Jurnal de Constanta Adamclisi va avea bază sportivă multifuncţională
Jurnal de Constanta: Adamclisi va avea bază sportivă multifuncţionalăMoş Nicolae le-a adus în dar reprezentanţilor administraţiei locale din Adamclisi o firmă care se obligă, contractual, să proiecteze şi să realizeze o bază sportivă cu teren de fotbal omologabil de tip I.
Pentru realizarea acestui obiectiv se va aloca suma de 504.590 de lei, fără TVA, bani ce vor intra în contul Societăţii Comerciale „Senator House" SRL din Constanţa. Potrivit primarului Anton Burcea, proiectul este finanţat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 7/2006 „Programul de Dezvoltare a Infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural" şi va trebui definitivat în termen de 12 luni de la data încheierii contractului. „Această bază sportivă va fi realizată în comună, la intersecţia străzii Monumentului cu strada Decebal (DN3). Era necesară construirea bazei pentru că va permite revigorarea activităţilor sportive şi, în special, a jocului de fotbal, precum şi atragerea tinerilor spre astfel de activităţi, ceea ce va conduce la reducerea infracţionalităţii şi a consumului de alcool. Aşa îşi vor petrece timpul liber în mod plăcut şi sănătos. Totodată, realizând acest proiect, vom putea moderniza şi infrastructura comunei", a afirmat Anton Burcea, edilul comunei Adamclisi. Baza multifuncţională ce va fi ridicată aici va cuprinde un teren de fotbal de dimensiuni minime, 105 x 68 m, cu suprafaţa de joc din gazon natural, o pistă de sărituri în lungime, de dimensiuni reduse (35 m lungime şi 1,22 m lăţime), şi alta de atletism, cu două culoare de alergare, cu o lungime de 100 de metri şi lăţimea de 2,44 m, baza urmând să dispună de vestiare, tribune şi împrejmuire cu gard metalic.
O undă de speranţă
Şi dacă tot va reuşi să implementeze acest proiect, Burcea se gândeşte la viitor. El are în vedere organizarea mai multor activităţi şi competiţii educativ-sportive în care să atragă elevii din unităţile de învăţământ ale comunei şi nu numai. Totodată, promovarea echipei locale de fotbal, care a participat la competiţii judeţene şi naţionale, ar putea, în opinia edilului-şef, să reprezinte localitatea şi să ajute la recunoaşterea ei „măcar la nivel regional". De altfel, în opinia primarului, realizarea bazei sportive va permite şi altor societăţi comerciale să se dezvolte şi chiar lansarea, la nivelul comunei, de noi afaceri conexe domeniului sportiv sau axate pe activităţi educativ-sportive. „Nu trebuie să uităm că, până la definitivarea bazei, acest proiect va reprezenta pentru comunitatea noastră o sursă de noi locuri de muncă într-o perioadă grea, dar şi după finalizare va fi nevoie de câţiva angajaţi care să se ocupe de întreţinerea ei", a afirmat primarul Anton Burcea.
Una peste alta, pentru locuitorii din Adamclisi, construcţia primei baze sportive multifuncţionale din comună este văzută cu ochi buni, pentru ei reprezentând, în principal, un loc unde vor putea socializa - de la copii până la vârstnici - şi vor putea face mişcare prin practicarea unor sporturi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp