Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:46 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Remus Bistriţă, bărbatul arestat pentru că a omorât o femeie pe trecerea de pietoni - „Nu vreau să mai pun mâna pe volan! Nu vreau să mai conduc niciodată!"

ro

04 Sep, 2010 13:57 1305 Marime text

Magistraţii de la Tribunalul Constanţa au dispus, vineri, eliberarea sa sub control judiciar

Remus Bistriţă, bărbatul de 37 de ani, din Bucureşti, care a fost arestat pentru că a produs un accident rutier pe o trecere de pietoni din Constanţa, care s-a soldat cu moartea unei femei, se bucură, începând de vineri, de libertate. Magistraţii au respins recursul declarat de procurori împotriva deciziei Judecătoriei Constanţa prin care bărbatul fusese liberat provizoriu sub control judiciar.

Vineri, avocaţii lui Bistriţă au depus la instanţă o foaie de vărsământ prin care demonstrau că familia inculpatului a trimis către cea a părţii vătămate suma de 5.000 de lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare, după ce, anterior, ajutaseră familia decedatei cu o altă sumă, tot de 5.000 de lei.

Procurorii au solicitat, vineri, respingerea cererii inculpatului, spunând că, deşi anterior comiterii faptei, a fost amendat în mai multe rânduri pentru că circula cu viteză, el a condus în continuare depăşind limita legală de viteză, cauză din care, printre altele, a şi fost produs accidentul. Anchetatorii sunt de părere că lăsarea lui Remus Bistriţă în libertate poate conduce la producerea unor incidente asemănătoare.

De partea cealaltă, avocaţii lui Bistriţă au declarat că acesta regretă sincer ce s-a întâmplat şi că familia acestuia a făcut eforturi susţinute de a achita cheltuielile legate de înmormântare.

Remus Bistriţă le-a declarat judecătorilor: „Regret enorm de mult tot ce s-a întâmplat! Nu vreau să mai pun mâna pe volan! Nu vreau să mai conduc niciodată!"

După ce au analizat probele de la dosar, magistraţii de la Tribunal au dispus respingerea recursului declarat de procurori şi menţinerea deciziei Judecătoriei Constanţa, respectiv lăsarea acestuia în libertate.

Obligaţiile impuse de instanţă pe care inculpatul trebuie să le respecte sunt: să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organele de poliţie de fiecare dată când este solicitat; să nu îşi schimbe locuinţa fără a anunţa organele judiciare; să nu deţină şi să nu folosească arme de foc; să nu se apropie şi să nu comunice cu martorii şi, de asemenea, că nu conducă niciun fel de autovehicul.

Remus Bistriţă este acuzat că, la data de 3 august, în timp ce conducea cu peste 100 de km la oră un autoturism marca BMW, a spulberat de pe trecerea de pietoni o femeie de 58 de ani - Angela Stoian, din Constanţa. Accidentul a avut loc în apropierea Universităţii Ovidius, pe o trecere de pietoni de la intersecţia bule-vardului Aurel Vlaicu cu strada Dispensarului.

Martorii au povestit că victima a fost aruncată la peste 40 de metri şi a murit pe loc. La faţa locului a venit un echipaj SMURD, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, femeia nu şi-a revenit.

Pe de altă parte, la locul acciden-tului au venit şi poliţiştii de la Rutieră care au început măsurătorile. Luat la întrebări de oamenii legii, Remus Bistriţă, de 37 de ani, din Bucureşti, cel care se afla la volanul autoturismului BMW, cu numărul de înmatriculare B-02-LFW, a spus că el nu circula cu viteză, iar femeia i-ar fi sărit în faţă.

În schimb, martorii care au văzut că femeia traversa regulamentar au spus că vina aparţine şoferului deoarece acesta circula cu viteză.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii