Cuget Liber Tragedie la Teatrul „Oleg Danovski“
Cuget Liber:Tragedie la Teatrul „Oleg Danovski“Avea doar 42 de ani, o soţie şi un băieţel în clasa I pe care îi iubea enorm. Din nefericire, tânărul şi conştiinciosul Cornel Agop, corist la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" din Constanţa, a avut parte de un sfârşit cumplit, suferind o asfixie mecanică. Sâmbătă, în timp ce aştepta, în staţia de la Gară, autobuzul, s-a înecat mâncând o chiflă.
Groaznica veste i-a cutremurat pe toţi colegii săi, maestrul de cor Adrian Stanache declarându-se şocat: „În anul 1996, când am venit eu la conducerea acestui cor, l-am găsit pe tânărul Cornel. Îşi făcea treaba cu conştiinciozitate şi era un coleg extraordinar. În momentele acelea cumplite când ne frământam în legătură cu salariile, el strecura o glumă care detensiona atmosfera. A participat la toate premierele acestei instituţii, iar acum pregăteam un nou spectacol, «Lucia di Lammer-moor», a cărui premieră urmează să aibă loc sâmbătă, 9 aprilie. Acest om atât de dedicat meseriei sale constituie o grea pierdere pentru noi".
În timpul liber era dascăl la Biserica Armenească, fiind şi membru al Uniunii Armenilor Constanţa.
După ce, în toamna anului trecut, Doru Iftene, membru în cor, depăşea cu greu pierderea tinerei sale soţii Corina, 43 ani, iată că o nouă tragedie marchează corul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" din Constanţa.
Înmormântarea are loc astăzi, iar sicriul cu corpul neînsufleţit urmează să fie adus în foaierul Teatrului „Oleg Danovski", în jurul orei 12.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul tânăr şi bun!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp