Cuget Liber Terenurile agricole necultivate vor fi impozitate cu 400 de lei pe hectar

Ministerul Agriculturii susţine că 1.340.000 de hectare sunt lăsate pârloagă r Judeţul Constanţa are doar 7.000 de hectare de teren arabil nelucrat

Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a declarat că în acest an va fi introdus impozitul pe terenurile agricole necultivate şi că valoarea lui va ajunge la 400 de lei pe hectar.

Care-s cifrele reale?

Despre un asemenea impozit se tot vorbeşte de prin februarie 2010. La acea vreme, Rădulescu susţinea că acesta ar putea deveni opera-ţional în decurs de două-trei luni. El afirma că măsura se bazează pe propunerile asociaţiilor de producători agricoli, iar acestea vor să-i determine pe proprietarii care nu-şi cultivă terenurile să le arendeze sau să le cesioneze, pentru a fi lucrate.

Cât de amplu este fenomenul terenurilor agricole lăsate pârloagă? În 2010, patronatul din domeniu lansase ideea că ar fi vorba de 3,5 milioane de hectare, respectiv 40% din suprafaţa agricolă a ţării. În prezent, conducerea Ministerului Agriculturii vorbeşte de numai 1.340.000 hectare (15,31% din total). Diferenţa este mult prea mare şi e greu de spus care sunt cifrele reale.

„În judeţul Constanţa - a declarat, pentru cotidianul „Cuget Liber", Paraschiva Bobe, directorul general al Direcţiei Agricole - din cele 485.000 hectare de teren arabil, numai 7.000 de hectare (1,44% din total) nu sunt cultivate. Faţă de restul ţării stăm cu mult mai bine întrucât fermierii constănţeni s-au dotat într-un grad mai ridicat cu utilaje agricole. Aici avem şi cele mai multe programe de finanţare pentru procurarea de utilaje. În schimb, dacă mergeţi dinspre Bucureşti spre Oltenia veţi vedea, de o parte şi de alta a şoselei, suprafeţe uriaşe de teren nelucrate."

Soluţii există

Care sunt cauzele acestui fenomen economic atât de amplu? Vina principală o are fărâmiţarea excesivă a proprietăţii funciare şi a exploataţiilor. Mai sunt şi alte cauze, care ţin de slaba capitalizare a fermelor, de dotările tehnice învechite, de lipsa spaţiilor de depozitare şi condiţionare a producţiei, de exis-tenţa unei forţe de muncă îmbătrâ-nite, deprofesionalizate şi slab motivate, de lipsa sistemelor de irigaţii şi de costurile ridicate ale apei, de lipsa creditelor pentru agricultură şi a unui sistem care să favorizeze desfacerea în condiţii avantajoase a producţiei autohtone. Împreună, toate aceste cauze au avut ca efect creşterea suprafeţei necultivate, de la un an la altul, nu doar în cadrul micilor exploataţii, ci şi a celor medii şi mari.

În cazul judeţului Constanţa, cauzele sunt de altă natură. Paraschiva Bobe afirmă că este vorba de terenuri vândute unor firme care au patroni din afara ţării şi care nu au apucat să le dea în arendă. Ea crede că lucrurile se vor schimba, curând, în bine.

Şefa Direcţiei Agricole este partizana impozitării suprafeţelor nelucrate: „Pământul nu este doar proprietatea cuiva, ci şi o avuţie naţională. Proprietarii au responsabilitatea de a-l pune să producă. Dacă ei nu pot, trebuie să anunţe primăriile ori direcţiile agricole. Acestea vor găsi arendaşi, firme dispuse să cultive pământul."

Balastul economiei

Fenomenul nu caracterizează doar agricultura. România are un volum uriaş de capacităţi de producţie neutilizate. Aceasta este problema sa economică cea mai gravă. Dacă ar fi contabilizate terenurile şi construcţiile nefolosite din fostele întreprinderi comuniste (fabrici, uzine, ateliere, mine, depozite ale unităţilor din comerţ etc.) privatizate sau nu, suprafaţa totală ar întrece-o cu mult pe cea din agricultură.

Companiile naţionale şi societăţile patronate de Ministerul Transporturilor deţin supremaţia în această privinţă. Liniile de cale ferată pe care nu circulă niciun tren ocupă suprafeţe imense la nivelul întregii ţări. În porturile maritime şi fluviale, zeci de hectare de teren produc doar bălării, iar numeroase clădiri sunt adăpost doar pentru fantome.

Sectorul imobiliar nu este mai prejos. Oraşele şi comunele ţării mustesc de terenuri virane şi de clădiri în ruină. Avem chiar aici, sub ochii noştri, în zona peninsulară a Constanţei, numeroase dovezi. Tabloul n-ar fi complet, de n-am lua în calcul numărul în creştere al spaţiilor comerciale de pe marile bulevarde, rămase fără chiriaşi şi noile parcuri locative, cu sute şi mii de apartamente fără locatari.

Industria hotelieră şi a restau-rantelor nu este mai brează. Numărul camerelor şi meselor fără clienţi îl întrece pe al celor ocupate. Cel mai scăzut grad de ocupare îl au locaţiile de pe litoral. Marea majoritate a hotelurilor şi restaurantelor din staţiunile de la malul mării sunt închise nouă luni pe an.

Capacităţile de producţie neutilizate sunt mult mai multe decât cele enumerate până în prezent. Din această categorie fac parte utilajele, instalaţiile şi liniile de fabricaţie care nu produc, mijloacele de transport trase pe dreapta, şcolile şi sălile de sport în care statul a băgat bani, dar care stau închise, aparatura modernă din spitale, achiziţionată pe bani grei, care zace nefolosită în magazii şi multe altele.

Toate acestea sunt un balast pentru România. Se vede că taxele plătite pentru capacităţile care nu produc venituri sunt mici, din moment de proprietarii îşi permit să le ţină în conservare. Dacă impozitele în cazul lor ar fi duble sau triple, faţă de ale celor ce sunt exploatate, fiţi siguri că lucrurile s-ar schimba radical. Economia s-ar restructura şi rentabiliza, am vedea mai multe locuri de muncă, preţurile de pe piaţa imobiliară s-ar reduce substanţial, crescând, în schimb, valoarea muncii capabilă să pună în mişcare capacităţile de producţie. Întrebarea e: cine supra-taxează balastul economiei?

www.cugetliber.ro