Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:17 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jurnal de Constanta Investiţia de la Fântânele, co-finanţată de BEI

ro

20 Dec, 2010 11:47 636 Marime text
La finele lunii septembrie, directorul de afaceri corporatiste al Grupului CEZ România, Adrian Borotea, anunţa că grupul ceh va definitiva o nouă etapă din construcţia parcului eolian dezvoltat în comuna Fântânele. În dorinţa de a extinde afacerea, CEZ a reuşit să-i convingă pe reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii (BEI) să susţină proiectul acordându-i un împrumut de 200 de milioane de euro.

Obstacolele întâmpinate de Grupul ceh CEZ din partea autorităţilor se pare că i-au ambiţionat şi mai mult pe reprezentanţii acestuia să continue derularea şi extinderea parcurilor eoliene, cu precădere în zona Dobrogea. O dovadă în acest sens este faptul că CEZ continuă proiectele demarate în comunele Fântânele şi Cogealac. Astfel, parcul eolian de la Fântânele va avea 139 de turbine eoliene cu o capacitate de 347,5 MW, iar cel de la Cogealac - 101 de turbine eoliene, ce vor produce 252,5 MW. De altfel, întregul parc eolian CEZ (n.r. - cu o putere de 600 MW) din Dobrogeaar trebui definitivat anul viitor, în condiţiile în care în toamnă erau instalaţi mai bine de 300 MW.

Împrumut pentru definitivare

Pentru a-şi vedea proiectul definitivat, reprezentanţii Grupului ceh CEZ au apelat la Banca Europeană de Investiţii (BEI), instituţie financiară care, în anul 2009, a finanţat cu peste patru miliarde de euro investiţiile efectuate pentru producerea energiei regenerabile şi eficienţă energetică. BEI va acorda un credit în valoare de 200 de milioane de euro, sumă ce va fi utilizată pentru realizarea parcului eolian de la Fântânele, obiectiv construit pe două amplasamente separate, situate în partea de est şi de vest a comunei. Investiţia va furniza electricitate către reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice din România. BEI va co-finanţa proiectarea, construcţia, darea în folosinţă şi exploatarea fermei eoliene de lângă Fântânele, precum şi construcţia staţiilor de transformare şi racordarea la reţeaua naţională de electricitate. Potrivit specialiştilor în domeniu, finalizarea proiectului şi darea în folosinţă la capacitate maximă a parcului eolian vor permite României să-şi atingă ţinta în ceea ce priveşte consumul de energie din surse regenerabile de energie până în anul 2020, precum şi realizarea cotei obligatorii de certificate verzi.

www.jurnaldeconstantaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii