Jurnal de Constanta Banias pătează „obrazul" filialei PD-L Constanţa?
Jurnal de Constanta: Banias pătează „obrazul" filialei PD-L Constanţa?Numele senatorului constănţean Mircea Banias este vehiculat într-un dosar în care procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie îi cercetează pe Baaklini Said, asociat unic şi administrator al SC „Libarom Agri" SRL Bucureşti, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de evaziune fiscală, evaziune fiscală în forma tentativei şi asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, şi pe Adrian Chebuţiu, preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al SC UCM Reşiţa, dar şi pe Coriolan Adrian Preda, director executiv al aceleiaşi societăţi.
Democrat-liberalul Mircea Banias, senator şi preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a partidului, s-a trezit joi, 2 decembrie 2010, amestecat într-un dosar penal despre care el spune că nu ştie nimic. O publicaţie centrală a aruncat bomba la primele ore ale dimineţii, când a făcut public faptul că, potrivit unor surse, senatorul constănţean are un amestec în dosarul în care mai mulţi indivizi sunt urmăriţi penal cu privire la o rambursare ilegală de TVA, în valoare de aproape 60 de milioane de euro. În dosarul aflat în atenţia DNA este cercetat libanezul Baaklini Said, Adrian Chebuţiu, preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al SC UCM Reşiţa SA, şi Coriolan Adrian Preda, director executiv al aceleiaşi societăţi, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de evaziune fiscală, asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală şi două infracţiuni de fals intelectual. Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii, la data de 31 august a.c., UCM Reşiţa a emis o factură în valoare de 250 de milioane de euro plus TVA către „Libarom Agri" SRL Bucureşti, care a cumpărat de la uzina din Reşiţa patru motoare vechi, nefuncţionale, aflate pe stoc de peste 20 de ani.
Traseul fictiv al contractelor
„În realitate, cele patru motoare vechi valorau aproximativ cinci milioane de euro plus TVA, adică de 50 de ori mai puţin. Pentru a da o aparenţă de legalitate operaţiunii de vânzare la preţ supraevaluat, UCM Reşiţa SA a mai încheiat cu SC «Libarom Agri» SRL Bucureşti trei contracte în valoare totală de 245 milioane euro plus TVA, care nu au la bază operaţiuni reale", se arată în informarea remisă de DNA. Potrivit procurorilor, în baza facturii supraevaluate, în luna septembrie a.c., „Libarom Agri" SRL a cerut restituirea de la bugetul de stat a taxei pe valoarea adăugată aferentă facturii, respectiv 253.749.507 lei, echivalentul a 60 de milioane de euro. Adrian Chebuţiu a acceptat să semneze contractele sus-menţionate şi să dispună facturarea acestora pentru prestaţii fictive, iar Coriolan Adrian Preda a întocmit efectiv contractele şi a dispus efectiv facturarea sumelor aferente cunoscând caracterul fictiv al prestaţiilor presupuse de contractele respective. „La 26 noiembrie 2010, în Portul Constanţa, marfa cumpărată de SC «Libarom Agri» SRL Bucureşti de la uzina din Reşiţa a fost încărcată pe o navă având ca destinaţie Republica Guineea. Exportul efectiv al mărfurilor (pentru care TVA la export este zero) a fost împiedicat de intervenţia Parchetului", se arată în comunicatul de presă. În noaptea de 27-28 noiembrie 2010 Baaklini Said a fugit din ţară pentru a se sustrage urmăririi penale, drept pentru care, la cererea procurorilor DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis un mandat de arestare naţional, precum şi un mandat de arestare european. Inculpatul a fost prins de autorităţile bulgare în seara zilei de 28 noiembrie a.c., urmând a fi predat de către autorităţile bulgare organelor de cercetare române.
Banias nu recunoaşte nimic
Preşedintele PD-L Constanţa spune că nu-i cunoaşte pe cei despre care se face referire în dosarul rambursării ilegale de TVA şi că, prin urmare, „n-am de unde să fiu implicat în acest dosar". Dacă este sau nu aşa urmează să stabilească organele de anchetă, însă este cert că o astfel de lovitură dăunează atât imaginii parlamentarului, ridicând suspiciuni asupra integrităţii sale, dar şi imaginii filialei pe care o conduce.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp