Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:12 26 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Scandal pe durerea bolnavilor de cancer

ro

05 May, 2011 12:19 650 Marime text

Şefii Spitalului Judeţean şi Casei de Asigurări de Sănătate se ceartă, în vreme ce bolnavii de cancer plâng după tratamente

Ministerul Sănătăţii a impus, începând de luna trecută, ca medicamentele injectabile pentru bolnavii de cancer să fie distribuite prin circuit închis, adică prin farmaciile spitalelor. Decizia a stârnit nemulţumiri încă de la început; asociaţiile de pacienţi au acuzat că se va ajunge la întreruperea tratamentelor, având în vedere că spitalele nu au avut timp să-şi pună la punct stocurile de medicamente.

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa susţine că în judeţul nostru nu există această problemă. Potrivit dr. Dan Căpăţână, farmacia spitalului are suficiente injectabile pentru toţi bolnavii de cancer de judeţ. În schimb, a apărut o altă problemă: asigurarea terapiei parenterale pentru pacienţii trataţi în centrele private.

 

„Îmi cer să fac o ilegalitate!"

În cadrul unei conferinţe de presă ţinute ieri, dr. Căpăţână a acuzat conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) că „face presiuni" pentru a distribui medicamente din farmacia spitalului către centrele private şi în special către Euromedic. Adică, a subliniat managerul SCJU, se fac presiuni pentru „înfăptuirea unei ilegalităţi". „Se fac presiuni asupra noastră, în mod nefondat, pentru a da clinicilor private medicamente pe care noi le avem în stoc datorită eforturilor colegilor de la Serviciul de Achiziţii. Terapia oncologică se distribuie numai prin circuit închis. Dar trebuie să existe norme financiar-contabile pentru a transfera aceste medicamente către diverşi terţi şi atât timp cât ele nu există, ar fi ilegal să fac acest lucru", a subliniat medicul. Mai mult, dr. Căpăţână susţine că firmele private refuză să raporteze numărul total al pacienţilor pe care îi tratează către coordonatorul programului naţional de oncologie, care este angajat al spitalului.

Urmare a refuzului SCJU Constanţa de a „împărţi" medicamentele, dr. Căpăţână spune că sunt „bombardaţi" cu controale de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. „Ne-au venit, în opt zile, trei controale: două de la casa naţională şi unul de la insti-tuţia judeţeană".

 

„Ne bazăm pe texte de lege. Dr. Căpăţână pe ce se bazează?"

În replică, preşedintele CJAS Constanţa, Dumitru Learciu, a declarat pentru „Cuget Liber" că toate demersurile făcute au fost în spiritul legii. Cu atât mai mult cu cât CJAS a primit numeroase sesizări de la bolnavii de cancer că nu îşi pot urma tratamentul din cauza refuzului conducerii Spi-talului Judeţean. „La farmacia Spitalului Judeţean sunt arondate şi alte unităţi sanitare, astfel că spitalul trebuie să elibereze respectivele medicamente, căci sunt obligaţi de normele legale în vigoare. Toate adresele noastre se bazează pe texte de lege, pe care toată lumea trebuie să le respecte. Refuzul dr. Căpăţână pe ce se bazează? Noi am trimis adrese în care am specificat articolele de lege, dar de la spital nu am primit nicio adresă cu nicio argumentaţie legală", a declarat Dumitru Learciu. El a punctat şi despre ce text de lege este vorba: Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAS nr. 264/407/2010, pentru aprobarea normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pe 2011 şi 2012, secţiunea B, capitolul 8, punctul 3, litera E.

Cât priveşte controalele efectuate, preşedintele casei a arătat că fac parte dintr-o campanie naţională şi nu sunt „ţintite" pe SCJU. Rezultatele controalelor vor fi făcute publice la sfârşitul acestei săptămâni.

 

Ce se întâmplă cu bolnavii?

Neînţelegerea iscată a intrat în atenţia Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), care a demarat o anchetă, după cum ne-a declarat dr. Constantin Dina, directorul instituţiei.

Cât priveşte ce se întâmplă cu bolnavii de cancer până la soluţionarea situaţiei, dr. Căpăţână susţine că nimeni nu le refuză dreptul de a urma tratamentele în cadrul SCJU, prin internare continuă sau de zi. „Avem medicaţie oncologică suficientă pentru toţi bolnavii din judeţ. Dar trebuie să vină la spital pentru tratament. Refuzul unui medic de a-i trata, de a le face internare de zi sau internare continuă este ilegal şi dacă se întâmplă astfel, să mă înştiinţeze", a subliniat managerul. Ne întrebăm însă în ce măsură au putut bolnavii de cancer să-şi urmeze tratamentele în SCJU, în condiţiile în care conducerea CJAS susţine că numărul plângerilor creşte de la o zi la alta...

http://www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii