Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:40 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Zona Casa de Cultură, cea mai poluată din Constanţa

ro

14 Apr, 2011 08:24 807 Marime text

Potrivit unor declaraţii făcute, ieri, de către şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, Senol Zevri, zona în care s-a înregistrat gradul cel mai ridicat de poluare de tip PM10 este cea a Casei de Cultură. Acest rezultat survine unor măsurători realizate în decursul anului 2010, când, în această regiune, au fost sesizate 21 de depăşiri din cele 35 admise la nivel european. Cauzele principale pentru apariţia unui nivel atât de ridicat de poluare par să fie traficul intens şi lipsa spaţiilor verzi.

 

Primăria şi-a luat angajamentul, dar nu a făcut nimic

Potrivit declaraţiilor şefului APM Constanţa, la momentul respectiv, această situaţie a fost comunicată Primăriei Constanţa, care şi-a luat angajamentul ca, până în octombrie 2010, să reglementeze problema prin refacerea spaţiilor verzi existente şi plantarea unei vegetaţii suplimentare.

După cum afirmă Senol Zervi şi după cum se poate observa cu ochiul liber, administraţia locală nu s-a ţinut de promisiune, invocând faptul că, pe anul trecut, nu au existat fonduri în acest sens. Astfel, problema a fost transpusă în 2011, cu termen limită până în luna iunie.

Prefectul Claudiu Palaz nu a fost de acord cu termenul menţionat de şeful APM, considerându-l mult prea îndepărtat. Palaz le-a solicitat şefilor Gărzii de Mediu şi APM Constanţa ca, în cursul zilei de ieri, să transmită o adresă către primărie, prin care această acţiune să fie urgentată până la Paşte.

„Vreau să trimiteţi, astăzi (n.r. - 13 aprilie), o adresă către primărie, în care să se solicitate ca, până la Paşte, să se grăbească plantarea, mai ales că au cu ce. De ce nu iau din puieţii pe care tot îi distribuie prin judeţ?", a afirmat prefectul.

Trebuie menţionat faptul că aceste discuţii au avut loc în contextul unei videoconferinţe a Ministerului Admi-nistraţiei şi Internelor şi a Ministerului Mediului şi Pădurilor cu prefecţii şi autorităţile administraţiei publice din unele judeţe, printre care şi Constanţa.

Miniştrii Traian Igaş şi Laszlo Borbely au specificat faptul că administraţiile locale ale oraşelor în care a fost depăşit nivelul de poluare, împreună cu autorităţile în domeniu, trebuie să reglementeze aceste probleme şi să prezinte o situaţie centralizată, pentru ca aceasta să fie comunicată Uniunii Europene.

Administraţiile locale riscă amenzi usturătoare

Ulterior videoconferinţei, comisarul şef al Gărzii de Mediu Constanţa, Vasile Petro, a specificat faptul că administraţiile locale care nu implementează planul de măsuri privind calitatea aerului vor fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 50.000 şi 70.000 lei.

Partea care rămâne cu un semn de întrebare este cea privind Primăria Constanţa, căreia i-a fost impus un plan, în acest sens, în 2010, plan care nu a fost dus la îndeplinire nici până acum, fără să primească vreun fel de sancţiune.

http://www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii