalul şedinţei. „Nu e vina CJC că hotărârea de guvern cu privire la transferul Teatrului a ieşit în luna noiembrie cu aplicabilitate de la 1 decembrie", a precizat el.
Teatrul „Oleg Danovski" îl dă în judecată pe Nicuşor Constantinescu
Înainte de începerea şedinţei, directorul TNOB a declarat că salariaţii instituţiei îl vor da în judecată pe Nicuşor Constantinescu: „Pentru datoriile salariale, daune morale, pentru toate penalităţile pe care oamenii trebuie să le plătească pe la bănci. Ministerul nu poate face toate demersurile şi protocolul de predare - primire până când nu suntem cu toate restanţele la zi. Nimeni n-are dreptul să închidă o instituţie bugetară pentru că aşa vrea", a precizat Daniela Vlădescu.
„Înţelegere între teatru şi CJC nu există, s-a încercat în repetate rânduri. Altă cale nu e decât cea a instanţei", a spus baritonul Marius Eftimie.
„Suntem oameni, avem nevoie să mâncăm. Nu eu, eu n-am nevoie, nu-mi daţi mie nimic. Ci oamenilor care au venit la teatru zi de zi şi au făcut repetiţii şi spectacole şi n-aţi ştiut. Aţi primit invitaţii şi n-aţi venit niciodată. N-au ce să mănânce, n-au cu ce să-şi plătească băncile. De ce Teatrul de Stat are alt statut? N-au trecut prin şomaj tehnic, noi de ce a trebuit să trecem prin toate astea? Dacă dvs. nu vă place cultura nu trebuie să ne aboliţi. Lăsaţi-ne să trăim pentru alţii!", a încercat Daniela Vlădescu să-i sensibilizeze pe nesensibilizabili.
Nicuşor Constantinescu nu suportă artiştii nici pe scenă, nici în sala de şedinţe
După ce a constatat că oamenii „aceia" de la Teatru sunt reali, că îi cer socoteală tocmai lui, cel care a făcut atât de multe pentru cultură încât nu se mai ştie sigur ce, preşedintele Consiliului Judeţean i-a poftit afară pe angajaţii TNOB. Nu înainte însă ca Daniela Vlădescu să-şi expună punctul de vedere: „Ne-aţi tăiat organigrama pe 23 august şi ne-aţi făcut un buget alocat pentru 141 de persoane. La acea dată existau însă restanţe de două luni de salariu, iar oamenii n-au fost disponibilizaţi din ziua aceea, au fost termene şi preavize pe care a trebuit să le punem în aplicare. Aveam restanţe de la ordonatorii de credite din lunile iunie şi august. Iar cei 240 de oameni nu s-au transformat peste noapte în 140".
Se pare că Nicuşor nu schimbă placa nici în ruptul capului, prevalându-se de aceeaşi Ordonanţă 63 pe care o invocă îndârjit oricând are ocazia: „Ştiaţi că trebuie să reduceţi numărul de personal conform legii". Totodată, vine şi cu o scuză sub care îşi ascunde satisfacţia că a mai scăpat de supărătoarele obligaţii pe care le avea faţă de TNOB: „Am fost de acord ca teatrul să treacă în patrimoniul Ministerului Culturii, considerând că şi Dobrogea merită să aibă instituţii culturale finanţate de la bugetul naţional".
Unde pompează bani Consiliul Judeţean
La şedinţa de Consiliu Judeţean, purtătorul de cuvânt al PDL Constanţa, Mihai Petre, a încercat să aducă propuneri pentru plata salariilor angajaţilor TNOB. Nici el nu a fost băgat în seamă. „Veneam şi cu propunerea concretă de a se lua bani care se alocă în această şedinţă Fundaţiei Fantasio, Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean, două fundaţii obscure prin care se drenează bani pentru PSD şi Clubului de Handbal Constanţa. În total sunt cam 20 de miliarde care se alocă astăzi. Bani sunt şi pentru dvs. dar preşedintele CJC nu doreşte să vi-i dea. Eu am vrut să-i prezint soluţia, dar el nu mi-a dat voie să vorbesc, ca atare am ieşit din sală cu toţii, în semn de solidaritate. Solidaritate care, din păcate, nu vă ajută, pentru că de sărbători nu veţi avea bani. Dacă Nicuşor Constantinescu crede că nu se puteau da bani şi pentru dvs. 10 miliarde, eu îl contrazic şi îl condamn. Este clar că avem de-a face cu o conducere a CJC care distruge cultura în judeţul Constanţa cu bună ştiinţă. Probabil cultura nu i-a adus dumnealui numărul de voturi pe care-l aştepta".
300.000 lei este suma alocată Fundaţiei „Fantasio" pentru „Programul Judeţean Cultural Educativ" 2010-2011), 525.000 lei au fost alocaţi Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean, 225.000 lei (din totalul de 1.000.000 lei alocaţi HCM Constanţa). Adică 1.050.000 lei, exact suma necesară plăţii salariilor angajaţilor Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski". Informaţiile vin din partea Grupului de consilieri judeţeni ai PDL Constanţa.
„Apreciem că se putea modifica şi o altă sumă alocată tot astăzi Fundaţiei Fantasio pentru continuarea programului Învăţăm să patinăm, în cuantum de 500.000 lei. Se observă cu ochiul liber cum cele două fundaţii mai mult decât obscure, probabil bidoane de drenare a banilor publici în zone care nu sunt străine de culoarea politică a domnului Nicuşor Daniel Constantinescu, înghit astăzi 1.325.000 lei", susţin reprezentanţii PDL Constanţa, într-un comunicat de presă.
Lecţii despre cum să calci pe oameni, predate de Nicuşor Constantinescu
„Vă rog să respectaţi regulamentul de şedinţă şi cine vorbeşte părăseşte sala", a spus preşedintele CJC. Oare pentru cei care nu respectă cultura ce sancţiuni ar trebui aplicate?
Salariaţi fără salarii Oana Agafiţei, secretar al directorului general: „E foarte greu pentru noi, pentru că venind la serviciu cheltuim nişte bani, copiii trebuie să-i întreţinem, să-i ducem la şcoală. Este cu atât mai greu cu cât ştii că vii la serviciu fără să iei salariu. Nu ştim ce să mai facem, suntem la limita puterilor. Am ajuns bătaie de joc. Telefoanele ne-au fost închise, ratele la bănci sunt neplătite, nu ştim la ce să mai recurgem. Consiliul Judeţean trebuie să-şi facă datoria faţă de oamenii care şi-au făcut, la rândul lor, datoria".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp