Jurnal de Constanta Constanţa, campioană la accidente grave
Jurnal de Constanta: Constanţa, campioană la accidente gravePoliţiştii de la Rutieră au desfăşurat miercuri seară, pe raza municipiului Constanţa, o acţiune de impunere a legii privind reducerea accidentelor. În numai câteva ore, rutieriştii au dat sute de sancţiuni şi au suspendat câteva zeci de permise şi certificate de înmatriculare. Campania se înscrie în calendarul IGPR de acţiuni desfăşurate la nivel naţional, urmare a unei analize de risc efectuate pe această temă. De menţionat că, potrivit raportului întocmit la nivel naţional, judeţul Constanţa este pe al doilea loc pe ţară, după Capitală, la capitolul accidente rutiere.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SPR Constanţa, subinspector Marius Ghiţă, la acţiune, desfăşurată în 16 zone din municipiu, au participat 51 de efective compuse din opt ofiţeri şi 43 de agenţi. Urmare a campaniei desfăşurate, rutieriştii au dat 482 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare este de aproximativ 35.000 de lei. De asemenea, a fost constatată doar o infracţiune, un şofer fiind prins conducând deşi avea permisul suspendat. „Au fost reţinute 18 permise de conducere, dintre care 11 pentru neacordare de prioritate faţă de pietoni, patru pentru consum de alcool, unul pentru neacordare de prioritate pentru autovehicule, unul pentru viteză şi unul pentru nerespectarea semnalului agentului. Totodată, au fost reţinute 17 certificate de înmatriculare. Între sancţiunile cele mai dese se numără 152 pentru centură, 114 pentru depăşire limită de viteză, 24 pentru constatare defecte şi 109 pentru alte abateri", a precizat subinspectorul Marius Ghiţă.
Pietonii indisciplinaţi, o mare problemă pentru şoferi
Miercuri seară, rutieriştii au fost cu ochii şi pe pietoni, una din principalele cauze ce stau la baza producerii accidentelor. Astfel, 13 pietoni au fost amendaţi pentru traversare prin loc nepermis, sancţiunea în acest caz fiind de 134 de lei sau 67 de lei în 48 de ore. Potrivit reprezentantului SPR Constanţa, conform analizei de risc efectuate de IGPR la nivel naţional, principalii trei factori ce conduc la producerea accidentelor sunt, în ordine, indisciplina pietonală, neacordarea de prioritate pietonilor şi viteza.
Statisticile nu ne sunt favorabile
De menţionat că statistica Inspectoratului Poliţiei Române arată că, anul trecut, în judeţul Constanţa au avut loc cele mai multe accidente rutiere din ţară, bineînţeles după Capitală. Conform documentului, în 2010, în judeţ s-au produs 1.439 de accidente rutiere, cu 210 mai multe decât în 2009. În medie, pe şoselele judeţului s-au produs trei accidente rutiere pe zi.
Totuşi, dacă facem o comparaţie cu primul loc, vom vedea că diferenţa e destul de mare: în Capitală, în 2010, s-au înregistrat 3.895 accidente. Dacă ne raportăm, însă, la numărul de morţi, atunci putem spune, fără mândrie, că judeţul Constanţa este campion la accidente grave. În cele 1.439 de accidente şi-au pierdut viaţa 101 oameni, în timp ce în Bucureşti, în cele aproape 4.000 de accidente, au pierit 112 oameni.
Cel mai periculos tronson din judeţ este Constanţa - Murfatlar, unde s-a produs, anul trecut, şi cel mai cumplit accident. Atunci, patru oameni au murit după ce microbuzul în care se aflau a fost izbit în plin de un autocamion.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp