Cuget Liber „Vă fac pachet şi vă dau la câini!“

Aşa sună ameninţarea pe care o mamă şi fiica ei minoră o aud zilnic de la un soţ şi tată care face legea în casă prin forţa pumnului.

Potrivit unui studiu recent al Inspectoratului General al Poliţiei Române, jumătate dintre români sunt de părere că violenţa fizică domestică este un comportament normal. Cu o asemenea concepţie, nu e de mirare că numărul infracţiunilor din cadrul familiilor creşte de la an la an, în timp ce numărul loviturilor cauzatoare de moarte s-a dublat. Că lucrurile se complică de la un an la altul o dovedesc şi ultimele evenimente, printre care şi cazul fostului şef al Serviciului Arme de la IPJ Dolj, care, cu sânge rece, şi-a împuşcat atât soţia, cât şi fiica, pe fondul unui scandal izbucnit în familie.

Statisticile cuprind însă doar victimele agresiunii domestice care au curajul şi posibilitatea să se adreseze autorităţilor, în realitate, numărul femeilor abuzate, de exemplu, care nu au unde să se ducă este mult mai mare. În aceste condiţii, mii de femei din România trăiesc sub teroare, la fel şi zeci de mii de copii, victime directe sau colaterale ale violenţei domestice, iar cazul prezentat în continuare întregeşte acest sumbru tablou.

A suportat 12 ani de zile „mângâ-ierile cu pumnii" ale soţului, le-ar fi suportat şi în continuare, cel puţin asta ne-a mărturisit Maria B. (34 ani), care a crezut că toată fiinţa ei e atât de „tăbăcită" de loviturile soţului, încât le va putea duce cât „va dori Domnul". Din păcate, naşterea unui copil mort din cauza bătăilor pe care le-a primit de la soţ în timpul sarcinii i-a schimbat radical modul de gândire. Disperarea ei a atins cote maxime şi dintr-un alt motiv: mai are o fetiţă în vârstă de nouă ani, de viaţa căreia se teme, „mai ales că soţul, când vine acasă nervos şi nu dă cu ochii de mine, se răzbună pe copil. Are obiceiul s-o tragă de păr, şmecher, să nu-i lase urme, iar fetiţa se plânge de dureri de cap. Aproape că ne-am obişnuit şi cu ameninţările lui de fiecare zi: «Vă fac pachet şi vă dau la câini!», sunt ca o poezie pentru noi. Nu am pe nimeni în Constanţa, salariul meu e de 900 de lei, iar apartamentul cu două camere în care locuim este al lui. Ne mai retrăgeam la o vecină, dar de când a încasat şi ea un pumn de la el, nu mai îndrăznim să-i cerem ajutorul. Vreau să mulţumesc cu această ocazie celor de la Direcţia de Asistenţă Socială Constanţa pentru că m-au ajutat pe mine şi pe copil de atâtea ori, am primit sfaturi bune de la psiholog, am stat la ei o perioadă, dar casă pe viaţă nu au de unde să-mi dea, că nu există aşa ceva în oraş".

Adăpost pentru mamele şi copiii abuzaţi

Pentru că a simţit pe propria piele că violenţa domestică în familie lasă urme de nevindecat, Maria B. îi face următoarea propunere primarului Constanţei: „Domnule primar Radu Mazăre, eu încă mai locuiesc chiar în zona Grăniceri, acolo unde dumneavoastră vreţi să adăpostiţi nevoiaşii. Eu cred că orice om merită o şansă, lumea vorbeşte că trebuia să alegeţi alt loc, că oamenii ăştia ar fi neduşi la biserică. Eu ştiu foarte bine ce înseamnă să ai aşa oameni pe lângă tine. Dacă la ei v-aţi gândit, eu vă întreb de ce nu v-aţi gândit că şi mamele bătute, şi copiii abuzaţi, au şi ei dreptul la o viaţă normală? Iar această viaţă normală o pot avea dacă le faceţi şi lor o clădire în care să poată trăi fără frica de a fi evacuaţi mâine. Vă rugăm, problema e foarte serioasă! E vorba de copii în primul rând, nu de beţivi, nu de puturoşi!".

Dincolo de sprijinul moral pe care-l primesc din partea Direcţiei de Asistenţă Socială sau al fundaţiilor de profil, femeile abuzate, împreună cu copiii lor, au nevoie de un acoperiş stabil deasupra capului. Este şi motivul pentru care, pe fondul unei creşteri a fenomenului de violenţă în familie, este nevoie de un sediu social special destinat acestor năpăstuiţi ai sorţii.

http://www.cugetliber.ro