Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:39 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Şoferii care circulă fără cauciucuri de iarnă nu vor fi despăgubiţi de asiguratori

ro

15 Nov, 2010 07:54 1089 Marime text

Iarna trecută, peste 1.800 de accidente au avut loc pe şoselele din România. În urma acestora, 500 de persoane au murit şi alte 1.700 au fost grav rănite. Poliţiştii spun că o treime dintre aceste evenimente rutiere au avut loc pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, ceea ce, de multe ori a însemnat şi lipsa dotării corespunzătoare a maşinilor implicate în accidente.

Şoferii nu vor fi obligaţi să îşi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă în acest an. Ministerul Transporturilor, împreună cu sindicatele şi patronatele, a decis ca anul acesta şoferii să fie amendaţi numai în situaţia în care provoacă un accident, când asfaltul este acoperit cu gheaţă sau zăpadă, tocmai pentru că nu au fost echipaţi cu lanţuri sau cauciucuri de iarnă.

În schimb, cei care se vor afla la volan şi vor produce accidente sau vor bloca drumurile naţionale din cauză că nu au cauciucuri de iarnă vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 400 şi 2.000 de lei, sume la care se vor adăuga şi cheltuielile pentru degajarea drumului. De asemenea, în cazul în care şoferii îşi vor avaria maşina deoarece nu au fost echipaţi corespunzător, nu vor fi despăgubiţi de asiguratori.

„Dacă eşti pe drumurile publice suporţi rigorile. Nu vom face controale până la 1 noiembrie 2011, dar dacă produc accidente şi blochează traficul vor suporta cheltuielile", a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. Ea a mai precizat că obligativitatea fermă de a avea în dotare cauciucuri de iarnă este de la 1 noiembrie 2011, dar fiecare îşi asumă responsabilitatea dacă iese pe drumurile publice.

Amenda nu se aplică dacă accidentul are loc în interiorul oraşelor sau al municipiilor. În oraşe vor funcţiona prevederile codului rutier în vigoare.

Anvelopele de iarnă, condiţie pentru un Casco mai ieftin

Şi companiile de asigurări iau în considerare introducerea, între clauzele poliţei Casco, obligativitatea dotării autoturismelor cu anvelope de iarnă. Astfel, şoferii care nu au maşina echipată corespunzător şi au provocat un accident nu vor mai primi despăgubirea dacă se dovedeşte că vina le aparţine şi nu au fost dotaţi cu cauciucuri de iarnă.

Pe de altă parte, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR), Bogdan Andriescu, a declarat că, la iarnă, dacă proprietarul îşi dotează maşina cu cauciucuri corespunzătoare, firma de asigurări ar putea decide să îi acorde acestuia un preţ mai mic la asigurarea Casco. În Germania, de exemplu, proprietarii de maşini riscă să nu primească despăgubiri pe baza poliţei Casco dacă se demonstrează că accidentul în care au fost implicaţi a fost cauzat deoarece proprietarul nu şi-a dotat corespunzător maşina.

Legislaţia ţărilor vest-europene legată de pneurile de iarnă

Austria şi Elveţia - Pneurile de iarnă sunt obligatorii pentru auto-turisme în perioada 1 noiembrie - 15 aprilie, atunci când drumurile sunt acoperite de polei, gheaţă sau zăpadă.

Finlanda - Pneuri de iarnă obligatorii între 1 decembrie şi 1 martie.

Franţa - Cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii. Cu toate acestea, în unele zone muntoase, şoferii sunt avertizaţi prin indicatoare de necesitatea folosirii lanţurilor sau a pneurilor de iarnă.

Germania - Şoferii sunt obligaţi să doteze maşina cu pneuri corespun-zătoare condiţiilor meteo. Automo-bilele cu anvelope de vară nu au voie să circule pe drumuri acoperite de zăpadă şi gheaţă, în caz contrar şoferii fiind pasibili de amenzi.

Italia- Nu există obligativitatea folosirii pneurilor de iarnă decât în regiunea muntoasă Val d'Aosta, în perioada 15 octombrie - 15 aprilie.

Norvegia - Cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii, însă lanţurile de zăpadă sunt necesare pe tronsoane de drum semnalizate ca atare. Dacă drumul este acoperit de zăpadă sau gheaţă, cauciucurile de iarnă sau lanţurile trebuie folosite.

Slovenia - Şoferii sunt obligaţi să folosească lanţuri de zăpadă sau cauciucuri de iarnă cu adâncimea minimă de 3 mm a profilului în perioada 15 noiembrie - 15 martie sau oricând condiţiile meteo o impun.

Suedia - Cauciucurile de iarnă sunt obligatorii între 1 decembrie şi 31 martie, adâncimea minimă a profilului pneului trebuind să fie de 3 mm.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii