Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:22 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jurnal de Constanta Cu 21 de puncte, Daniela Neagu se vedea director la ITM?

ro

22 Dec, 2010 12:20 2004 Marime text

După alegerile parlamentare din toamna anului 2008, coaliţia de guvernare PSD - PD-L şi-a împărţit puterea în teritoriu prin „detaşarea" funcţiilor de conducere din cadrul instituţiilor deconcentrate. Printre cei promovaţi de social-democraţi s-a aflat şi Daniela Neagu, ce a prins un post de adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Tentativa acesteia de a reveni pe post a eşuat.

Imediat după alegerile parlamentare din 2008, divizarea influenţei la nivel judeţean între PSD şi PD-L n-a fost fifty-fifty, social-democraţii dovedindu-se mult mai abili decât democrat-liberalii constănţeni. Printre deconcentratele „arvunite" la acea vreme de PD-L Constanţa s-a aflat Inspectoratul Teritorial de Muncă. Numai că, din cele trei funcţii de conducere, doar fotoliul de director general a revenit PD-L. Ca din neant, funcţia de director coordonator adjunct relaţii de muncă din cadrul ITM Constanţa a ajuns să fie ocupat de Daniela Roxana Neagu. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât aceasta a susţinut sus şi tare că nu este membru PSD, iar promovarea sa ar fi fost urmarea faptului că „ambele partide (n.r. - referire la PSD şi PD-L) m-au susţinut".

„Pupila" lui Sârbu

Însă, preşedintele organizaţiei judeţene PD-L Constanţa, senatorul Mircea Banias, n-a „acceptat" varianta avansată de Neagu şi a negat o eventuală susţinere a ei din partea democrat-liberalilor. „Nu are nicio legătură cu PD-L şi nici n-a fost susţinută de noi. Mi s-a spus că a fost promovată la propunerea ministrului Muncii Marian Sârbu (n.r. - pe atunci, membru al PSD, în prezent preşedinte al partidului Uniunea Naţională pentru Progresul României). Ea nu a cerut şi nici n-a beneficiat de susţinerea noastră", afirma pe atunci Banias. Susţinerea de care s-a bucurat Daniela Neagu a rămas, oficial, o necunoscută, mai ales că atunci când am întrebat-o cine-i este „înger păzitor" ea a răspuns: „Întrebaţi-l pe Doamne Doamne. El ştia că locul acesta e potrivit pentru mine".

Doamne Doamne a uitat-o?

Bazându-se pe ceea ce ştia Doamne Doamne, Daniela Neagu a ajuns, probabil, să fie convinsă că postul de director adjunct al ITM Constanţa îi este predestinat. Aşa se poate explica revenirea ei în cursa pentru ocuparea funcţiei, deşi avea contracandidat un om cu vechime şi experienţă în domeniu - Marian Becheanu. Dar Neagu nu s-a lăsat intimidată. O fi crezut că Marian Sârbu, acum lider de marcă al UNPR, n-a uitat-o şi o va ajuta să revină în structura de conducere a ITM Constanţa. Însă, n-a fost să fie. Pe data de 20 decembrie, la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) s-a susţinut prima probă a concursului - cea scrisă, la care, spre deosebire de Becheanu, care a avut 81 de puncte, domnişoara Neagu n-a reuşit să obţină decât 21.

Deşi are posibilitatea de a contesta, diferenţa de punctaj este mult prea mare pentru a-i mai da vreo şansă să intre în proba orală a concursului ce va avea loc mâine, 22 decembrie, la ora 10.00, tot la sediul ANFP din Bucureşti.

Singur în cursă

Altfel spus, unicul concurent ce va fi intervievat de comisie va fi Marian Becheanu. De altfel, contactat telefonic, acesta ne-a confirmat că proba scrisă a fost „destul de complexă şi a cuprins cinci subiecte", bibliografia ce trebuia învăţată având peste 40 de legi. „Pentru a avea dreptul de a susţine proba orală, candidaţii trebuie să aibă peste 70 de puncte. Teoretic, ar fi imposibil ca domnişoara Neagu să mai concureze", a conchis actualul director adjunct interimar al ITM Constanţa, Marian Becheanu.

www.jurnaldeconstantaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii