Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:58 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Veniturile directorilor din Consiliul Judeţean sfidează criza economică

ro

08 Nov, 2010 12:29 868 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a reuşit, recent, să actualizeze declaraţiile de avere şi de interese ale funcţionarilor săi, acestea putând fi accesate pe pagina de internet a instituţiei.

Ultimele săptămâni au fost dominate de numeroase proteste ale funcţionarilor din CJC, nemulţumiţi că salariile lor ajung, în unele cazuri, chiar şi la 400 de lei. Printre protestatari, s-au numărat şi câţiva şefi ai direcţiilor şi serviciilor judeţene care nu ar fi avut de ce să se plângă dacă ţinem cont de declaraţiile lor de avere şi de interese.

Fostul director al Direcţiei Generale de Buget - Finanţe din cadrul CJC, recent devenit auditor, Tudorel Pârvu, a câştigat, pe parcursul anului fiscal anterior, 83.333 de lei ca salariat al consiliului. Însă el şi-a rotunjit veniturile cu ceea ce a încasat de la SCCFDP SA, unde este acţionar. Tudorel Pârvu deţine aici 2083 de acţiuni, în valoare totală de 4.166 de lei.

Şi fostul şef al Direcţiei Generale de Afaceri Europene, Constantin Brăgaru, a avut un salariu record din partea CJC - 89.309 de lei, potrivit declaraţiei sale de avere. La acestea, se adaugă numeroase alte surse de venit: Universitatea „Andrei Şaguna" - 2.075 lei, Universitatea „Ovidius" Constanţa, Facultatea de Drept - 9.262 lei. În prezent consilier al preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, Brăgaru câştigă bine şi din activităţile independente: formator la Asociaţia CRDRUMS - 72.473 lei; formator la SC MTC SRL - 16.570 lei şi colaborator la SC RAJA SA - 43.200 lei.

Mai mult, el a încasat sume semnificative şi din cedarea folosinţei bunurilor, mai precis 30.000 de lei din închirieri. Potrivit declaraţiei de interese, Brăgaru este asociat la SC Management Training & Consulting SRL, valoarea totală a părţilor sociale (15) fiind de 150 de lei.

Sevil Sumanariu este, în prezent, director general al Direcţiei Generale de Proiecte. Ea precizează în declaraţia de avere că a avut un venit anual de 77.245 lei de la CJC. Apoi, ca reprezentant ANFP la CJC a încasat 467 de lei, tot ca reprezentant ANFP Consiliul Local Eforie a obţinut 473 de lei şi, în sfârşit, ca reprezentant ANFP la Direcţia Judeţeană Statistică a primit 26 de lei. De asemenea, ca lector la UNCJR Alexandria a câştigat 32.340 de lei. Sevil Sumanariu a mai încasat 797 de lei de la Administraţia Fondului pentru Mediu - membru Comitet Avizare şi 4.691 de lei ca membru în Consiliul de Administraţie (CA) la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate.

În declaraţia de interese, ea a mai precizat că este acţionar la Coremar (cupon gratuit) şi acţionar la SC Rosyr International SRL, valoarea acţiunilor sale fiind de 100 de lei.

Printre şefii-acţionari se numără şi Eduard Gabriel Bădilă. Şef de ser-viciu în cadrul Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate (CIS), veniturile sale de la CJC au fost de 57.657 de lei. La acestea se adaugă şi cele obţinute de la SC Uniquatro SRL, unde deţine acţiuni cu o valoare de 200 (fără a menţiona dacă este vorba despre lei, euro, dolari etc.)

Dacă rămânem la aceeaşi direcţie, trebuie să o menţionăm pe Carmen Vasile, noul şef al CIS, care a avut şi ea un venit anual de 57.411 de lei din partea CJC. Însă a luat ceva şi pentru consultanţa oferită societăţii Soti Cable Neptun, respectiv 12.796 de lei.

Alţi şefi îşi rotunjesc veniturile din afacerile cu terenuri. Adriana Decu, şef serviciu la Direcţia Generală Economică Financiară, a încasat 77.362 de lei de la CJC, dar şi 24.000 de lei din arenda pe terenul de zece hectare pe care îl deţine ca moştenire în Chirnogeni. Şi soţul său, Constantin Decu, a dat în arendă terenul de 0,5 hectare pe care îl are în Ţăndărei, obţinând un venit de 150 de lei. În plus, Adriana Decu a mai beneficiat de câteva indemnizaţii pentru diferite concursuri: concurs CL Lumina (420 de lei), concurs CL Albeşti (472 de lei) şi concurs CJC (21 de lei).

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii